Contestaţie la executare. Sentința nr. 3785/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3785/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 3785/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILA Nr. 3785
Ședința publica de la 17 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D.
Grefier E. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator P. V. RIGU și pe intimat C. SA D. BUCURESTI, intimat B. A. C. V. SI M. A. D., având ca obiect „contestație la executare”
Dezbaterile au avut loc în ședința publica de la data de 16.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2015 și 17.03.2015, când în aceeași componență a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.04.2014 sub nr. de dosar_ contestatorul P. V. RIGU a formulat contestație la executare in contradictoriu cu intimații C. SA D. BUCURESTI și B. A. C. V. SI M. A. D..
A arătat contestatorul că procesul verbal . ll. nr._/06-07-2011 este lovit de nulitate în conformitate cu art. 174, 175 C.pc, fiind prescris dreptul de comunicare, întrucât el nu a fost comunicat niciodată, iar înștiințarea de plată a contravenției este lovită de nulitate pe de o parte pentru că excede procesului-verbal de contravenție, suma pretinsă în această "înștiințare" nu este conținută în Procesul -verbal de contravenție și nu i-a fost comunicată niciodată.
De asemenea, contestatorul a invocat nulitatea prevăzută de art. 174, 175 C.p.c, raportat la prescripția dreptului de comunicare, a precizat că procesul-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a Procesului verbal de constatare a contravenției (.. nr._ din 06-07-2011) este lovit de nulitate conform art. 174, 175 C.p.c., iar executorul judecătoresc nu a indicat persoana care s-a prezentat la B. și care reprezintă C..
Totodată, susține contestatorul, încheierea din 31 martie 2014 a Judecătoriei Sector 3, dată în dosarul nr._/301/2014, este lovită de nulitate, întrucât are la bază acte lovite de nulitate, conform art. 174, 175c.P.C ., încheierea nr. 2 din 14-04-2012, dată de B. Asociați C. V. și M. A. D., în dosarul. Nr. 1488/2014, privind cheltuielile pe care le pretinde B.- ul este lovită de nulitate conform art. 174, 175 C.pc. ca fiind bazată pe acte nule, somația mobiliară din 14-04-2014 dată de B. Asociați C. V. și M. A. D., în dosar nr. 488/2014 este lovită de nulitate conform art. 1 74, 175 C.p.c. ca fiind bazată pe acte nule, iar înștiințarea din 14-04-2014, dată de B. Asociați C. V. și M. A. D. în ds. Nr. 1488/2014 este lovită de nulitate conform art. 174, 175 C.pc.. ca fiind bazată pe acte nule.
A mai arătat contestatorul cu privire la aplicarea art. 1349 C. civ. privind răspunderea delictuală că înregistrarea de către B. Asociați C. V. și M. A. D. a Procesulu-verbal . nr._/18-07-2011, a înștiințării de plată, respectiv a Procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare știind/sau trebuind să știe că sunt lovite de nulitate i-au produs un prejudiciu moral pe care îl evaluează la 2000 de euro, pentru care răspund în solidar executorul judecătoresc C. V. și persoana/fantoma fără identitate cu care s-a întâlnit cu executorul C. V., precum și Biroul executorilor judecătorești, executorul fiind obligat să identifice persoana fizică ce se pretinde în dosarul de executare nr. 1488/2014, că ar reprezenta CADNR- ul și că ar fi depus vreo cerere de executare silită executorului judecătoresc C. V..
Mai arată că încheierea din 31 martie 2014, dată de Judecătoria sectorului 3 în dosar nr._/301/2014, care a fost dată prin inducerea în eroare a instanței l-a prejudiciat moral, apreciind prejudiciul la 2000 de euro pentru care răspund în solidar executorul judecatoresc C. V. și Biroul executorilor judiciari asociați, iar pentru încheierea nr. 2 din 14-04-2014 dată de B. Asociați C. V. și M. A. D. în dosarul. Nr. 1488/2014, Somația din 14-04-2014 emisă de B. Asociații C. V. și M. A. Doricoman în dosarul nr. 1488/2014, respectiv înștiințarea din 14-04-2014 emisă de același B. în dosar. Nr. 1488/2014 i-au produs un prejudiciu moral pe care îl evaluează la 2000 de euro, pentru care răspund solidar atât Biroul executorilor judecătorești asociați cât și executorul judecătoresc C. V..
In susținerea acțiunii nu au fost depuse inscrisuri, iar cererea nu a fost motivată in drept.
La solicitarea instanței, in procedura de regularizare, la data de 03.06.2014 contestatorul a depus note scrise referitoare la dovezile pe care se sprijină cauza. La data de 28.07.2014 contestatorul a depus din nou note scrise in care a precizat că evaluează prejudiciul moral la suma de 6000 euro.
La data de 08.10.2014, intimata C. a depus întâmpinare ( filele 25- 29) prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neintemeiată și menținerea actelor de executare intocmite in dosarul de executare 1488/2014. A mai solicitat și respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
In fapt, intimata a arătat că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul ca in de 14.01.2011, ora 10:19 pe DN 1, localitatea Romanești, județul Prahova vehiculul categoria A, număr înmatriculare_ aparținând domnului P. V. RIGU a circulat pe drumurile naționale fara sa detina rovinieta valabila, asa cum este definita de prevederile art. 1 (1A1) O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare. Conform dispozițiilor art. 8 alin. .1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșita de către domnul P. V. RIGU a constituit contravenție continua si s-a sancționat cu amenda contravenționala in valoare de 250 lei. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contravenientul, respectiv contestatorul a fost obligat sa achite si tariful de despăgubire in valoare de 28 Euro. In cauză a fost emis proces verbal, in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 OG nr. 2/2001.
Procesul - verbal de contravenție in cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii (14.01.2011, respectiv 06.07.2011). Comunicarea procesului - verbal de contravenție . nr._/06.07.2011 s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, în data de 21.07.2011, operațiune confirmata de semnătura martorului prezent, fara a se depasi termenul de 1 luna de la data aplicării sancțiunii, iar comunicarea s-a făcut la domiciliul contestatorului.
In ceea ce privește aspectele de nulitate ale executării si ale actelor de executare silita, intimata solicită sa se constate faptul ca acestea sunt nefondate. Astfel, prin încheierea din Camera de Consiliu pronunțata de către Judecătoria Sectorului 3 Buucuresti - Secția Civila s-a încuviințat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de CC . nr._/06.07.2011. De asemenea, in temeiul art. 665 alin. 7 NCPC instanța de executare a dat imputernicire si ordonat executorilor judecătorești sa puna in executare titlul executoriu in cauza.
In ceea ce privește petitul privind acordarea de daune morale, intimata a solicitat instanței sa il respingă ca nefondat, intrucat cel lezat si prejudiciat este chiar creditorul, si nicidecum debitorul care a refuzat in mod nejustificat sa-si îndeplinească obligațiile legale.
La data de 27.10.2014 contestatorul a depus o cerere modificatoare prin care a arătat că formulează contestație la executare și impotriva incheierii de stabilire cheltuieli suplimentare din data de 15.10.2014 și a inștiințării privind măsura popririi din data de 15.10.2014, ambele emise in dosarul de executare nr. 1488/2014.
La solicitarea instanței, la data de 13.02.2015 a fost depus in copie conformă cu originalul dosarul de executare nr. 1488/2014 de către B. C. V. SI M. A. D.( filele 44-78).
In cauză a fost incuviințată și administrată proba cu inscrisuri.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. C. V. și M.-A. D., instanța reține că executorul judecătoresc nu este parte în faza de executare silită, aceasta derulându-se exclusiv între părțile fondului, respectiv între creditor și debitor, în același sens fiind și dispozițiile Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești, potrivit cărora aceștia sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, coordonarea și controlul activității lor exercitându-se de către Ministerul Justiției.
Prin urmare, executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în contestațiile la executare, motiv pentru care instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. C. V. și M.-A. D. și va respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu acest intimat ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanta reține urmatoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul B. C. V. și M. A. D. la data de 10.03.2014, intimata C. a solicitat începerea executării silite împotriva debitorului-contestator în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/06.07.2011 pentru recuperarea sumei de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit în baza dispoz. art. 8 alin. 3 din OG 15/2002.
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 31.03.2014 de către Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, a fost încuviințată executarea silită a creanței în cuantum de 28 euro.
În baza acestei încheieri, executorul judecătoresc a emis somație, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare silită și adrese de înființare a popririi.
În drept, potrivit art. 711 alin. 1 teza I C.., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În ceea ce privește motivele invocate de către contestator referitoare la necomunicarea procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că acesta sunt întemeiate.
Astfel, creanța a cărei executare silită este contestată în speță izvorăște din procesul verbal de contravenție . nr._/06.07.2011 și, pentru a beneficia de putere executorie și a putea constitui suportul declanșării procedurii execuționale, este necesar ca procesul verbal să nu fie contestat, așa cum prevede art. 37 din OG 2/2001. În caz contrar, titlul executoriu este reprezentat de hotărârea judecătorească irevocabilă prin care a fost respinsă plângerea contravențională.
Prin urmare, procesul verbal poate deveni titlu executoriu sub rezerva neatacării sale în termenul legal de 15 zile, care, potrivit art.31 alin.1 din OG 2/2001, curge alternativ, de la data comunicării sau de la data înmânării sale.
Potrivit art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
De asemenea, se observă că prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
În speță, se observă intimata nu a făcut dovada că a încercat să comunice procesul verbal . nr._/06.07.2011 prin poștă cu aviz de primire, ci din înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-a procedat direct la comunicarea procesului verbal prin afișare la domiciliul contestatorului contravenient.
Or, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 cele două modalități de comunicare prevăzute de art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sunt subsidiare una față de cealaltă, comunicarea prin afișare fiind subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Comunicarea prin afișare trebuie precedată de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire, iar atunci când persoana sancționată contravențional, deși avizată, nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței ori a refuzat primirea corespondenței, autoritatea din cadrul căreia face parte agentul constatator trebuie să procedeze la comunicarea actului prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Prin urmare, având în vedere că s-a procedat direct la comunicarea procesului verbal menționat mai sus prin afișare la domiciliul contestatorului și având în vedere caracterul subsidiar al acestei proceduri de comunicare, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție menționat mai sus nu a fost legal comunicat. Astfel, instanța apreciază că s-a considerat eronat faptul că procesul verbal . nr._/06.07.2011 a devenit titlu executoriu la data comunicării prin afișare, cu consecința nelegalității formelor de executare inițiate de intimată.
Față de considerentele anterior expuse, instanța, în baza dispoz. art. 719 C., va admite contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimata C. SA și va dispune anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. 1488/2014 al B. C. V. și M. A. D..
Cu privire la cererea având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, instanța reține că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele patru condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției autorului faptei ilicite.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a unei persoane la plata despăgubirilor pentru daune morale, instanța reține că acordarea unor asemenea despăgubiri se justifică în cazul faptelor care aduc în mod direct atingere unor valori extrapatrimoniale, cum sunt viața, onoarea, libertatea ori dreptul la imagine al persoanei, însă numai dacă se face dovada unei fapte ce are posibilitatea de a produce o vătămare, a vătămării efective și legăturii de cauzalitate între fapta persoanei și vătămarea suferită.
Analizând condițiile răspunderii civile delictuale prin prisma probelor administrate în cauza de față, instanța reține că reclamantul nu a dovedit existența niciuneia dintre condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților, motiv pentru care instanța va respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a B. C. V. și M.-A. D., în ceea ce privește contestația la executare.
Respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu B. A. C. V. SI M. A. D. cu sediul in sector 3, București, I C BRATIANU, nr. 39, ., ., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite contestația la executare formulată de contestator P. V. RIGU cu domiciliul in sector 6, București, CALEA 13 SEPTEMBRIE, nr. 126, ., . cu intimata C. SA D. BUCURESTI cu sediul in sector 6, București, .. 401A.
Anulează actele de executare silită efectuate împotriva contestatorului în dosarul de executare nr.1488/2014 al B. C. V. și M.-A. D..
Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Obligă pe contestator să achite B. C. V. și M.-A. D. suma de 47,12 lei, reprezentând contravaloare fotocopiere acte din dosarul de executare nr. 1488/2014.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. D. E. Ș.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3766/2015. Judecătoria... | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... → |
---|