Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 13697/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI - SECȚIA CIVILA

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 14.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. A.

Grefier: R. T.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatoarea S. SA în contradictoriu cu intimat I. C. V., având ca obiect „contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns intimatul personal, lipsind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanta pune in discutie exceptia necompetentei teritoriale a Judecatorie Sector 3 Bucuresti.

Avand cuvantul, intimatul solicita admiterea exceptiei astfel cum a fost invocata prin intampinare si solicita amanarea pronuntarii pentru a depune note scrise si conluzii.

Instanta ramane in pronuntare pe exceptia necomeptentei materiale a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 09.01.2015, sub nr._, contestatoarea S. SA a chemat in judecata pe intimatul I. C. V. formuland contestatie la executare prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare emise in dosarul de executare nr. 1645/2014 al B. D. si D. si a executarii silite insasi.

În motivarea cererii contestatoarea a sustinut ca prin cererea de executare silita creditorul-intimat a solicitat executarea silita a obligatiei din sentinta civila nr._/31.10.2011 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, anume de predare a bunului mobil reprezentat de autoturismul Dacia 1310 inmatriculat cu nr._, numar de identificare UU1R11711X2840404. Cererea a fost inregistrata la data de 03.11.2014. A invocat exceptia prescriptiei dreptului la executarea silita, aratand ca sunt aplicabile dispoitiile art. 405 C.. Sentinta civila nr._/31.10.2011 a ramas irevocabila la data de 31.10.2011, data de la care a inceput sa curga termenul de 3 ani, implinindu-se la data de 31.10.2014.

In dovedirea cererii a solicitat proba cu inscrisuri si a depuus fotocopiile urmatoarelor: somatie, incheierea executorului judecatoresc prin care s-a incuviintat executarea silita,, incheierea executorului prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, sent. civ. nr._/31.10.2011 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

La data de 20.05.2015, prin serviciul Registratura, intimatul a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare si a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti, invocand art. 650 al. 1 C., precum si faptul ca sediul contestatoarei se afla in sectorul 2. In drept, a invocat art. 205 si urm C., art. 650 al. 1 C.. In dovedire, a solicitat proba cu inscrisuri (f.25-27).

Contestatoarea nu a depus raspuns la intampinare.

La data de 13.10.2015 contestatoarea a depus inscris prin care a aratat ca este de acord cu admiterea exceptiei si declinarea solutionarii cauzei in favoarea Judecatoriei Sector 2 Bucuresti.

Se constata ca cererea de executare silita a fost înregistrata la B. D. si D. la data de 03.11.2014 astfel incat, fata de dispozițiile art.3 din Lg. nr.76/2012 de aplicare a Lg. nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civila, sunt aplicabile prevederile Lg. nr. 134/2010, respectiv art.713 alin.1 Cp.a, conform căruia contestația la executare se introduce la instanța de executare si art.650 C.p.c, in forma ce era in vigoare la data respectiva, conform căruia instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Având in vedere ca debitoarea contestatoare are sediul in sectorul 2, se retine ca Judecătoria Sectorului 2 București este competenta sa soluționeze contestația la executare, asa incat, in baza dispozițiilor art. 132 C.p.c, va fi admisa excepția necompetentei teritoriale si va declina competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite exceptia necompetentei teritoriale.

Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe contestatoarea S. SA (J40/_/1993; CUI_) cu sediul in sector 3, București, .. 16, ., ., în contradictoriu cu intimat I. C. V. cu domiciliul in sector 2, București, ., . Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti.

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 14.10.2015.

Președinte Grefier

I. A. R. T.

Dosar nr. _

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

., sector 5

Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._

Nr. fax._

CĂTRE,

Judecatoria Sector 2 Bucuresti

Având în vedere că prin sentința civilă nr. _pronunțată la data de 14.10.2015 în dosarul cu nr. _ , având ca obiect „contestație la executare”, privind pe contestatoarea S. SA si pe intimatul I. C. V., s-a admis excepția de necompetență teritoriala a Judecătoriei Sector 3 București și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecatoriei Sector 2 Bucuresti. Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe (conținând …. volume – … de file) spre competentă soluționare.

Președinte Grefier

I. A. R. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI