Contestaţie la executare. Sentința nr. 5047/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5047/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 5047/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5047

Ședința publică din 16.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. A.

Grefier: C. N.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatorul V. A., în contradictoriu cu intimatul K. G., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 01.04.2015 intimatul a depus cerere prin care a arătat că este de acord cu cererea de renunțare la judecata cauzei formulată de contestator, după care:

Instanța reține cauza spre soluționare pe cererea de renunțare.

INSTANȚA

Având în vedere disp. art. 406 N.C.P.C., cererea scrisă, semnată și ștampilată de contestator, prin avocat M. M. (f. 58), declarația dată în fața notarului public D. M. D. (f. 59), precum și cererea intimatului prin care a învederat că este de acord cu cererea contestatorului de renunțare (f. 65),instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată, față de manifestarea de voință a contestatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

În temeiul art. 406 NCPC, ia act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de contestatorul V. A. (CNP_) cu domiciliul în București, .. 202, sector 1 și domiciliul ales la Cabinet de avocat M. M. cu sediul în București, .. 2, ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimatul K. G. cu domiciliul în București, .. 34B, sector 1 și domiciliul ales în București, ., ., sector 1.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sector 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. A. C. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5047/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI