Contestaţie la executare. Sentința nr. 3717/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3717/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 3717/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3717
Ședința publică din data de 16.03.2015
Instanța constituită din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea F. G. E. BUCURESTI în contradictoriu cu intimații N. D., B. G., B. SA, B. S. CENTRAL, T. M. BUCURESTI, T. S. 1 BUCURESTI și B. I. T. D., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 02.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea în mod succesiv pentru data de 09.03.2015 și 16.03.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fată, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 16.09.2014 și înregistrată sub nr._ contestatoarea F. G. E. BUCUREȘTI a solicitat, în contradictoriu cu intimații creditori N. D., BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, B., B., T. S. 1 BUCUREȘTI, T. M. BUCUREȘTI și B. I. T. D., admiterea contestației formulate, anularea executării silite și a adreselor de înființare a popririi, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor din data de 17.02.2014, suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatoarea a susținut în esență că prin Sentinta civila nr. 2795/23.03.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti în dosarul nr._/3/2011, irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 5093/28.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosar nr._/3/2011, a fost obligata sa plateasca catre intimatul creditor N. D. diferențele salariale ce rezultă din scăderea salariului de bază cu 30% pentru perioada 09.04._09, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la introducerea diferenței de 30% în salariul de bază începând cu data de 01.10.2010 precum și a sporului de suprasolicitare neuropsihică de 5% și a sporului de fidelitate de 15%.
S-a mai învederat că la data de 29.08.2014, contestatoarea a primit adresa de înființare a popririi emisă în cadrul dosarului de executare nr. 294/2013, al B. I. T. D., prin care i s-a pus în vedere să aducă la îndeplinire cele menționate în dispozitivul titlului executoriu și i s-a adus la cunoștință, fără a prezenta un calcul care a determinat suma pusă în executare, că s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor contestatoarei pentru recuperarea sumei de 54.228 lei, sumă compusă din suma de 48.246 lei, reprezentând debit și suma de 5952 lei, cheltuieli de executare.
Contestatoarea a menționat că în privința titlului executoriu menționat mai sus operează suspendarea de drept în raport de prevederile art. 14 alin. 1 din OG 17/2012 care dispun că începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute de OG 71/2009, prin acest din urmă act normativ instituindu-se o suspendare de drept a executării silite.
S-a mai arătat că prin indisponibilizarea sumei de 54.228 lei s-ar crea pejudicii mari contestatoarei, astfel că se impune suspendarea executării silite.
Contestatoarea a menționat că executarea silită declanșată prin emiterea adresei de înființare a popririi în cadrul dosarului de executare nr. 101/2013 este nelegală, fiind declanșată cu încălcarea prevederilor OG 22/2002 care prevede un termen de grație de 6 luni pentru contestatoare, întrucât aceasta nu își poate executa datoria stabilită prin titlul executoriu din cauza lipsei de fonduri, termen care nu a fost respectat de către intimat.
S-a precizat de către contestatoare că executarea silită este nelegală și prin raportare la prevederile OG 17/2012, întrucât plata drepturilor rezultate din titlul executoriu urma a se face eșalonat în condițiile OG 71/2009. Contestatoarea a precizat că intimatul, alături de alți salariați ai acesteia au fost de acord cu primirea sumelor de bani rezultate din cuprinsul titlului executoriu, în conformitate cu prevederile OG 17/2012.
Contestatoarea a mei arătat că punerea în executare a titlului executoriu este nelegală, întrucât OUG 71/2009 prevede plata eșalonată a acestor categorii de creanțe.
Contestatoarea a mai menționat că sumele pentru care s-a dispus înființarea popririi în baza titlului executor reprezentat de sentința civilă nr.4657/2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă în dosar nr._/3/2011, au fost stabilite în mod nelegal, întrucât executorul judecătoresc nu arată modalitatea de calcul a sumei pretins a fi datorată de contestatoare, executorul judecătoresc stabilind că contestatoarea datorează intimatului suma de_ lei.
S-a mai precizat de către contestatoare că prin încheierea din data de 17.02.2014 executorul judecătoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare ca fiind 5942 lei, cuantum care este unul exagerat, întrucât cheltuielile de executare sunt stabilite abuziv, disproporționat față de valoarea prestației și în mod intenționat pentru a spori prejudiciul provocat contestatoarei prin declanșarea executării silite vădit nelegale.
În drept, contestația a fost întemeiata pe dispozițiile art. 249-365, art. 669, art.711 și urm, art. 718 C.proc.civ., art.780 alin.5 pct.1, art.781 și urm. Cod procedură civilă, OG nr.22/2002, OG nr.21/2007 aprobată prin Legea nr.353/2007, OG nr.17/2012, OUG nr.71/2009.
In dovedire, contestatoarea a depus la dosar un set de înscrisuri (f. 10-30)
La solicitarea instanței, B. I. T. D. a atașat dosarul de executare nr. 294/NCPC/2013 (f. 60-131).
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4657/18.05.2012 a Tribunalului București, Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosar nr._/3/2011, contestatoarea F. G. E. București a fost obligată la plata către intimatul N. D. a diferențelor salariale care rezultă din scăderea salariului de bază cu 30% pentru perioada 09.04._09, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, și la plata începând cu 01.01.2010 a salariului calculat cu introducerea în salariul de bază a diminuării de 30%, a sporului de suprasolicitare neuropsihică de 5% și a sporului de fidelitate de 15%.
Prin decizia civilă nr. 5307/09.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția A VII-A Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr._/3/2011, instanța a modificat în parte sentința civilă nr. 4657/18.05.2012 a Tribunalului București, Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosar nr._/3/2011, în sensul că a respins ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la includerea în salariul de bază a sporului de suprasolicitare de 5% și a sporului de fidelitate de 15%, începând cu data de 01.01.2010.
În baza titlului executoriu menționat mai sus, intimatul N. D. s-a adresat B. I. T. D., în vederea începerii executării silite, la data de 16.04.2013 (fila 61).
B. a admis cererea creditorului si a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 294/2013 (fila 74).
Prin cererea adresata Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti s-a solicitat de B. incuviintarea excutarii silite la cererea creditorului N. D. cu privire la debitorul F. G. E., in baza titlului executoriu sentința civilă nr. 4657/18.05.2012 a Tribunalului București, Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosar nr._/3/2011, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 5307/09.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția A VII-A Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr._/3/2011 .
Prin Incheierea din sedinta din camera de consiliu din data de 17.05.2013 Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, in dosar nr._/301/2013, instanța a admis cererea si a incuviintat executarea silita in baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.4657/18.05.2012 a Tribunalului București, Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosar nr._/3/2011, modificată în parte prin decizia civilă nr. 5307/09.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția A VII-A Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr._/3/2011 (filele 68-72).
La data de 17.02.2014 B. I. T. D. a emis incheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silita in dosar executional 294/2013 (fila 90) prin care a stabilit cheltuieli de executare de 5982 lei.
La data de 26.08.2014, B. I. T. D. a emis adresă de înființare a popririi către B., B., B., T. S. 1, T. M. București.
În conformitate cu prevederile art. 711 NCPC împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 443 se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Astfel cum rezultă din analiza textului legal menționat anterior, contestația la executare este un mijloc procedural special creat pentru etapa executării silite, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori uneori chiar și anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Prin contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar, se solicită anularea actelor de executare din dosarul nr. 294/2013 pentru următoarele motive:
- executarea silită este suspendată de drept în temeiul OG 17/2012, fiind reglementată plata eșalonată a acestor categorii de creanțe stabilite în sarcina instituțiilor publice;
- au fost încălcate prevederile OG 22/2002 conform cărora se acordă debitorului instituție publică un termen de 6 luni pentru executarea obligatiei de plată;
- cuantumul excesiv al cheltuielilor de executare.
În ceea ce priveste primul motiv al contestatiei la executare, instanța reține că potrivit art. 14 din OG 17/2012 începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie -31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, ale cărei dispoziții se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. (2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept. (3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. (4) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin sectorul bugetar se înțelege autoritățile și instituțiile publice a căror finanțare se asigură astfel: a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; b) din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; c) integral din venituri proprii. Art. 2. - Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1. Art. 3 din același act normativ prevede că plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009, și a prevederilor Ordinului ministrului justiției, al ministrului economiei și finanțelor, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1.859/C/2.484/ 26.650/131/3.774/ C/2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și 2.
Instanța constată că prin sentința civilă nr. 4657/18.05.2012 a Tribunalului București, Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosar nr._/3/2011, i s-au acordat intimatului sume de bani cu titlu de diferente salariale care rezultă din scăderea salariului de bază cu 30% pentru perioada 09.04._09, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și, începând cu data de 01.01.2010, a salariului calculat cu introducerea în salariul de bază a diminuării de 30% și a sporilor de suprasolicitare neuropsihică de 5% și fidelitate de 15%, iar prin decizia civilă nr. 5307/09.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția A VII-A Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr._/3/2011 a fost modificată în parte sentința civilă nr. 4657/18.05.2012 a Tribunalului București, Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosar nr._/3/2011, în sensul că instanța a respins ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la includerea în salariul de bază a sporului de suprasolicitare de 5% și a sporului de fidelitate de 15%, începând cu data de 01.01.2010.
Dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, deși nu fac o distincție expresă între drepturile salariale și drepturile de natură salarială, nu sunt aplicabile drepturilor salariale pe care contestatoarea trebuie să le plătească intimatului în temeiul sentinței civile nr. 4657/18.05.2012 a Tribunalului București, Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosar nr._/3/2011, astfel cum a fost modificată în parte prin decizia civilă nr.5307/09.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția A VII-A Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr._/3/2011 dispozițiile legale anterior menționate prevăzând eșalonarea plății sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, neputându-se aplica un regim de corespondență între aceste două categorii distincte de drepturi. Prin adoptarea OUG nr. 71/2009 Guvernul a urmărit eșalonarea plății acelor drepturi care se adaugă salariului ca urmare a recunoașterii acestora în instanță și care nu puteau fi prevăzute atunci când s-a întocmit bugetul instituțiilor publice.
Astfel, în ceea ce privește drepturile salariale acordate prin titlul executoriu nu sunt aplicabile dispozițiile OUG 71/2009 și implicit nici cele ale OG 17/2012.
Referitor la sumele la care contestatoarea a fost obligată cu titlu de diferențe salariale, instanța reține că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Instanța reține că prin hotărârea pronunțată în cauza Sacaleanu c. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât s-au executat cu întârziere hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate împotriva unor instituții publice bugetare, din cauza refuzului Trezoreriei Statului de a plăti respectivele sume.
Cu privire la violarea art.6 (“Dreptul la un proces echitabil”) paragraful 1 CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art.6 din Convenție. Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat parte la Convenție ar permite ca o hotărâre judecătorească să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Mai mult, Curtea a amintit că administrația constituie un element al statului de drept, interesul ei identificându-se cu acela al unei bune administrări a justiției, iar dacă administrația refuză sau omite să execute ori întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii își pierd orice rațiune de a exista. Atunci când autoritățile sunt ținute să acționeze pentru executarea unei hotărâri judecătorești și omit să o facă, această inerție angajează răspunderea statului pe terenul art.6 din Convenție. Curtea a amintit că o autoritate a statului nu poate invoca lipsa de resurse pentru a nu-și onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească.
De asemenea, în cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Astfel cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în cauza Angelov contra Bulgariei (cererea nr._/98, hotărârea din 22 aprilie 2004) încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului întrucât hotărârea tribunalului regional pronunțată împotriva unei instituții publice a fost executată cu o întârziere de aproape 2 ani, iar motivele invocate de Guvern, cum ar fi lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica o asemenea întârziere. Astfel de hotărâri au mai fost pronunțate de Curtea Europeana si împotriva Greciei care avea in legislația interna reglementari care confereau o imunitate de executare silita instituțiilor publice.
Instanța reține că intimatul este titularul unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României) iar refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimaților, astfel cum este garantat și protejat de Convenție. Prin urmare, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
Prin urmare, potrivit acestor interpretari date de instanta europeana, posibilitatea invocarii de catre institutia publica debitoare a termenelor de esalonare a platii prevazute in OUG nr. 71/ 2009 reprezinta prevederi incompatibile cu principiile statuate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Analizând in concret circumstantele cauzei, instanta constata ca incalcarea art. 6 din CEDO se produce in mod inevitabil prin aplicarea OUG nr. 71/ 2009.
În cauza D. D. contra României, Decizie din 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce a reamintit că executarea unei hotărâri judecătorești face parte integrantă a procesului în sensul art. 6 (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997, § 40) și că neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa poate constitui o încălcare a dreptului justițiabilului la justiție, drept consacrat prin art. 6 § 1 al Convenției (Bourdov c. Rusiei, nr._/00, § 34), a stabilit că eșalonarea de către stat a executării creanțelor datorate în virtutea hotărârilor judecătorești, hotărâtă pe cale legislativă, nu poate fi considerată nerezonabilă. Astfel, Curtea a constatat că între 2008 și 2011, statul român a adoptat mai multe acte normative care suspendau de jure executarea forțată a creanțelor funcționarilor în temeiul hotărârilor judecătorești și introducea un sistem de executare a acestor creanțe ce consta în plăți anuale, în tranșe (par. 45), măsurile fiind justificate de grava criză economică și financiară instalată din 2009 (par. 46-48). Autoritățile naționale sunt mai în măsură, spre deosebire de judecătorul internațional, să determine ceea ce este de „utilitate publică” (par. 49), iar, în cauză, acest caracter este incident.
În cauza de față, instanța constată că eșalonarea plății este neconformă cu dreptul de proprietate al intimatului, și prin urmare neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO), întrucât constituie o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatului, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
Astfel, instanța constată că titlul intimatului este o hotărâre judecătorească definitivă de la data de 18.05.2012 care nu a fost pusă în executare in mod voluntar de către contestatoare. Prin urmare, în condițiile în care până la momentul executării silite, contestatoarea nu a făcut demersuri in vederea achitării debitului conform ratelor prevăzute de OUG 71/2009, aceasta nu mai poate beneficia de prevederile acestui act normativ.
Instanța constată că s-au efectuat în cursul lunii mai și iulie 2014 două plăți în sumă brută de 7277 lei și 7258 lei, însă aceasta nu a făcut dovada achitării debitului conform ratelor prevăzute de OUG 71/2009.
Referitor la susținerea contestatoarei in sensul că nu au fost respectate prevederile OG 22/2002, instanța reține că potrivit art. 2 OG 22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Aceste dispoziții ce au un caracter special față de cele cuprinse în codul de procedură civilă în privința executării obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice nu sunt aplicabile ope legis. Dimpotrivă, incidența lor este condiționată de dovedirea faptului că instituțiile publice se află în imposibilitatea executării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
În prezenta cauză, contestatoarea s-a limitat să invoce lipsa lichidităților pentru plata drepturilor ce se cuvin intimatului în temeiul titlului executoriu fără însă a face în vreun fel dovada celor susținute în condițiile în care potrivit art. 249 NCPC cel care face o susținere în cursul judecății trebuie să o și dovedească.
În ceea ce privește faptul că executarea silită a titlurilor împotriva instituțiilor publice se realizează din fondurile virate de Ministerul Culturii, instanța reține că și această susținere este nefondată. Pentru a decide astfel, instanța are în vedere faptul că instituția contestatoare în calitate de instituție publică avea obligația de a întreprinde toate demersurile pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, fără ca neincluderea sumelor în buget să constituie o cauză de exonerare sau de amânare de la plată. Din moment ce exista un titlu executoriu împotriva sa, contestatoarea avea obligația să îl aducă la îndeplinire astfel că nu poate să își invoce propria lipsa de diligență pentru a obține anularea executării silite.
Referitor la cheltuielile de executare, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 669 alin. 3 NCPC sunt cheltuieli de executare următoarele: taxele de timbru necesare declanșării executării silite, onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii, onorariul avocatului în faza de executare silită, onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului, cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuielile de transport și alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol sumele datorate ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulată de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta.
Instanța reține că prin Încheierea din data de 17.02.2014 s-au stabilit următoarele cheltuieli: onorariul executorului de 5952 lei (TVA inclus), suma de 20 lei taxe poștale, 10 lei taxă de timbru executare.
În privința onorariului executorului, în speță, față de valoarea creanței puse in executare, sunt aplicabile prevederile art. 39 lit. a Legea nr. 188/2000 astfel că onorariul este de 10 % din cuantumul creanței, cuantum care nu a fost contestat, iar contestatoarea nu a solicitat proba cu expertiză contabilă, deși a beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat.
Aplicând acest algoritm de calcul in speța de față, instanța reține că in mod corect la suma reprezentând onorariu executor executorul a calculat și TVA, deoarece instanța constată că, potrivit art. 125 și urm. Cod fiscal taxa pe valoare adăugată este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii.
În conformitate cu prevederile art. 137 lit. a Cod fiscal, baza pentru calcularea TVA este constituită din tot ceea ce reprezintă contrapartida obținută de către furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestei operațiuni.
În speță, nu executorul judecătoresc este cel care trebuie să suporte TVA-ul ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor. Prin urmare, instanța constată că onorariul a fost calculat în mod legal de către executor, adăugarea TVA la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă, acest mod de calcul fiind în concordanță cu regulile care reglementează TVA.
La onorariul de executor se mai adaugă si celelalte cheltuieli efectuate în vederea parcurgerii procedurii executării silite, în cauză, aceste sume fiind rezonabile și justificate.
Față de cele expuse, instanța, apreciind că nu există nici un motiv de nulitate a actelor de executare, urmează a respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea contestației, instanța reține că, potrivit art. 718 alin.1 NCPC., „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.” Față de faptul că la acest termen de judecată a fost soluționată contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Raportat la dispozițiile art. 453 alin.1 NCPC, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea F. G. E., cu sediul în sector 1, București, .-3, în contradictoriu cu intimații N. D., CNP_, cu domiciliul procesual ales în sector 3, București, ., ., ., cu sediul în sector 1, București, .. 1-7, B. SA, cu sediul în sector 3, București, .. 5, B. S. CENTRAL, cu sediul în sector 2, București, .. 6A, T. M. BUCUREȘTI, cu sediul în sector 3, București, Splaiul Unirii, nr. 6-8, T. S. 1 BUCURESTI, cu sediul în sector 2, București, .. 13, B. I. T. D., cu sediul în sector 3, București, .. 32, ., ., ca neîntemeiata.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 3.
Pronunțată in ședință publică azi, 16.03.2015.
Președinte, Grefier,
R.-C. L. E.-C. T.
Red.Tehnored.Jud.RCL
10 ex./27.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3763/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 3684/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
