Contestaţie la executare. Sentința nr. 8667/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8667/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 8667/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

HOTĂRÂRE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8667

Ședința publică din data de 17.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte – P. D. O.

Grefier – T. C. N.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul V. I. în contradictoriu cu intimații C. SA PRIN D. BUCURESTI și B. C. V. SI A. D., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus prin Serviciul Registratură la data de 17.06.2015 dosarul de executare nr._/2014, după care:

Instanța conform art. 131 Cod procedură civilă își verifica din oficiu competența si constată ca este competentă general, material și teritorial sa judece prezenta acțiune conform art. 713, alin. 1 rap. la art. 650, alin. 1 Cod procedură civilă.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării contestației la executare și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată în cadrul dosarului nr._ înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 05.03.2015, contestatorul V. I. a contestat în contradictoriu cu intimații C. SA D. BUCURESTI și B. C. V. SI A. D., anularea executării silite începută împotriva sa în dosarul nr._/2014 al B.E.J.A C. V. ȘI A. D. și suspendarea tuturor actelor de executare efectuate de către B.E.J.A C. V. ȘI A. D..

În motivare a arătat că cererile, somațiile, și celelalte acte de procedură au fost emise la o altă adresă, procesul verbal de constatarea a contravenției i-a fost înmânat tardiv, în perioada în care se presupune că i-au fost înmânate nu se afla în țară și că autoturismul cu nr._ figurează în evidențele rutiere ca fiind o semiremorcă înmatriculată și vândută de către . la data de 22.04.2010 către . și că în anula 2010 mașina respectivă a fost luată în Siria și radiată.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La data de 14.04.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite, respingerea contestației la executare formulată ca nelegală și netemeinică, cu consecința menținerii tuturor actelor și formelor de executare emise de către B.E.J.A C. V. ȘI A. D. .

Analizând actele dosarului din perspectiva excepției netimbrării invocată din oficiu, instanța retine următoarele:

În temeiul art. 197 C. proc. civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

În prezenta cauză instanța a calculat taxă judiciară de timbru în valoare de 57,59 lei pentru capătul de cerere privind contestația la executare conform art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și în cuantum de 50 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite conform art. 10 alin. 1 lit. b din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Contestatorului i s-a pus în vedere prin citația comunicată în data de 22.04.2015, printre alte obligații, să achite taxa de timbru aferentă soluționării cererii sale în valoare de 57,59 lei pentru capătul de cerere privind contestația la executare și în cuantum de 50 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite, însă acesta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței.

Pentru aceste considerente instanța va admite excepția netimbrări invocată din oficiu și va anula contestația la executare ca netimbrată.

Pe de altă parte, cu privire la solicitarea formulată de B. C. V. și M.-A. D. prin adresa de înaintare a dosarului de executare de obligare a părții interesate la plata cheltuielilor ocazionate de fotocopierea dosarului de executare instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 716 alin. 2 C.proc.civ. potrivit cărora instanța va solicita de îndată executorului judecătoresc să transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile necesare pentru realizarea acestor copii. Observând pe de o parte că interesul în realizarea acestor copii aparține contestatorului V. I., precum și că B. C. V. și M.-A. D. a evaluat contravaloarea acestor copii certificate la suma de 37,20 lei, instanța va obliga pe contestatorul V. I. să plătească B. C. V. și M.-A. D. suma de 37,20 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru fotocopierea dosarului de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării invocată din oficiu de către instanță.

Anulează acțiunea formulată de contestatorul V. I., CNP_, cu domiciliul procesual ales în sector 3, București, ., bl._, ., . cu intimata C. SA PRIN D. BUCURESTI J_, CUI_, cu sediul în sector 6, București, .. 401A și intimatul B. C. V. SI A. D., cu sediul în sector 3, București, ., nr. 39, ., ..

Admite solicitarea formulată de B. C. V. și M.-A. D..

Obligă pe contestatorul V. I. să plătească B. C. V. și M.-A. D. suma de 37,20 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru fotocopierea dosarului de executare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.

Președinte Grefier

P. D. O. T. C. N.

Red. O.D.P/Tehnored. C.N.T/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8667/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI