Contestaţie la executare. Sentința nr. 3763/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3763/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 3763/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3763

Ședința publică din data de 17.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. M. D.

Grefier: E. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulata de contestatoarea C. N. DE CĂI FERATE CFR SA în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 03.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 17.03.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2014, contestatoarea C. N. DE CĂI FERATE CFR SA în contradictoriu cu intimata ., a formulat contestație la executare și a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

-Anularea în totalitate a tuturor formelor de executare silită întocmite de B. C. V. și M. A. D. în dosarul de executare nr. 2343/2014;

-Reducerea cheltuielilor de executare stabilite prin încheierile organului de executare nr. 2/25.06.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare și de stabilire a cheltuielilor suplimentare din data de 26.06.2014;

-Desființarea executării silite și încetarea executării silite în dosarul de executare silită nr. 2343/2014 al B. C. V. si M. A. D.;

-În temeiul art. 722 alin. 1 Cod de procedură civilă, întoarcerea executării silite realizate în dosarul execuțional nr. 2343/2014 prin repunerea părților în situația anterioară în sensul restituirii tuturor sumelor sau bunurilor executate ;

-Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată;

În motivare contestatoarea a arătat că executarea silită pornită în dosarul de executare nr. 2343/2014, în baza titlului executoriu Sentința Civilă nr. 133/16.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția a II civilă în dosarul nr._/95/2012* este nelegală și abuzivă, precizând totodată că actele de executare emise în dosarul execuțional nr. 191/E/2013 al B. N. I. T., dosar deschis în urma solicitării creditoarei ., au fost comunicate subscrise la data de 17.02.2014. Totodată s-a mai învederat că aceeași creditoare, ., a solicitat executarea silită a aceluiași titlu executoriu, Sentința civilă nr. 133/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția a II-a Civilă în dosarul nr._/95/2012*, întocmindu-se dosarul de executare nr. 2343/2014 al B. C. V. și M. A. D., actele de executare fiind comunicate contestatoarei la data de 07.07.2014, înregistrate sub nr. DAJ/9528/08.07.2014 și DAJ 14/9529/08.07.2014. Astfel, contestatoarea a precizat că împotriva sa există două executări silite începute în două dosare de executare, respectiv dosarul execuțional nr. 191/E/2013 al B. N. I. T. și nr. 2343/2014 al B. C. V. și M. A. D., efectuate la cererea creditoarei . aceluiași titlu executoriu, Sentința civilă nr. 133/2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012*, existând riscul ca CNCF CFR SA să fie executată silit de două ori, să achite două onorarii judecătorești și de două ori celelalte cheltuieli de executare.

În motivare s-a mai arătat că prin încheierea nr. 2/25.06.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare au fost stabilite pe lângă onorariul executorului judecătoresc și alte sume cu titlu de cheltuieli de executare, iar prin încheierea din 26.06.204 au fost stabilite cheltuieli de executare suplimentare în sumă de 225.40 lei, aceste cheltuieli de executare cuantificate în mod separat, pe fiecare operațiune în parte din activitatea specifică profesiei de executor judecătoresc fiind nelegale, întrucât activitățile specificate de executor taxate suplimentar sunt parte componentă a activității specifice acestei profesii, iar pentru toată activitatea sa, acesta este retribuit prin lege sub forma onorariului de executor judecătoresc.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 711 și urm., 453 alin. 1, 669 alin. 2și 4, 722 alin. 1 Cod de procedură civilă, art. 39 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 188/2000.

În susținerea cererii, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă, contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 29.10.2014 intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată și menținerea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 2343/2014 de B. C. V. și M. A. D..

În motivare intimata a arătat că în urma pronunțării Sentinței civile nr. 133/16.04.2013 de Tribunalul Gorj, Secția a II-a civilă în dosarul nr._/95/2012* s-a realizat compensarea datoriilor reciproce ale părților, iar după compensare pârâta reclamantă a trebuit să plătească reclamantei-pârâte . sumele de 71.606,89 lei și 45.193,4 lei, în total, suma de 116.770,29 lei, fiind compensate totodată și cheltuielile de judecată și obligată pârâta-reclamantă la plata sumei de 360 lei. Ca urmare a faptului că pârâta-reclamantă a refuzat achitarea de bună-voie a acestor sume, intimata a precizat că s-a adresat cu cerere de executare silită imobiliară, mobiliară și prin poprire, la data de 27.03.2014, către B. C. V. si M. A. D. pentru punerea în executare a Sentinței civile nr. 133/16.04.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a civilă, în dosarul nr._/95/2012*. La data de 11.08.2014, prin adresa nr. G 2459 s-a comunicat executorului faptul că intimata a achitat suma de 116.770,29 lei, mai putin cheltuielile de judecată de 360 lei din această sentință.

Intimata a mai învederat că la aceeași dată de 27.03.2014 s-a adresat aceluiași executor judecătoresc și cu cerere de executare silită în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 41/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012, pentru recuperarea creanței de 32.279,75 lei, reprezentând penalități de întârziere, sumă pe care intimata refuză să o plătească ca și cheltuielile de judecată din aceeași sentință în valoare de 816 lei.

Prin Sentința civilă nr. 41/23.01.2013 a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 518.320 lei contravaloare marfă și 32.279,75 lei, penalități de întârziere, ce se vor actualiza la data plății cu indicele de inflație precum și la plata cheltuielilor de judecată de 816 lei. Astfel contestatoarea trebuie să plătească din Sentința civilă nr. 133/16.04.2013, cheltuielile de judecată de 360 lei, iar din sentința civilă nr. 41/23.01.2013, penalități de întârziere de 32.279,75 lei, cheltuieli de judecată de 816 lei precum și actualizarea acestor sume cu indicele de inflație.

În motivare s-a mai învederat că în prezent există un singur dosar de executare silită, dosarul de executare al B. N. I. din Târgu J. încetând, așa cum rezultă din adresa nr. G 2589/03.09.2014, comunicată și contestatoarei, iar prin adresa nr. G 2590/09.09.2014 fiind înștiințat și B. V. si D. despre acest fapt.

În drept cererea au fost invocate disp.art. 715 alin. 1 și 2 Cod de procedură civilă, art. 719 alin. 3 Cod de procedură civilă, art. 622, 627, 628 Cod de procedură civilă

În apărare intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri .

La solicitarea instanței, au fost depuse actele din dosarul de executare nr. 2343/2014 al B. C. V. si M. A. D. (f. 60-150 vol I; f.1-158 vol II).

La termenul de judecată din data de 03.03.2015 instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC, a încuviintat proba cu inscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă si utilă pentru soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Sentința civilă nr. 133/16.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj-Sectia a II-a Civilă, în dosarul nr._/95/2012*, contestatoarea C. Natională de Căi Ferate CFR SA-București a fost obligată după compensarea datoriilor reciproce la plata sumei de_,29 lei debit și a sumei de 360 lei cheltuieli de judecată. Sentinta a rămas irevocabilă prin respingerea recursului ca tardiv formulat.

La data de 27.03.2014, intimata în calitate de creditoare a formulat cererea înregistrată pe rolul B. C. V. si M. A. D. sub numărul 2343/2014 prin care a solicitat punerea în executare a titlului executoriu în ceea ce privește sumele la care a fost obligată contestatoarea. Prin Încheierea din data de 25.04.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2014 (f.141 vol II), Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită a creanței cuprinse în titlul executoriu.

Ulterior, în temeiul art. 669 alin. 3 NCPC, al art. 39 alin. 1 Legea nr. 188/2000 și al OMJ nr. 2550/C/2006, executorul judecătoresc a stabilit prin Incheierea nr. 2/25.06.2014 (f. 140 vol II) cheltuieli de executare de 9892,95 lei compuse din: taxa notare urmărire silită in CF -960 lei (16*60); taxe postale-49 lei (10*4,9);taxa de timbru executare-20 lei; taxa CF identificare imobil-100 lei; cheltuieli cu efectuarea actelor de executare silită-248 lei; comunicare acte de procedură-248 lei; consultații în legătură cu constituirea dosarului execuțional-248 lei și onorariu executor judecătoresc-8019,95 lei.

De asemenea, contestatoarei i-au fost trimise somatii (imobiliară și mobiliară) prin care i s-a pus in vedere obligatia de a achita suma de_,24 lei din care suma de_,29 lei penalități si 9892,95 lei cheltuieli de executare silită. (f.112-115 vol II).

Prin Incheierea din data de 26.06.2014 au fost stabilite cheltuieli de executare suplimentare în cuantum de 225,40 lei taxe postale (46-4,9 lei). La aceeasi dată au fost emise adrese de infiintare a popririi la diverse unități bancare (f. 117-138 vol II), debitoarea fiind instiințată despre această măsură prin adresa emisă la data de 26.06.2014 (f. 116).

La data de 07.11.2014 a fost intocmită Incheierea nr. 3 (f.62 vol I) in dosarul nr. 2343/2014 al B. C. V. si M. A. D. prin care s-a dispus încetarea executării silite ca urmare a realizării integrale a creanței stabilite prin titlul executoriu constând in Sentinta civilă nr. 133/16.04.2013 pronuntată de Tribunalul Gorj-Sectia a II-a Civilă, în dosarul nr._/95/2012* și s-a dispus remiterea titlului executoriu creditoarei.

În conformitate cu prevederile art. 711 NCPC împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 443 se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.

Astfel cum rezultă din analiza textului legal menționat anterior, contestația la executare este un mijloc procedural special creat pentru etapa executării silite, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori uneori chiar și anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Prin contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar, se solicită anularea executării silite din dosarul nr. 2343/2014 al B. C. V. si M. A. D. invocându-se următoarele motive:

  • Creditoarea a formulat două cereri de executare silită in temeiul aceluiași titlu executoriu fiind formate astfel două dosare de executare distincte respectiv nr. 191/E/2013 al B. N. I. T. și nr. 2343/2014 al B. C. V. si M. A. D.;
  • Cheltuielile de executare stabilite prin Încheierea nr. 2/25.06.2014 și Încheierea din 26.06.2014 sunt nelegale.

În ceea ce privește primul motiv al contestației, instanța reține că într-adevăr creditoarea a depus la data de 13.09.2013 cerere de executare silită a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 133/16.04.2013 și la B. N. I. T. cu sediul in Târgu-J., fiind format astfel dosarul de executare nr. 191/E/2013.

La data de 20.08.2014 intimata-creditoare a depus o cerere prin care a solicitat încetarea executării silite în dosarul nr. 191/E/2013 iar prin Încheierea emisă de B. N. I. T. la data de 21.08.2014 a fost constatată încetarea executării silite și s-a dispus închiderea dosarului nr. 191/E/2013.

Prin urmare, având in vedere că în baza principiului disponibilității care guvernează procesul civil deci inclusiv etapa executării silite creditoarea a inteles să continue executarea silită impotriva debitoarei numai în dosarul nr. 2343/2014 al B. C. V. si M. A. D., in cadrul căruia a fost recuperat întregul debit și că in dosarul nr. 191/E/2013 nu s-a făcut dovada executării debitoarei in privinta vreunei sume de bani, instanța apreciază că nu se impune anularea actelor de executare din dosarul nr. 2343/2014, acestea fiind in mod legal întocmite.

Referitor la cea de-a doua critică adusă de contestatoare actelor din dosarul de executare nr. 2343/2014, instanța reține că potrivit art. 669 alin. 2 NCPC cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit afară de cazul în care creditorul renunță la executare, situație în care vor fi suportate de acesta sau când legea prevede altfel. Cheltuielile de executare sunt enumerate la alineatul 3 al aceluiași articol, în categoria acestora fiind incluse următoarele: taxele de timbru necesare declanșării executării silite, onorariul executorului judecătoresc stabilit potrivit legii, onorariul avocatului în faza de executare silită, onorariul expertului, traducătorului și interpretului, cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuielile de transport și alte cheltuieli prevăzute de lege sau necesare desfășurării executării silite.

Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare,formulată de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta.

Analizând cheltuielile de executare instanța reține că acestea sunt dovedite prin înscrisurile aflate in dosarul de executare nr. 2343/2014 fiind . astfel încât nu se impune cenzurarea lor de către instanța. Astfel, instanța constată că sumele stabilite cu titlu de taxă urmărire silită in CF sunt justificate in cauză întrucât executorul judecătoresc a emis numeroase adrese de notare a urmăririi silite imobiliare in CF iar conform cererilor de înscriere emise de OCPI pentru fiecare cerere a fost achitată suma de 60 lei, fiind emise in acest sens chitanțele nr._/11.07.2014 (f. 135 vol I) și nr._/11.07.2014 (f.56 vol II). Totodată, instanța reține că taxa identificare imobil de 100 lei rezultă din certificatul emis de OCPI-Sector 1 conform căruia a fost achitat un tarif de 100 lei (f. 98 vol I).

Cu privire la cheltuielile poștale de 49 lei+225,40 lei, instanța reține că acestea sunt de asemenea justificate in condițiile in care executorul judecătoresc a emis adrese fie pentru identificarea bunurilor imobile fie de înființare a popririi iar in privința taxei judiciare de timbru de 20 lei, instanța constată că aceasta a fost datorată pentru soluționarea cererii de încuviințare a executării silite.

In ceea ce privește suma de 248 lei cheltuieli cu efectuarea actelor de executare silită, de 248 lei comunicare acte de procedură și de 248 lei consultații in legătură cu constituirea dosarului execuțional, instanța reține că acestea au fost stabilite de executorul judecătoresc in conformitate cu prevederilor Ordinului MJ 2550/C/2006.

Referitor la onorariul executorului judecătoresc de 8019,95 lei instanța reține că în cauză sunt incidente prevederile art. 39 alin. 1 lit. d potrivit cărora pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Aplicând acest algoritm de calcul in speță, instanța reține că onorariul executorului se incadrează în limita maximă menționată anterior astfel incât nu se impune reducerea acestuia de către instanță.

Față de aspectele expuse anterior, instanța reține că actele de executare întocmite în dosarul nr. 2343/2014 al B. C. V. si M. A. D. respectă prevederile legale iar prezenta contestație la executare este neîntemeiată, motiv pentru care instanța o va respinge.

In privința cererii de întoarcere a executării silite, instanța reține că potrivit art. 732 alin. 1 NCPC în toate cazurile în care se desființează titlu executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Luând în considerare că in prezenta cauză instanța a constatat legalitatea executării silite si a respins contestația la executare ca neîntemeiată, instanța va respinge ca nefondată cererea de întoarcere a executării silite.

Raportat la dispozițiile art. 453 alin.1 NCPC, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul-civil, instanța urmează a lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulata de contestatoarea C. N. DE CAI FERATE CFR SA, J_, CUI_, cu sediul în sector 1, București, .. 38 în contradictoriu cu intimata ., J_, CUI RO_ cu sediul în Targu J., Islaz, nr. 11, jud. Gorj, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de intoarcere a executării silite ca neintemeiată.

Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei sentințe, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. D. E. A.

Red./Dact.: A.M.D./E.A./11.06.2015/ 5 ex.

Comunicări:

Grefier.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3763/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI