Contestaţie la executare. Sentința nr. 5241/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5241/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 5241/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 5241/2015
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte I. D.
Grefier G. D.
Pe rol judecarea cauzei civile, formulata de contestatoare A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR in contradictoriu cu intimatii C. V. PRIN MANDATAR G. G., N. S. G. PRIN MANDATAR G. G., B. A. PRIN MANDATAR G. G., V. I. PRIN MANDATAR G. G. si R. N. PRIN MANDATAR G. G., având ca obiect contestatie la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezinta partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:
Instanța, potrivit art. 131, alin. 1 NCPC, verificând din oficiu competența, constată că este competentă general, in temeiul art. 126 din Constitutia Romaniei, material, în temeiul art. 94, pct. 1, lit. j NCPC, teritorial in temeiul art. 650, 713 rap. la art.25 alin. 2 NCPC.
Instanța, considerând proba cu înscrisurile depuse de parti la dosar, ca fiind admisibila și concludentă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 coroborat cu art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c., o încuviințează.
Instanța, considerându-se lămurită, reține cauza spre soluționare pe fondul cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de către contestatoare, A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în contradictoriu cu intimații, C. V., N. S. G., B. A., V. I., Rahău N., s-a solicitat ca prin hotărârea care va fi pronunțată să se dispună anularea actelor de executare emise în dosarul de executare 1158/2014 al S. D., C. & Asociații, precum și suspendarea executării silite.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin somația din 7.08.2014 a fost înștiințată că are de achitat creditorilor suma de 323.293,02 lei, reprezentând despăgubiri actualizate și cheltuieli de executare de 10.704,83 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea 3848/22.05.2009 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998.
Contestatoarea a menționat că executarea este nelegală întrucât hotărârea comisiei municipale nu a fost validată de către ANRP, ea constituind doar o propunere de despăgubire. De asemenea, contestatoarea semnalează adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 10/2014 prin care se suspendă plățile voluntare până la data de 31.12.2014.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711, 700 alin. 1 și 3 C., Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 753/1998.
Contestatoarea a depus înscrisuri în dovedirea cererii.
Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, arătând că de la emiterea deciziei comisiei municipale au trecut 5 ani fără a se dispune validarea sa. De asemenea, se precizează că actualizarea a fost efectuată conform Deciziei în Interesul Legii XXI/19.03.2007.
În drept, au invocat articolul 205 și următoarele din codul de procedură civilă din 2010 și Legea 290/2003.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Prin 3848/22.05.2009 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998, contestatoarea a acordat cu titlu de despăgubiri suma de 352.631,95 lei.
Prin cerere adresată S. D., C. & Asociații, s-a solicitat punerea în executare a titlului executoriu anterior menționat, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 la data de 11.06.2014.
Vor fi înlăturate apărările întemeiate pe lipsa deciziei de validare a hotărârii comisiei municipale, întrucât Decizia 967/5.08.2013 a fost anulată prin sentința civilă 83F/16.01.2014 a Tribunalului Ialomița, sentință aflată în dosarul de executare (fila 106 din dosarul cauzei).
Se constată că Ordonanța de Urgență a Guvernului 10/2014 nu poate avea niciun efect privind legalitatea executării silite întrucât domeniul de aplicare al actului normativ este reprezentat de plata voluntară a despăgubirilor, fără a include procedurile precum cea analizată în prezentul dosar.
Cu privire la exigențele europene în materia executării hotărârilor și a altor titluri, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauzele Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”. Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.” De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
În ceea ce privește actualizarea creanței, se constată că aceasta a fost efectuată conform Deciziei în Interesul Legii XXI/2007 prin care s-a stabilit că data compensațiilor este dată de momentul la care a fost adoptată hotărârea comisiei județene.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, dat fiind că măsura suspendării executării are efect numai până la pronunțarea asupra fondului contestației, instanța constată că a rămas fără obiect și o va respinge în consecință.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala în prezentul dosar de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa un titlu și că neexecutarea îi este imputabilă, iar celelalte motive de invocate nu au temei legal, instanța va respinge prezenta contestație ca neîntemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, față de prevederile articolului 453 alineatul (1) potrivit căruia se acordă numai la cerere, împotriva părții care a pierdut procesul, instanța va lua act că acestea nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulata de contestatoare A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR - sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 in contradictoriu cu intimatii C. V. PRIN MANDATAR G. G., N. S. G. PRIN MANDATAR G. G., B. A. PRIN MANDATAR G. G., V. I. PRIN MANDATAR G. G. si R. N. PRIN MANDATAR G. G. toti cu domiciliul ales com. AFUMATI, .. 112, J. ILFOV., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a se depune cerere de apel la această instanță, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.04.2015.
P. GREFIER
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4895/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5257/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
