Contestaţie la executare. Sentința nr. 9963/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9963/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 9963/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentința civila Nr. 9963/2015

Ședința publică de la 16.07.2015

Instanța constituita din:

Președinte: D. G. T.

Grefier: C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator B. A. și pe intimat V. B. SCPA SUCURSALA BUCURESTI AGENTIA CLUJ N., intimat V. B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCURESTI, intimat V. B. SCPA, având ca obiect contestație la executare DOS.EXEC.585E/2009 B. G. J..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatoarea, prin avocat cu împuternicire avocațiala la fila 3 din vol. I, V. B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCURESTI prin avocat T. A., care depune împuternicire avocațiala la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul ca s-a depus dosarul de executare 585E/2009 al B. G. J..

Instanța procedează la legitimarea avocaților prezenți.

Contestatoarea, prin avocat, arata ca se va depune taxa judiciara de timbru aferentă contestației la executare pana la sfârșitul ședinței și solicita punerea în discuție a excepției de netimbrare și continuarea judecății.

Instanța invoca, din oficiu, excepția netimbrării contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației.

Cu privire la cauțiunea aferentă cererii de suspendare a executării silite, contestatoarea, prin avocat, arata ca nu va achita suma pusă în vedere de către instanță cu acest titlu.

Intimata, prin avocat, solicita admiterea excepției netimbrării invocată de către instanță.

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.

Având în vedere că prezentul dosar a fost înregistrat cu coperte aferente Noului Cod de procedură civilă iar dosarul de executare a fost format în anul 2009, instanța pune în discuție legea procesual civilă aplicabilă în cauză.

Contestatoarea, prin avocat, depune precizări in acest sens și invoca Noul C., apreciind că se aplica Noul C., fiind un proces înregistrat după . acestuia.

Intimata V. B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCURESTI, prin avocat, apreciază ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedura civila, având in vedere data dosarului de executare.

Deliberând asupra legii procesual civile aplicabile, având în vedere că actul de executare contestat a fost emis în dosarul de executare nr. 585E/2009 și văzând dispozițiile art. 24 C. potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură civilă și în consecință dispune recopertarea dosarului.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 3 București, în temeiul art. 400 alin. (1) rap. 373 alin. (2) Cod de procedura civila.

Contestatoarea, prin avocat, arata ca lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a excepției. Precizează că în cauză se contestă publicația de vânzare și procesul verbal de licitație.

Intimata V. B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCURESTI, prin avocat, solicita admiterea excepției de necompetenta teritoriala a Judecătoriei sectorului 3 București și declinarea cauzei la Judecătoria sectorului 1 București.

Instanța reține cauza în pronunțare, în principal cu privire la excepția netimbrării și în subsidiar, în ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale.

După reținerea cauzei în pronunțare, înainte de sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă numitul B. M., legitimat de către instanță, care depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 10.04.2015 (data poștei 09.04.2015), contestatoarea B. A. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatele V. B. SCPA SUCURSALA BUCURESTI AGENTIA CLUJ N., V. B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCURESTI și V. B. SCPA, contestație la executare prin care a solicitat anularea procesului verbal de licitație din 24.03.2015 și a publicației de vânzare din 31.03.2015 emise de B. G. J. în dosarul de executare nr. 585E/2009, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la actele de executare contestate s-a arătat că acestea au fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor art. 678 și 838 C. și deși formal este prevăzut titlul executoriu în temeiul căruia se face urmărirea precum și numele debitorului și denumirea creditorului, aceste date sunt eronat.

Astfel, numele creditorului este menționat greșit atât în procesul verbal cât și în publicația de vânzare, dat fiind faptul că nu sucursala băncii care a acordat creditul are calitatea de creditor ci banca mamă, cu sediul în Italia.

În ceea ce privește titlul executoriu, s-a arătat că executarea silită a fost pornită în temeiul convenției de linie de nr. 18/12.02.2007 și contract de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1109/16.02.2007.

Prin convenția de credit încheiată între B. Italo Romena Spa și Societatea M. Intertrading SRL, B. a acordat clientului o linie de credit în sumă de 200.000 lei pentru garantarea căruia s-a constituit în favoarea Băncii o ipotecă de rang I asupra imobilului situat în București, ., sector 1, proprietatea autoarei contestatoarei, P. A..

Atât contractul de credit cât și contractul de garanție au fost semnate de către autoarea contestatoarei, numita P. A..

Prin actul adițional nr. 1 din 13.05.2008 încheiat între B. Italo Romena Spa și Societatea M. Intertrading SRL părțile au modificat mărimea liniei de credit, durata și obiectul acesteia, prevăzându-se și menținerea garanțiilor constituie în favoarea băncii (art. 5.1 alin. (1)).

Autoarea contestatoarei nu a semnat actul adițional la contractul de credit și nici nu a fost încheiat un act adițional la contractul de garanție imobiliară prin care să se prevadă că P. A. este de acord să garanteze rambursarea creditului acordat societății M. Intertrading SRL, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1.

Cum nu s-a încheiat act adițional la contractul de ipotecă, mențiunea de art. pct. 5.1 alin. (1) din actul adițional prin care se arată că se menține garanția imobiliară de rang I asupra imobilului din București, ., sector 1 nu a fost opozabil autoarei contestatoarei care nu și-a dat consimțământul în acest sens și nu este opozabil nici contestatoarei.

Autoarea contestatoarei nu a garantat restituirea sumei de bani prevăzute în contractul de credit modificat prin actul adițional, față de principiul specializării ipotecii impunându-se încheierea unui act adițional la contractul de ipotecă inițial sau încheierea unui nou contract de ipotecă, fiind necesar, sub sancțiunea nulității, să se menționeze suma împrumutată în temeiul actului adițional. Prin urmare, mențiunea din contractul de credit modificat prin actul adițional nu este opozabilă contestatoarei, nefiind parte în contractul de credit, iar garanția imobiliară pentru garantarea contractului de credit modificat prin actul adițional nu există.

În ceea ce privește numele debitorului, contestatoarea a arătat că inițial a fost menționată autoarea sa, P. A. iar ulterior, în publicația de vânzare a fost menționat contestatoarea, în calitate de moștenitoare a defunctei P. A. însă contractul de credit, astfel cum a fost modificat, nu a fost opozabil autoarei contestatoarei și implicit nici contestatoarei.

În consecință, numele debitorului nu poate fi decât Societatea M. Intertrading SRL.

Cu privire la suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare în temeiul art. 718 alin. (1) C., având în vedere că executarea se realizează în temeiul unor titluri executorii care nu îi sunt opozabile.

Cu privire la suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare (art. 718 alin. (7) C.) s-a arătat că aceasta este justificată, față de iminența vânzării imobilului prin licitație publică.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. C., art. 718 C. și dispozițiile cuprinse în cerere.

Cererea de chemare în judecată a avut anexate înscrisuri (f. 11-28 vol. I).

Prin încheierea din 21.04.2015 instanța a admis excepția netimbrării și a anulat ca netimbrată cererea de suspendare provizorie a executării silite.

La 15.07.2015 B. G. J. a depus dosarul de executare nr. 585E/2009 (f. 51-15- vol. I, 101-250- vol. II,251-396 vol. III).

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

În ședință publică contestatoarea a depus precizări prin care a invocat dispozițiile Vechiului Cod de procedură civilă incidente în cauză.

Instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației precum și excepția necompetenței teritoriale, rămânând în pronunțare asupra acestora.

Analizând cauza prin prisma excepțiilor invocate, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 137 alin. (1) C., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Analizând cu prioritate excepția netimbrării contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației, instanța reține că potrivit art. 10 alin. (2) din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.

Potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din același act normativ, în materia executării silite, următoarele cereri se taxează astfel: cereri de suspendare a executării silite, inclusiv a executării provizorii – 50 lei.

Prin rezoluția din 25.06.2015 instanța a pus în vedere contestatoarei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei cu privire la contestația la executare respectiv 50 lei cu privire la cererea de suspendare a executării silite, aceasta fiind citată cu această mențiune.

Având în vedere că înainte de finalizarea ședinței de judecată contestatoarea a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei aferentă contestației la executare însă nu a fost achitată taxa de timbru aferentă cererii de suspendare, instanța va admite în parte excepția netimbrării și va anula cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, ca netimbrată.

Totodată, instanța va respinge excepția netimbrării contestației la executare ca neîntemeiată, având în vedere că a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei.

În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale invocată de către instanță din oficiu, instanța reține că potrivit art. 159 ind. 1 alin. (2) C., necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător, la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor.

În dosarul de executare nr. 585E/2009 s-a cerut executorului judecătoresc demararea procedurii de executare silită imobiliară în sensul vânzării în cadrul procedurii de executare a imobilului situat în București, ., sector 1 iar prin prezenta contestație la executare se solicită anularea procesului verbal de licitație din 24.03.2015 și a publicației de vânzare din 31.03.2015 emise de B. G. J. cu privire la imobilul anterior menționat.

În drept, se reține că articolul 399 alin. (1) C., prevede că împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați. Potrivit art. 400 alin. (1) C. contestația se introduce la instanța de executare iar articolul 373 alin. (2) prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executare, în afara cazurilor când legea dispune altfel.

În cauza de față, executarea silită se derulează prin urmărirea imobiliară a imobilului situat în București, ., sector 1 astfel că instanța de executare este Judecătoria Sectorului 1 București, în raza teritorială a căreia se face executarea.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 400 alin. (1) rap. la art. 373 C., coroborat cu art. 159 ind. 1 alin. (2) din același act normativ, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București invocată din oficiu și va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte excepția netimbrării invocată de instanță din oficiu.

Anulează cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, ca netimbrată.

Respinge excepția netimbrării în ceea ce privește contestația la executare, ca neîntemeiată.

Admite excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestator B. A., CNP_, cu domiciliul in sector 3, București, .. 5, ., . intimat V. B. SCPA SUCURSALA BUCURESTI AGENTIA CLUJ N.- CLUJ N., A. I., nr. 48, J. CLUJ, intimat V. B. SCPA ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCURESTI- sector 2, București, GARA HERASTRAU, nr. 2-4, .,3, intimat V. B. SCPA- sector 2, București, GARA HERASTRAU, nr. 2-4, ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.07.2015.

P., GREFIER,

D. G. TODOSIClaudia C.

Red./DGT

Dact./CC/6 ex.

.>

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3

., SECTOR 5, BUCUREȘTI

Dosar nr._

CĂTRE,

Judecatoria sectorului 1 Bucuresti

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 9963/16.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în cauza civila cu nr. de mai sus, s-a declinat competența soluționării cauzei civile mai sus menționate în favoarea Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, sens în care vă înaintăm dosarul mai sus mentionat, cusut și numerotat, compus din 3 volume, vol.I -150 file, vol.II-150 file, vol.III-…………file.

P. Grefier

jud.D. G. T. C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9963/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI