Contestaţie la executare. Sentința nr. 7123/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7123/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 7123/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7123
Ședința publică din data de 21.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: LILIANA MARIETA VLADESCU
GREFIER: F. C. Ș.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare - suspendare executare, acțiune formulată de contestatoarea C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCURESTI cu sediul în București, Calea V., nr. 6, sector 3, în contradictoriu cu intimatul A. I. I. cu domiciliul procesual ales în București, ., ., sector 5.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 18.05.2015, apoi la data de 21.05.2015.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la data de 04.03.2015 contestatoarea C. de P. a Municipiului Bucuresti a solicitat in contradictoriu cu intimatul A. I. I., anularea executarii silite pornite in dosar de executare nr.21/2015 de catre Societatea Civila Profesionala de Executare Silita E. L. respectiv, a somatiei din data de 26.01.2015 inregistrata cu nr._/02.02.2015.
In motivarea contestatiei la executare silita contestatoarea sustine ca, in fapt, primul act de executare –somatia- i-a fost comunicata contestatoarei la data de 02.02.2015 iar in data de 03.03.2015 a fost emisa decizia de pensie nr._ privind anularea deciziei de recalculare nr._/15.12.2011 prin care a fost pus in executare titlul executoriu reprezentat de decizia civila nr .236R/26.01.2012 pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti.
Mai arata ca in luna martie 2015 a fost achitata suma de 192.033 lei reprezentand diferente de pensie calculate potrivit dispozitiilor din titlul executoriu.Având in vedere că contestatoarea s-a incadrat in termenul de 10 zile stabilit de catre executorul judecatoresc prin somatia de plata solicita ca, in temeiul disp.Legii 188/2000, sa se procedeze la verificarea onorariului executorului perceput pentru parcurgerea procedurii de executare silita .
In drept, contestatia se intemeiaza pe disp. art.711 alin1 cp.c. si ale art.650 cp.c.
Analizand actele si lucrările de la dosar, verificand din oficiu competenta generala, material si teritorială abosluta, in conf.cu disp.art.131 cp.c., instanta contata ca in cauza devin incidente disp.art.153 alin.1 lit.i din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cu care tribunalele solutioneaza in prima instanta litigiile privind contestatiile impotriva masurilor de executare silita, dispuse in baza prezentei legi, imprejurare in care competenta de solutionare a cauzei in prima instanta apartine tribunalului, care face ca litigiul in materia pensiilor de asigurari sociale din sistemul public, in ambele etape procesuale, atât in etapa judecatii in fond cat si etapa punerii in executare a hotarârii judecatoresti sa fie solutionat de catre tribunal .
In raport de aceste motive instanta va admite exceptia de necompetenta materiala si va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti in a carei raza teritoriala se afla sediul debitoarei C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCURESTI cu sediul în București, Calea V., nr. 6, sector 3 conf,art.650 cp.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de ordine publica privind necompetenta dupa materie.
Declină competența de soluționare a cauzei formulate de contestatoarea C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCURESTI – COD FISCAL_, cu sediul în București, Calea V., nr. 6, sector 3, în contradictoriu cu intimatul A. I. I. – CNP_, cu domiciliul procesual ales în București, ., ., sector 5, în favoarea Tribunalului București.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. F. C. Ș.
Red.Jud.L.M.V.
Tehn.F.C.Ș..03.06.2015
2com.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 6862/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7014/2015. Judecătoria... → |
---|