Contestaţie la executare. Sentința nr. 476/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 476/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 476/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă nr.476
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. M. P.
Grefier - C. D. G.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de către contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în contradictoriu cu intimații H. C., H. E., O. H. B., M. C. D. și H. S., având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimata H. C. personal și asistată de avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și intimații prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse și modul de aducere la îndeplinire, precum și că prin Serviciul Registratură la data de 04.12.2014 s-a depus dosarul de executare, după care:
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 713 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat a acordat cuvântul pe probe.
Intimații prin avocat solicită administrarea probei cu înscrisuri.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la 255 C.proc.civ încuviințează proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Intimații prin avocat arată că nu sunt de acord cu poziția autorității și solicită suspendarea cererii deoarece contestatoarea nu a achitat suma necesară fotocopierii dosarului de executare
Instanța respinge cererea de suspendare formulată în temeiul dispozițiilor art.242 C.proc.civ. având în vedere că biroul executorului judecătoresc a depus dosarul de executare.
Intimații prin avocat solicită respingerea de suspendare a executarii silite ca ramasa fara obiect, deoarece sumele au fost executate. Pe fondul cauzei au solicitat respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata intrucat obligatia de plata in functie de disponibilitatile banesti ar reprezenta o obligatie pur potestativa din partea contestatoarei debitoare, s-a indicat OG 10/2014 dar aceasta nu este aplicabilă deoarece la momentul popririi se referea la efectul plății voluntare . Contestatoarea avea obligația de a face dovada insuficientei fondurilor . Fără cheltuieli de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Examinând cauza de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 17.07.2014, sub nr._ /301/2014, contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimatii H. C., H. E., O. H. B., M. C. D. și H. S., a formulat contestație la executarea solicitând: anularea executării silite în dosar de executare nr. 165/2014, suspendarea tuturor actelor de executare silită, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publică a Municipiului București, suspendarea executării silite dispuse prin dosarul nr. 165 /2014 al B. H. F. G. pana la solutionarea contestatiei la executare, restabilirea situatiei anterioare si intoarcerea executarii silite .
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 18.09.2008, instituția Prefectului Judtului Brasov -Comisia pentru aplicarea legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 128/2008, prin care s-au stabilit compensații bănești în valoare de 294.547 lei.
Contestatoarea a invocat prevederile art. 18 alin. 5 din HG 1120/2006, conform carora achitarea acestor compensatii este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie.
S-a mai aratat ca prin folosirea sintagmelor « in functie de disponibilitatile banesti » sau in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, legiuitorul a prevazut tocmai acea situatie in care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despagubirilor acordate potrivit legii.
Contestatoarea a invederat ca ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plata fara acoperire bugetara si are drept efect acordarea despagubirilor cu proritatate anumitor persoane, in detrimentul celor aflati la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminarii si egalitatii de tratament.
S-a mai arătat că la data de 12.03.2014 a fost publicată OUG 10/2014 carela art. 2 prevede că începând cu data intrării în vigoare, se suspendă pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, repectiv a Municipiului București, pentru aplicarea legii nr. 230/2013.
S-a adăugat faptul că B. a încălcat prevederile OG 22/2002, întrucât aceste dispoziții stabilesc că în procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice această fază are un conținut atipic, derogator de la dreptul comun reprezentat de Codul de procedură civilă, nefiind respectat termenul de 6 luni .
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și următoarele Cod proc. Civ., Legea nr. 290/2003, H.G. nr. 1120/2006 și O.U.G. nr. 10/2014.
In baza art. 223 alin. 3 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
In dovedirea cererii s-a solicitat proba cu inscrisuri.
S-au anexat cererii, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, potrivit art. 150 C.proc.civ. inscrisuri (filele 8-23 ).
Intimtii au depus la data de 06.10.2014 intampinare prin care au solicitat respingerea contestatiei la executare ca nintemeita.
In esenta au aratat ca folosirea in cadrul actului normativ reprezentat de Legea 290/2013 a sintagmei in limita sumelor aprobate anual cu acesta destinatie – nu poate fi interpretata decat in cadrul trmenelor prevazute expres de aceste dispozitii legle, interpretarea data de catre contestatoarea ar echivala cu instituirea unei obligatii pur potestative din partea debitoarei.
Au mentionat intimatii ca OUG 10/2014 nu se aplica pentru ca viza plata voluntara iar in cauza a fost demarata procedura executarii silite, iar cu privire la disp. OG 22/2002 au aratat ca nu s-a facut dovada de catre contestatoare lipsei de fonduri si a demersurilor intreprinse pentru obtinerea fondurilor.
In dept au invoct disp. art 205 C.p.c si s-a solicitat proba cu inscrisuri.
La solicitatea instanței, BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC „H. F. G. a comunicat in copie actele dosarului de executare silită nr. 165/2014 (filele 46-74).
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 18.09.2008 Comisia Judeteana Brasov, prin Hotărârea nr. 128/18.09.2008 a acordat despagubiri intimatei in suma de 294.547 lei filele 48-49
La data de 26.05.2014 a fost înregistrată pe rolul B. H. F. G. (citat în continuare B. ) cererea de executare silită formulată de creditorii intimati a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de HOTĂRÂREA nr. 128/18.09.2008 emisă de Comisia judeteana Brasov pentru aplicarea legii nr. 290/2003 (fila 46 )., fiind deschis dosarul de executare 165/2014 .
B. a formulat si depus cerere de încuviințare a executării silite la Judecătoria Sectorului 3 iar prin Încheierea din Sedinta din camera de consiliu din data de 18.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosar nr._/301/2014 s-a admis cererea formulată de B. și s-a încuviințat executarea silită a creantei în de 294.547 lei plus cheltuieli de executare, împotriva debitorului A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. 128/18.09.2008 emisa de Comisia Judeteana Brasov pentru aplicarea prevederilor legii 290/2003, la solicitarea creditorilor H. E., H. E C. – prin mandatar, O. H. B., Muesean C. D., H. E S. .
Prin incheierea din data de 09.07.2014 B. a stabilit cheltuieli de executare in cuantum de 10.404,20 lei, fiind dispusa, la aceeasi data, infiintarea popririi asupra conturilor detinute de catre contestatoare la Trezoreria Mun Bucuresti .
În drept, Conform art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar, alineatul 3 al aceluiași articol, statueaza ca dupa inceperea executarii silite, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare si anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, daca a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.
În continuare instanța va analiza, pe rând motivele invocate de contestatoare prin cererea introductivă.
Contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în calitate de instituție publică, pe calea contestației la executare a invocat:
inexistenta fondurilor disponibile
nerespectarea OG 22/2002.
Aplicabilitatea OUG 10/2014.
Cu privire prima aparare a contestatorei privind insuficiența resurselor financiare ale contestatoarei, instanța apreciază că dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului, însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica refuzul sine die de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă lungă de timp, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
Totodată, instanța reține că intimtii sunt titularii unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimatii au o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatilor, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența C.E.D.O. fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care autoritatea statală a recunoscut în patrimoniul intimatilor un drept de creanță inca din anul 2008, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
În acest sens, condiționarea efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație”) este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimatilor și, prin urmare, neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO), motiv pentru care instanța înlătură ca neîntemeiată această apărare. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimati la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatilor, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
În ce privește motivul legat de nerespectarea OG 22/2202, instanța reține că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive întrucât Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerata un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr. 22/2002 (cu modificările ulterioare) dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată chiar de contestatoare), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerata un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, întinse pe termene care nu satisfac cerința termenului rezonabil.
Între aplicarea OG nr. 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative care prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin.2 și art. 20 din Constituția României.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr. 22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
În ceea ce privește criticile contestatoarei întemeiate pe prevederile art. 2 din O.G nr. 22/2002, în cauza de față, instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 din O.G nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Dispozițiile OG 22/2002 nu trebuie interpretate în sensul că debitoarea beneficiază de termenul de 6 luni prin efectul legii. Este necesar ca debitoarea să invoce lipsa fondurilor pentru a putea fi aplicabil termenul respectiv și să efectueze demersurile pentru obținerea acestora. În lipsa unei astfel de precizări, creditorul este îndreptățit să pornească executarea potrivit dreptului comun.
In cauza contestatoarea nu a dovedit lipsa de fonduri, si nici nu a fost probată efectuarea vreunui demers pentru obținerea sumelor necesare achitării debitului.
De altfel, având în considerare considerentele expuse mai sus referitoare la respectarea drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciază că anularea executării silite pentru nerespectarea art. 2 din O.G nr. 22/ 2002 ar contraveni dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
In ceea ce priveste dispozitiile art 2 din OUG 10/2014 astfel cum erau in vigoare instanta retine ca acestea prevad ca se suspenda plata voluntara a despagubirilor stabilite, nefiind situatia premisa in speta dedusa judecatii – fiind demarata procedura de executare silita.
F. de motivele anterior prezentate instanta va respinge contestatia la executare, ca neintemeita.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 718 C.proc.civ., ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea”.
În acest sens, instanța reține că s-a solicitat de către contestatoare suspendarea executării silite dispuse prin dosarul de executare nr. 165/2014. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
In temeiul art. 716 alin 2 C.p.c va obliga contestatoarea sa achite B. suma de 37,2 lei cheltuieli pentru inaintare dosar executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Respinge contestatia la executare formulată de către contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu intimații H. C.,cu domiciliul în BRASOV, 13 DECEMBRIE, nr. 28, H. E., cu domiciliul în sector 4, București, ., ., ., O. H. B., cu domiciliul în CLUJ NAPOC, ., . D. cu domiciliul în CLUJ N., MARULUI, nr. 1-3, . S., cu domiciliul în BRASOV, 13 DECEMBRIE, nr. 28 ca neintemeiata.
Respinge cererea de suspendare a executarii silite ca ramasa fara obiect.
Obliga contestatoarea sa achite B. Raportoru G. suma de 37,2 lei cheltuieli pentru inaintare dosar executare.
Cu apel in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 21.01.2015 .
P. GREFIER,
L. M. P.C. D. G.
RED LMP/ TEHN LMP/ CDG / 8 ex / 26.02.2015
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 652/2015.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 5532/2015. Judecătoria... → |
|---|
