Contestaţie la executare. Sentința nr. 8713/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8713/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 8713/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8713

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I. V.

Grefier: M. R. N.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulate de contestatoarea C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimatul J. A., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2015, fiind consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.06.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 26.01.2015, sub nr._, contestatoarea C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a chemat în judecată intimatul J. A., formulând contestație la executare împotriva executarii silite a sentinței civile nr. 3528/25.03.2014, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012, executare silită pornită la cererea intimatului, de către B. B. G., care a întocmit dosarul de executare nr. 1102/2014, comunicând acesteia încheierea din 14.01.2015, înregistrată la sediul acesteia cu nr. 5226/15.01.2015.

Astfel, contestatoarea a precizat că prin sentința civilă nr. 3528/25.03.2014, s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus obligarea acesteia la recalcularea drepturilor de pensie ale intimatului, cu valorificarea și a veniturilor atestate de adeverința nr. 277/19.09.2011 eliberată de . prin adeverința nr. 36/23.01.2014, precum și de adeverința nr. 278/19.09.2011 eliberată de . obligarea acesteia să plătească intimatului diferențele rezultate din recalcularea pensiei începând cu 01.09.2012.

Contestatoarea a invocat dispozițiile art. 714 Noul Cod de procedură civilă, unde se statuează că termenul de 15 zile în care debitorul poate formula contestație la executare se calculează fie de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă, fie de la data la care cel interesat a primit comunicarea sau înștiințarea popririi, fie, în cazul în care contestatorul contestă executarea însăși, și anume prezenta speță, de la data la care debitorul a primit sentința civilă sau a luat cunoștință de primul act de executare silită.

A mai precizat că primul act de executare silită, respectiv încheierea din 14.01.2015 i-a fost comunicată la data de 15.01.2015, iar în data de 07.10.2014 au fost emise deciziile de pensie anexate prezentei.

Totodată, în luna decembrie 2014 a fost achitată suma de 6581 lei, reprezentând diferențele de pensie calculate potrivit dispozițiilor titlului executoriu.

A mai achitat si suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin titlul executoriu.

Astfel că, având în vedere că aceasta și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin titlul executoriu, anterior datei încheierii de referință, în temeiul Legii 188/2000, a solicitat verificarea onorariului executorului judecătoresc raportat la cele mai sus menționate, dar și la cheltuielile de executare ocazionate cu efectuarea lucrărilor în dosar.

S-a mai aratat ca potrivit art. 2 si 3 din OG 22/2002, creditorul nu putea proceda la executarea silita a obligatiei de a da, decat numai dupa curgerea termenului de 6 luni de la data comunicarii somatiei de plata de catre organul competent de executare, motiv pentru care executorul judecatoresc nu putea solicita infiintarea popririi. Termenul de 6 luni este un termen de gratie de care debitorul beneficiaza ope legis, termen instituit de legiuitor pentru a da posibilitatea ordonatorului principal de credite sa dispuna toate masurile ce se impun inclusiv virari de credite bugetare, in conditiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii.

A mai susținut că încheierea din data de 14.01.2015 este lovită de nulitate.

În drept, a invocat prevederile art. 711 alin. 1, art. 650 alin. 1 și art. 714 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

A solicitat judecarea în lipsă în temeiul art. 223 alin. 3 Noul cod procedură civilă.

La data de 24.03.2015, ca urmare a solicitării instanței, s-a depus dosarul de executare nr. 1102/2014.

La termenul din data de 29.04.2015 intimatul a depus la dosar inscrisuri.

La solicitarea instantei de a depune la dosar Incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare atacata, contestatoarea a depus, la data de 25.05.2015, Incheierea emisa de B. B. G. la data de 14.01.2015 si inregistrata sub nr. 5226/15.01.2015.

La data de 19.05.2015 B. B. G. a transmis la dosar copie a Incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare emisa in data de 15.05.2015 (fila 67).

Instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:

In fapt, prin Sentinta Civilă nr. 3528/25.03.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VIIIa in dosarul nr._/3/2012 a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantul J. A. in contradictoriu cu parata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a fost obligata parata sa recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului cu valorificarea si a veniturilor atestate prin adeverinta nr. 277/19.09.2011 eliberata de . prin adeverinta nr. 368/23.01.2014, precum si adeverinta nr. 278/19.09.2011 eliberata de . si la plata catre reclamant a diferentelor rezultate din recalcularea pensiei incepand cu data de 09.01.2012.

La data de 14.11.2014 creditorul a formulat cerere de executare silita impotriva debitoarei pentru obligatia de recalculare a pensiei si plata a diferentelor de pensie incepand cu data de 09.01.2012, obligatii stabilite prin Sentinta Civilă nr. 3528/25.03.2014, motiv pentru care a fost constituit Dosarul de executare nr. 1102/2014 inregistrat pe rolul lui B. B. G..

Prin încheierea emisa la data de 17.11.2014 în dosarul de executare nr. 1102/2014, B. B. G. a încuviințat executarea silită conform titlului executoriu reprezentatat de Sentinta Civilă nr. 3528/25.03.2014, la care se adauga cheltuieli de executare, impotriva debitorului C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, in baza titlului executoriu antementionat, la solicitarea creditorului J. A. (fila 19).

La data de 14.01.2015, executorul judecatoresc a emis Incheierea nr. 1102 de numire a expertului A. F. in vederea recalcularii drepturilor de pensie ale creditorului in conformitate cu titlul executoriu reprezentat de Sentinta Civilă nr. 3528/25.03.2014, inceheire prin care s-a stabilit si onorariul provizoriu ce se cuvine expertului la suma de 300 lei. Incheierea in discutie a fost comunicata debitoarei la data de 15.01.2015.

Prin Incheierea emisa in data de 15.05.2015, B. B. G. a stabilit cheltuieli de executare la suma de 2.077,21 lei.

Examinand motivele de contestatie invocate in cauza dedusa judecatii prin prisma situatiei de fapt mai sus retinute, instanta retine ca acestea sunt nefondate.

Astfel, in ceea ce priveste sustinerile contestatoarei referitoare la executarea voluntara a obligatiilor stabilite in titlul executoriu, instanta retine aplicabilitatea art. 622 alin. 2 C.proc.civ., potrivit caruia, obligatia ce incumba debitoarei trebuie adusa la indeplinire de bunavoie, in caz contrar creditorul avand dreptul sa sesizeze executorul judecătoresc, in vederea satisfacerii creanței sale. Executarea de buna voie semnifica conformarea debitorului in sensul celor stabilite în sarcina sa, fara a fi necesara o cerere prealabila din partea creditoarei.

Or, contestatoare nu a facut dovada emiterii deciziilor de pensie despre care face vorbire in cererea introductiva (prin care trebuiau recalculate drepturile de pensie ale creditorului, conform titlului executoriu), anterior formularii si inregistararii pe rolul B. B. G. a cererii de executare silita de catre intimat, respectiv 14.11.2014. De asemenea, se dovedeste efectuarea unor plati catre intimat in luna noiembrie 2014, insa nu se poate determina daca aceste plati au fost facute anterior sau ulterior inregistarii cererii de excutare silita la organul de executare.

In consecinta, instanta constata ca, in conditiile in care debitoarea contestatoare nu a dovedit ca si-a executat voluntar obligatiile pana la data de 14.11.2014, in mod legal, creditorul intimat s-a adresat organului de executare pentru punerea in executare silita a celor stabilite prin titlul executoriu, fiind fara relevanta sub acest aspect faptul ca executarea obligatiei a intervenit anterior comunicarii Incheierii din data de 14.01.2015.

În ceea ce privește criticile contestatoarei întemeiate pe prevederile art. 2 din O.G nr. 22/2002, în cauza de față, instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Potrivit art. 2 din O.G nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”

Astfel, în cauza de față instanța constată că în dosarul de executare ce face obiectul prezentei contestații la executare nu a fost emisă inca o somația de plată, lucrarile fiind in stadiul efectuarii unui raport de expertiza extrajudiciara pentru recalcularea drepturilor de pensie ale intimatului conform titlului executoriu.

Scopul comunicării somației este acela de a da posibilitate debitoarei, în cazul în care executarea nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată, într-un termen de 6 luni. Chiar dacă în cuprinsul somației nu s-ar menționa termenul de 6 luni pentru efectuarea platii de la primirea somației de plată, dispozițiile OG 22/2002 nu trebuie interpretate în sensul că debitoarea beneficiază de termenul de 6 luni prin efectul legii. Este necesar ca debitoarea să invoce lipsa fondurilor pentru a putea fi aplicabil termenul respectiv și să efectueze demersurile pentru obținerea acestora.

În lipsa unei astfel de precizări, creditorul este îndreptățit să pornească executarea potrivit dreptului comun.

În cauza de față nu a fost dovedită lipsa de fonduri, si nici nu a fost invocată de catre debitoarea contestatoare.

D. fiind aceste elemente si retinand ca debitoarea nu este beneficiara dispozitiilor art. 2 din OG nr. 22/2002, instanta constata ca executorului judecatoresc nu ii incumba obligatia respectarii termenului de 6 luni, motiv pentru care apreciaza ca nefondate sustinerile debitoarei potrivit carora executarea silita a fost declansata impotriva sa cu eludarea dispozitiilor OG nr. 22/2002.

In ceea ce priveste Incheierea din data de 14.01.2015 (prin care B. a numit expertul A. F. in vederea recalcularii drepturilor de pensie ale creditorului in conformitate cu titlul executoriu reprezentat de Sentinta Civilă nr. 3528/25.03.2014, si a stabilit onorariul provizoriu ce se cuvine expertului la suma de 300 lei), instanta constata ca debitoarea contestatoare nu a invocat niciun motiv care sa sustina critica de nelegalitate formulata, motiv pentru care acest act de executare va fi retinut ca fiind legal intocmit.

Desi contestatoarea a indicat Incheirea din data de 14.01.2015 ca fiind cea de stabilire a cheltuielilor de excutare, instanta va analiza legalitatea acestora in raport de Incheirea emisa in data de 15.05.2015 in dosarul de executare nr. 1102/2014.

Astfel, instanta retine ca prin incheierea emisa la data de 15.05.2015 executorul judecatoresc a stabilit cu titlu de cheltuieli de executare suma de 2.077 lei, din care 198,1 lei sunt cheltuieli necesare executarii silite, 79,11 lei reprezentand onorariu executor judecatoresc, 1000 lei – onorariu expert contabil si 800 lei - onorariu avocat.

Examinand cheltuielile necesare executarii silite in cuantum de 198,1 lei (24,50 –taxe postale si 173,60 lei – operatiuni si acte constituire dosar cf. OMJ 2550/2006), plus onorariul expert in suma de 1000 lei, instanta retine ca acestea sunt rezonabile si justificate neimpunandu-se reducererea lor. Mai mult decat atat avand in vedere ca acestea au fost generate de starea de pasivitate de care a dat dovada contestatoarea in executarea obligatiei ce ii revenea in temeiul unei hotarari judecatoresti, instanta retine ca acestea sunt in sarcina sa, in baza art.669 alin. 2 C. proc. civ. neimpunandu-se exonerarea in tot sau in parte a contestatoarei de la plata acestora, in conditiile in care nu a facut dovada ca a executat obligatia stabilita prin titlul executoriu anterior formularii cererii de executare silita.

In ceea ce priveste modul de stabilire a onorariului executorului judecatoresc instanta retine ca acesta a fost stabilit cu respectarea limitelor minimale si maximale stabilite de lege, acesta fiind de altfel rezonabil, justificat de actele de executare indeplinite si proportional cu activitatea depusa de executorul judecatoresc, motiv pentru care nu se impune reducerea acestuia. De altfel acesta este datorat de debitor cu titlu de cheltuieli de executare conform art 669 alin. 2 C. proc. civ., neimpunandu-se exonerarea in tot sau in parte a contestatorului de la plata acestuia.

Sub acest aspect, instanta retine ca in cauza sunt incidente dispozitiile punctului 10 din Ordinul 2550/2006 ( referitoare la executarea silita a unei obligatii de a face) si prevederile pct. 3 si pct. 4 din Ordinul nr. 2550/2006 (referitoare la executarea silita indirecta a unei creante), dispozitii legale ce au fost respectate la momentul stabilirii onorariului executorului judecatoresc la suma de 79,11 lei

In ceea ce priveste onorariul avocatului in cuantum de 800 lei, instanta apreciaza ca onorariul in discutie nu este numai necesar ci si real. Mai mult decat atat instanta apreciaza ca munca avocatului nu s-a limitat numai la depunerea cererii de executare, trebuind a fi avuta in vedere sub acest aspect si activitatea specifica desfasurata in aceasta faza a procesului civil care priveste competenta executorului judecatoresc, caracterul executoriu al hotararii puse in executare, consultanta acordata creditorului si altele asemenea.

Avand in vedere toate aceste elemente, instanta apreciaza ca onorariul avocatului nu este disproportionat in raport de valoarea cauzei si de activitatile desfasurate de avocat, acesta fiind datorat de contestatoare in baza art. 669 alin. 3 pct. 3 C proc civ cu titlu de cheltuieli de executare, neimpunandu-se nici reducerea acestuia si nici exonerarea contestorului de la plata acestuia.

Pentru toate aceste motive, instanta urmeaza sa respinga contestatia la executare formulată de contestatoarea C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca neientemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea V., Nr. 6, Sector 3, în contradictoriu cu intimatul J. A., domiciliat în București, Calea Rahovei, nr. 303, ., ., sector 5, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la instanța a cărei hotărâre se ataca, respectiv la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publica, astăzi, 17.06.2015

Președinte, Grefier,

V. C. I. N. M. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8713/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI