Pretenţii. Sentința nr. 5061/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5061/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 5061/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5061

Ședința publică din 16.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. A.

Grefier: C. N.

Pe rol judecarea cererii formulată de reclamantul I. M., în contradictoriu cu pârâta D. B. RUTIERĂ, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 02.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucuresti sub numărul de mai sus, reclamantul I. M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei D. B. RUTIERĂ la plata sumei de 750 lei conform chitanțelor nr._ din data de 05.11.2011, emisă de avocat V. S. și nr. 18 din data de 11.04.2012, emisă de avocat B. A., din care: 500 de lei reprezintă onorariul de avocat privind redactarea plângerii contravenționale, iar 250 de lei reprezintă onorariul de avocat privind susținerea plângerii contravenționale, precum și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că, în data de 04.10.2011 a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere, aparținând D. – B. DE POLIȚIE RUTIERĂ și i-a fost întocmit procesul verbal . și nr._ din data de 04.10.2011, invocându-i-se faptul că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor, neexistând în acest sens niciun fel de probă și nici martori asistenți, cu toate că a fost informat că există filmarea video. În termenul de 15 zile a făcut contestație pe rolul instanței Judecătoriei sectorului 1. Astfel, a fost înregistrat nr._/299/2011 unde, în urma administrării probatoriului, i s-a dat câștig de cauză prin sentința civilă nr. 6436/10.04.2012. A solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată, fapt ce s-a consemnat în dispozitivul hotărârii.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1373, art. 1381 și următoarele NCC; art. 112 și urm.; art. 167 și următoarele, art. 242 și art. 274 NCPC.

Pârâta a formulat întâmpinare (f. 17) prin care a solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamantul I. M..

În situația în care reclamantul nu poate să facă dovada timbrării cererii, a invocat excepția netimbrării.

Referitor la onorariul de avocat, respectiv suma de 750 de lei, a solicitat instanței să reducă cuantumul acestuia, fiind exagerat de mare, având în vedere complexitatea redusă a dosarului și numărul redus de termene de judecată, respectiv un singur termen.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prevederile OG nr. 2/2001 și RAOUG nr. 195/2002 rep.

În cauză, la solicitarea părților, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanța reține:

In drept, in condițiile C.pr.cv, partea care a avut câștig de cauză . dreptul să solicite obligarea părții căzute in pretenții la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă 6436/10.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosar_/299/2011, a fost admisă cererea reclamantului în contradictoriu cu D. – B. De Poliție Rutieră, sentința irevocabilă la data pronunțării (f. 7-8). Conform mențiunilor din practicaua sentinței, reclamantul a beneficiat de asistență juridică prin avocat, dar la cuvântul pe fond a arătat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Conform chitanțelor nr._/05.11.2011 emisă de avocat V. S. și nr. 18/11.04.2012 emisă de avocat B. A., reclamantul a achitat onorarii aferente serviciilor de asistență juridică de 500 de lei pentru formularea plângerii contravenționale și obținere certificat de grefă și 250 de lei în baza contractului de asistență juridică 25/_ din 20.04.2012 (f. 6), astfel că are dreptul la recuperarea acestor cheltuieli de la pârâtă ca parte căzută în pretenții în dosar_/299/2011.

Contrar susținerilor intimatei, tocmai faptul că instanța care a pronunțat sentința 6436/10.04.2012 nu a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată și nu s-a pronunțat pe fondul acestei chestiuni, luând doar act că reclamantul va solicita cheltuielile pe cale separată, fac ca această acțiune să fie admisibilă și întemeiată.

De asemenea, contrar susținerilor intimatei un onorariu de 250 de lei pentru susținerea unei plângeri chiar și la un termen de judecată nu poate fi considerat ca fiind vădit disproporționat. Nici onorariul de 500 de lei pentru redactarea unei plângeri și obținerea unui certificat de grefă, necesar pentru a beneficia de dreptul de a conduce până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale, nu poate fi considerat vădit disproporționat, indiferent de lipsa de complexitate a dosarului de fond, reclamantului neputându-i fi imputată lipsa cunoștințelor juridice și apelarea la serviciile de specialitate ale unui avocat.

Pentru aceste motive, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 750 de lei.

In temeiul art. 451 C.pr.cv., instanța va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost introdusa aceasta acțiune, la plata către reclamant a sumelor de 57,50 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată din prezenta cauză, reprezentând taxă timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul I. M. cu domiciliul în București, .. 190, ., ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta D. B. RUTIERĂ cu sediul în București, .. 9-15, sector 3.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 750 de lei .

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 57,50 de lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria sector 3 București.

Pronunțată în ședința publică azi, 16.04.2015.

Președinte, Grefier,

D. A. C. N.

DA/CN/4ex/09.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5061/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI