Evacuare. Sentința nr. 607/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 607/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 607/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Sectia Civila

Sentința civilă nr. 607

Sedinta publica din data de 23.01.2015

Instanta constituita din:

P.: S. L.

Grefier: M. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect evacuare privind pe reclamanta A. C. CANTINE SA PRIN CABINET DE INSOLVENTA P. C. F. in contradictoriu cu pârâții O. G., O. D. A., P. P., P. M., P. L., P. I. A. A., P. V., P. M..

La apelul nominal facut în ședință publică, a răspuns reclamanta, prin reprezentat al administratorului judiciar, A. S., care depune delegație la dosar și pârâții O. G., O. D. A., P. P., P. M., P. L., P. I. A. A., P. V., P. M., lipsind pârâtul P. I. A. A..

Procedura de citare a fost legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Pârâții prezenți învederează instanței că pârâtul lipsă la acest termen de judecată este plecat din țară.

Având în vedere cele arătate de pârâții prezenți la acest termen de judecată, instanța constată că la acest termen de judecată este lipsă de procedură cu pârâtul P. I. A. A. și pune în discuție citarea acestuia prin afișare la ușa imobilului în conformitate cu disp. art. 1036 al. C.pr.civ.

Reclamata, prin reprezentant, arată că-și restrânge cadrul procesual pasiv, în sensul că înțelege să nu se mai judece în contradictoriu cu pârâtul P. I. A. A., ci doar cu ceilalți pârâți, care sunt prezenți la acest termen de judecată.

În temeiul art. 204 C.pr.civ., instanța ia act de modificarea cadrului procesual pasiv făcută de către reclamantă, în sensul că înțelege să nu se mai judece în contradictoriu cu pârâtul P. I. A. A..

Instanța comunică pârâților câte un exemplar de pe cererea de chemare în judecată și înscrisurile însoțitoarea, prin desprinderea de la dosar a filelor 50-109, urmând a se proceda la renumerotarea dosarului.

Pârâtul, P. V., personal, arată că imobilul din care se solicită evacuarea a fost eliberat la data de 30.11.2014 și că nicio persoană nu mai locuiește la acea adresă.

Ceilalți pârâți, prezenți personal, arată, de asemenea, că imobilul din care se solicită evacuarea a fost eliberat la data de 30.11.2014.

Reclamanta, prin apărător, arată că nu are cunoștință de părăsirea imobilului și că susține în continuare cererea de chemare în judecată, având în vedere situația juridică a . SA, care se află în reorganizare judiciară.

Pârâții arată că nu doresc acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de cererea de chemare în judecată.

Instanța ia act de cele arătate de către reclamantă în sensul că susține în continuare cererea de chemare în judecată și de către pârâți, în sensul că nu doresc acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de cererea de chemare în judecată.

Instanța pune în discuție competența Judecătoriei Sector 3 București în soluționarea prezentei cauze.

Reclamanta, prin reprezentant, arată că Judecătoria Sector 3 București este competentă în ceea ce privește soluționarea prezentei cauze.

Pârâții arată că lasă la aprecierea instanței.

Prin raportare la disp. art. 1035 C.pr.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

În conformitate cu disp. art. 238 C.pr.civ., instanța estimează durata cercetării prezentei cauze la o perioadă de 3 luni.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe cererea de probe.

Reclamanta, prin reprezentant, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Pârâții arată că nu au probe de propus.

În baza art. 255, 258 coroborat cu art. 237 pct. 7 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind-o admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului; totodată, ia act că pârâții nu a probe de propus în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, potrivit art. 392 NCPC, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei în ordinea și condițiile prev. de art. 216 NCPC.

Reclamanta, prin reprezentant, pune concluzii de admitere a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Pârâții, personal, arată că lasă la aprecierea instanței.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat în baza art. 394 C proc civ constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 15.12.2015, reclamanta A. C. CANTINE SA PRIN CABINET DE INSOLVENTA P. C. F. in contradictoriu cu pârâții O. G., O. D. A., P. P., P. M., P. L., P. I. A. A., P. V., P. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună evacuarea pârâților din imobilul apartament nr. 20 situat în București, ., ., ..

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 16.12.2012, prin contractul de închiriere nr. 2862/16.11.2012, pârâtei O. G. i-a fost închiriat imobilul apartamentul nr. 20, situat în București, ., . în calitate de titular de contract de închiriere, iar pârâților O. D. A., P. P., P. M., P. L., P. I. A. A., P. V., P. M. în calitate de rude ale acesteia, până la data de 31.10.2013.

Contractul de închiriere a fost prelungit prin actul aditional nr. 564/17.02.2014 pentru perioada 01.11._14.

Reclamanta a mai arătat că începând cu luna ianuarie 2014, pârâții nu s-au mai prezentat pentru achitarea chiriei și prelungirea contractului de închiriere, înregistrând un debit de 1503,48 lei+penalități.

Prin notificarea nr. 460 din data de 06.02.2014, reclamanta a pus în vedere pârâților să se prezinte la societate în vederea rezolvării contractului de închiriere.

Prin notificarea nr. 110/31.10.2014, pârâții au fost notificați prin executor judecătoresc conform disp. art. 1037 C.pr.civ.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. art. 1033, 1040, 1041 C.pr.civ. și art. 14,15 și 1831 Cod civil.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 23.01.2015, reclamanta și-a modificat cadrul procesual pasiv, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu doar cu pârâții O. G., O. D. A., P. P., P. M., P. L., P. V. și P. M., nu și cu pârâtul P. I. A. A..

Pârâții, O. G., O. D. A., P. P., P. M., P. L., P. V. și P. M., s-au prezentat personal la termenul de judecată din data de 23.01.2015, învederând instanței că au eliberat imobilul din care se solicită evacuarea la data de 30.11.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, se reține următoarele:

La data de 16.11.2012, între reclamantă și pârâtă O. G. a fost încheiat un contract de închiriere având ca obiect folosința spațiului cu destinație de locuință, care se află in proprietatea reclamantei, situat în București, ., ., ., sector 3. În contract s-a stipulat că pe lângă locatara O. G. urmează să beneficieze de spațiul închiriat și membrii de familie ai acesteia, respectiv pârâșii din prezenta cauză.

Contractul a fost încheiat pe termen de 1 an, până in 01.11.2013, iar ulterior a fost prelungit până in data de 30.04.2014, in acest sens părțile au încheiat Actul adițional nr. 564/17.02.2014.

Ulterior expirării termenului stabilit in contractul de închiriere, pârâții au continuat să folosească spațiul, ceea cea a atrage incidența disp. art. 1.810 N.C..civ, potrivit cărora „Dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să dețină bunul și să își îndeplinească obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locațiune, în condițiile celei vechi, inclusiv în privința garanțiilor. Noua locațiune va fi însă pe durată nedeterminată, dacă prin lege sau convenția părților nu se prevede altfel.”

Astfel, dat fiind că pârâții au păstrat folosința bunului, locatarei O. G. îi revenea și obligația de a achita chiria, obligație pe care însă aceasta nu a dovedit că ar fi îndeplinit-o.

D. fiind că noul contract de închiriere a fost încheiat pe perioadă nedeterminată, reclamanta a procedat la denunțarea unilaterală a acestuia potrivit disp. art. 1816 N. C.civ.

În acest sens, la data de 11.10.2014 i s-a comunicat pârâtei, prin executor judecătoresc, denunțarea unilaterală a contractul și somația de evacuare, conform disp. art. 1037 C.proc.civ.

Deși, a fost notificată, iar termenul de 30 de zile a expirat la data de 11.11.2014, în cauză nu s-a făcut dovada că pârâții au părăsit locuința.

Pârâți, fiind prezenți la termenul din data de 23.01.2015 au susținut că au părăsit spațiul in 30.11.2014, însă această susținere nu a fost probata în nici un fel, nefiind depus un proces verbal de predare primire a spațiului ce a făcut obiectul contractului de închiriere.

Instanța retine ca potrivit art. 555 alin 1 NCC proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege. Dreptul de proprietate este deci acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita in plenitudinea lor, in putere proprie si in interesul sau propriu.

Posesia este posibilitatea proprietarului de a stapani bunul ce-i apartine in materialitatea sa, comportandu-se fata de toti ceilalti ca fiind titularul dreptului de proprietate, iar folosinta confera proprietarului facultatea de a intrebuinta bunul sau, culegand sau percepand in proprietate fructele pe care acesta le produce.

In cauza de fata, pârâții exercită atributele de posesie si folosința asupra imobilului in detrimentul reclamantei, deși termenul locațiunii a expirat la data de 11.11.2014. Fiind un drept absolut, dreptul de proprietate al reclamantei trebuie respectat de toate celelalte persoane.

Procedura de evacuare instituita de art. 1033 si urm Npc presupune o cercetare sumara in camera de consiliu justificata de urgenta situatiei determinata de faptul ca dreptul de folosinta al proprietarului este incalcat urmare a actiunii unei persoane care nu are nici un drept sa foloseasca imobilul. Evacuarea poate fi asadar dispusa in acele situatii in care pârâții folosesc ori ocupa un imobil fără drept.

O asemenea cerere este admisibila si intemeiata in situatia in care pârâta nu poate opune un titlu care sa justifice folosirea imobilului.

În cazul de fata, se va reține că pârâții nu au contestat cele susținute și dovedite de către reclamantă, respectiv nu au contestat faptul că aceștia ar avea un titlu valabil pentru ocuparea spațiului.

Asa fiind, in temeiul disp art. 555 alin 1 NCC raportat la art. 1037 si 1040-1041 NCPC, instanța urmează să admită cererea și să dispună evacuarea pârâților O. G., O. D. A., P. P., P. M., P. L., P. V. și P. M., din imobilul situat în București, ., ., ., sector 3.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta A. C. Cantine SA, cu sediul în București, sector 3, ., . de Insolventa P. C. F., cu sediul în București, sector 2, ., înscris în tabloul practicienilor de insolvență sub nr. RFO I -3514/30.09.2011 în contradictoriu cu pârâții O. G., O. D. A., P. P., P. M., P. L., P. V. și P. M., domiciliați în București, ., ., ., sector 3.

Dispune evacuarea pârâților O. G., O. D. A., P. P., P. M., P. L., P. V. și P. M., din imobilul situat în București, ., ., ., sector 3.

Executorie.

Cu apel în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 23.01.2015.

P., Grefier,

S. L. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 607/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI