Contestaţie la executare. Sentința nr. 4006/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4006/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 4006/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4006
Ședința publică din data de 23.03.2015
Instanța constituită din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimatul F. I. prin mandatar B. A. M., având ca obiect contestație la executare + suspendare executare.
Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședința publică de la data de 16.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 23.03.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2014 cu numărul_, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a solicitat, în contradictoriu cu intimatul F. I., prin mandatar B. A. M., anularea executării silite dispusă în dosarul de executare nr. 19/2014 al S. M. G., M. P. și C. G. V. G. precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor contestatoarei
În motivare, a arătat că tranșa a II a din creanța invocată nu este exigibilă, astfel că procedura de executare silită a fost pornită în mod nelegal.
Conform art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești.
Astfel, având în vedere că Hotărârea nr.1622/2013 a fost emisă la data de 25.02.2013, data limită până la care contestatoarea poate dispune plata tranșei a II a suma compensatorie este 25.02.2015.
Referitor la tranșa I, contestatoarea a învederat dispozițiile art.18 alin.5 din HG nr.1120/2006, conform cărora compensațiile se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”, legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la creare unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
În plus, a adăugat că, la data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr. 10/2014 prin care s-a suspendat pentru o perioadă de 6 luni plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordine emise de șeful Cancelariei Primului - Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
În opinia contestatoarei, somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002, respectiv cu încălcarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2. În acest context, doar în situația în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării, executarea silită va fi oprită timp de 6 luni, în care se înțelege că va depune toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titlurile executorii, iar dacă nu sunt obținute asemenea fonduri, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 C.proc.civ., Legea nr. 290/2003, HG nr. 1120/2006, modificată prin HG nr.57/2008.
La data de 25.06.2014, intimatul a formulat întâmpinare (f. 22-26), prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că având în vedere exigibilitatea creanței sale și ținând cont că debitoarea nu și-a executat obligațiile de bunăvoie, s-a adresat S. M. G., M. P. și C. G. V. G. cu o cerere de executare silită pentru recuperarea creanței, întocmindu-se dosarul de executare nr.19/2014.
Referitor la afirmația contestatoarei potrivit căreia procedura de executare silită pentru tranșa a doua este prematur pornită, aceasta nu este justificată, adevărata problemă juridică fiind aceea dacă eșalonarea plății compensațiilor pe parcursul a doi ani consecutivi, cu o primă tranșă de 40% plătită în primul an și a doua de 60%, în al doilea an, reprezintă o modalitate a obligației debitorului-contestator, respectiv un termen suspensiv, dată scadentă pentru prima tranșă a compensațiilor. Intimatul a învederat că prima tranșă este exigibilă din momentul emiterii actului administrativ, existând chiar de la acel moment dreptul reclamanților la acțiune. Cea de-a doua tranșă, plătibilă în al doilea an devine exigibilă în prima zi a celui de-al doilea an.
Pentru aceste motive, intimatul consideră că este neîntemeiată susținerea contestatoarei debitoare care consideră că obligația sa de plată nu era încă exigibilă la data sesizării organului de executare silită.
Referitor la susținerile contestatoarei conform cărora plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, intimatul a învederat că se creează un abuz de drept și un exces de putere din partea autorității competente în stabilirea și plata despăgubirilor, lăsând autoritatea să decidă la bunul plac plata compensațiilor bănești neputând fi cenzurată de creditori în privința disponibilităților bănești alocate anual cu această destinație specială de despăgubiri acordate potrivit Legii nr.290/2003 de la bugetul de stat.
Referitor la actualizarea creanței, intimatul a invocat dispozițiile art.628 alin.3 Cod procedură civilă care reglementează competența executorului judecătoresc, art.18 alin.6 din HG nr.1120/2006 care prevede expres posibilitatea creditorului despăgubirilor de a solicita reactualizarea cuantumului despăgubirilor, această prevedere legală constituind un beneficiu acordat contestatoarei și fiind de strictă interpretare și deci aplicabilă doar în situația achitării compensațiilor bănești în termenele prevăzute de alin.5, nu și în ipoteza refuzului de executare.
Referitor la invocarea OUG nr.10/2014, intimatul a arătat că art.2 al acestui act normativ se referă la plata voluntară a despăgubirilor stabilite nu și în situația unei proceduri de executare silită.
Referitor la susținerea contestatoarei potrivit căreia nu s-au respectat dispozițiile OG nr.22/2002, aceasta nu are temei legal, întrucât dispozițiile acestui act normativ obligă ordonatorii principali de credite să întreprindă toate măsurile ce se impun pentru a-și achita datoriile prevăzute în titlurile executorii.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.201 alin.1 și art.205 Cod procedură civilă, Legea nr.290/2003, art.18 alin.5 și 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003, OG nr.22/2002, art.2 din OUG nr.10/2014, Decizia ICCJ nr.XXI din 19.03.2007 și art. din Primul Protocol adițional la CEDO, art.6 paragraf 1, art.17 și 18 din Convenție.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depus dosarul de executare nr. 19/2014 al S. M. G., M. P. și C. G. V. G..
Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 17.01.2014, creditorul F. I. a formulat cerere de executare silită împotriva debitoarei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în temeiul Hotărârii nr. 1622/25.02.2013 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București-Comisia pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, pentru recuperarea creanței de 21.532,82 lei (f. 45). Urmare acestei cereri s-a format dosarul de executare nr. 19/2014 al B. M. G., M. P. și C. G. V. G..
Prin încheierea din cameră de consiliu din data de 13.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită (f. 60).
Prin încheierea din data de 12.05.2014, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 2911,04 lei (filele 61-62).
La data de 16.06.2014 a fost emisă adresa de înființare a popririi asupra conturilor deținute de debitoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București (f. 66).
În drept, instanța reține dispozițiile art. 711 alin. 1 C. proc.civ., conform cărora împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Examinând motivele de contestație invocate în cauza dedusă judecății prin prisma situatiei de fapt mai sus retinute, instanta retine ca acestea sunt nefondate.
Astfel, susținerile contestatoarei potrivit carora achitarea despagubirilor este condiționata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie nu pot fi primite având in vedere ca obligația ce incumba acesteia nu poate fi condiționată de existența fondurilor alocate in acest sens de stat. Daca s-ar da eficienta susținerilor contestatoarei, ar însemna sa se accepte ca obligatia ce îi incumba ar fi afectata de o conditie pur potestativa, fiind suficient sa nu se prevada in bugetul propriu sumele necesare platii despagubirilor in discutie pentru ca plata acestora sa fie amânată sine die.
În consecință, contestatoarea ca instituție publica, nu poate să refuze, să omită sau să întârzie executarea titlului executoriu, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat nici pentru întârzierea in executare si nici pentru anularea actelor de executare.
Mai mult decât atât, instanța retine ca in cauza, contestatoarea a avut un interval de timp rezonabil pentru a solicita și a obține alocarea resurselor necesare executării obligațiilor de plată instituite în sarcina sa, aceasta neputând invoca în cadrul contestației la executare propria culpă privind lipsa mijloacelor de plată. In nici un caz lipsa sa de diligență și propriile inacțiuni nu justifica anularea actelor de executare intocmite de executorul judecătoresc.
De altfel instanța retine ca potrivit art. 18 alin 5 din HG nr. 1120/2006 compensațiile bănești stabilite prin hotărârea de validare emisa conform Legii nr.290/2003 trebuiau achitate beneficiarilor eșalonat, în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor in limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
Potrivit încheierii de eliberare și distribuire sume din 18.12.2014 a fost recuperată suma de 24.667,8 lei în dosarul de executare nr.19/2014, conform recipisei nr.BREL_ 965 629.
În aceeași ordine de idei, instanța nu poate acorda eficiență juridică dispozițiilor OUG nr. 10/2014 invocată, de asemenea, de contestatoare privind suspendarea pentru 6 luni a plăților voluntare a despăgubirilor recunoscute în temeiul Legii nr. 9/1998. În plus, această ordonanță a suspendat plata voluntară a acestor despăgubiri, iar nu aceea obținută pe calea executării silite, cum este cazul de față.
În ceea ce privește motivul contestației (încălcarea dispozițiilor OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul său) instanța reține următoarele:
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 2 si 3 din OG 22/2002, se reține că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare si aceasta doar în situația în care executarea creanței nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri. Prin urmare, termenul de 6 luni este operabil doar în situația lipsei de fonduri, aspect particular care nu a fost dovedit în cauza de petentă.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Instanța reține că și interpretarea dată de contestatoare art. 2 și art. 3 din OG nr. 22/2002 este greșită, întrucât acest termen de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitor a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitoarea-contestatoare se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”.
In speță, contestatoarea nu a făcut dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor in vederea achitării benevole a obligației stabilită prin titlul executoriu, iar in lipsa acestora, simpla lipsa de lichidități învederată în contestația la executare, nu o poate apăra pe debitoare de executarea silită.
Instanța reține că intimatului-creditor nu i se poate pretinde să aștepte o perioada de timp nerezonabila pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a despăgubi toate persoanele îndreptățite chiar în temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare.
În ceea ce privește actualizarea creanței, din actele dosarului de executare rezultă că actualizarea creanței s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv art. 5 din HG nr. 286/2004, executorul ținând seama și de dispozițiile Deciziei nr. XXI/2007 pronunțată în recursul în interesul legii promovat pe acest aspect, de Înalta Curte de Casație și Justiție, actualizarea fiind făcută pe toată perioada, de la emiterea titlului, ori, potrivit HG nr. 286/2004 și Deciziei XXI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, actualizarea se face de la data emiterii titlului, până la data plății efective.
În aceste condiții, reținând că, în speță, creditorul deține un titlu executoriu contra statului încă din 2013, că a fost nevoit să se adreseze executorului judecătoresc pentru satisfacerea creanței sale, având în vedere pasivitatea contestatoarei, văzând și considerentele Curții constituționale expuse anterior, iar pe de altă parte faptul că executarea silită se desfășoară potrivit dispozițiilor legale în materie, neexistând niciun motiv de nulitate, în temeiul art. 711 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatoare ca neîntemeiată.
Art. 718 din codul de procedură civilă statuează că până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel, asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, pronunțându-se prin încheiere, care poate fi atacată numai cu apel, în mod separat. Totuși, în ipoteza în care se rămâne în pronunțare, la același termen de judecată, atât cu privire la contestația la executare, cât și cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța va pronunța o sentință, supusă apelului, conform art. 717 din Codul de procedură civilă.
În acest sens, instanța reține că s-a solicitat de către contestatoare suspendarea executării silite dispuse prin dosarul de executare nr. 19/2014. Contestatoarea a solicitat și suspendarea popririi înființate la terțul poprit, însă se reține că executarea silită în sine este supusă suspendării, neavând relevanță forma sub care se desfășoară executarea silită.
Astfel, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, CUI_, cu sediul în sector 1, București, .. 202, in contradictoriu cu intimatul F. I., CNP_, cu domiciliul procesual ales în G., ., ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile, apelul urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.
Președinte, Grefier,
R.-C. L. E.-C. T.
Red.Tehnored.Jud.RCL
4 ex./23.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3966/2015. Judecătoria... | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... → |
|---|
