Validare poprire. Sentința nr. 7086/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7086/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 7086/2015
DOSAR NR_
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 7086
Ședința publica din data de 21.05.2015
Instanța constituita din:
Președinte – E. R. M.
Grefier – O. F. B.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de creditoarea B. SA în contradictoriu cu debitorul S. F. și terțul poprit E. S. COSMETICS SRL, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează că la data de 18.05.2015, ITM Bucuresti a depus adresa, după care,
Instanța, ia act că s-au depus relațiile solicitate catre ITM Bucuresti.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat în baza art. 394 C proc civ constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 11.11.2014 creditoarea B. SA în contradictoriu cu debitorul S. F. și terțul poprit E. S. COSMETICS SRL a solicitat validarea adresei de înființare a popririi emisa de B. CHITESCU SI MARCHIDANU in dosarul de executare nr. 106/2014 comunicata tertului poprit la data de 10.10.2014, cu cheltuieli de judecata
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că desi adresa de infiintare a popririi a fost comunicata terțului poprit la data de 10.10.2014, acesta nu si-a indeplinit obligațiile ce-i reveneau.
În drept, creditoarea și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 789 C.p.c.
În probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
Debitoarea si tertul poprit nu au formulat intampinare.
Analizând materialul probator administrat in prezenta cauza instanța retine următoarele:
In fapt, prin incheierea pronuntata la data de 27.02.2014 în dosarul nr._ Judecatoria sectorului 3 a încuviințat, la cererea creditoarei .> executarea silită impotriva debitorilor S. E., S. F. si S. A. in temeiul contractului de credit nr. 721CSI608157 0001/05.06.2008 –fila 160.
Urmare a incuviintarii executarii silite, la data de 05.09.2014 executorul judecatoresc a emis incheierea de la fila 159 prin care a stabili cu titlu de cheltuieli de executare suma de 3747.08 lei, iar la data de 07.10.2014 a emis adresa de infiintare a popririi asupra veniturilor salariale realizate de debitorul S. F. la tertului poprit, E. S. COSMETICS SRL, pentru suma de_.68 lei reprezentand debit si 3747.08 lei reprezentand cheltuieli de executare -fila 119-.
Astfel cum rezulta din adresa nr.P6826/_/MRM/12.05.2015 emisa de ITM Bucuresti, –fila 195- debitorul S. F. este angajat al tertului poprit incepand cu data 17.04.2015 pe o perioada nedeterminata.
In drept, potrivit art. 780 C. proc. civ., sunt supuse executarii silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile datorate debitorului de o a treia persoanã sau pe care aceasta le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
De asemenea instanta va avea in vedere si dispozitiile art 789 C proc civ potrivit carora daca tertul poprit nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin pentru efectuarea popririi inclusiv in cazul in care in loc sa consemneze suma urmaribila a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmaritor, debitorul sau executorul judecatoresc, in termen de o luna de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.
Interpretand dispozitiile legale mai sus mentionate, instanta retine ca poprirea poate fi validata numai daca se probează de catre creditor, existența a doua raporturi juridice obligationale, unul stabilit intre creditor si debitorul poprit si celalalt intre debitorul poprit si tertul poprit . În temeiul popririi se naste si un al treilea raport juridic între creditorul popritor si tertul poprit.
Dintre aceste raporturi juridice doua preced înfiintarea popririi si anume: raportul de creanta dintre creditorul urmaritor si debitorul urmarit precum si raportul de creanta dintre debitorul poprit si tertul poprit, acesta din urma caracterizându-se prin aceea ca tertul este dator fata de debitorul urmarit.
Examinand situatia de fapt dedusa judecatii prin prisma conditiilor ce trebuie sa fie indeplinite pentru validarea popririi in discutie, instanta retine ca in cauza creditoarea a dovedit atat existenta creanței pe care o are împotriva debitoarei, (in cuantum de_.76 lei reprezentand debit si cheltuieli de executare astfel cum rezultă din contractului de credit nr. 721CSI_/05.06.2008 –fila 180- precum si din incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisa la data de 05.09.2014 –fila 159) cat si existenta creantei pe care debitorul o are impotriva tertului poprit E. S. COSMETICS SRL, acesta fiind angajat al tertului poprit astfel cum rezulta din adresa nr. P6826/_/MRM/12.05.2015 emisa de ITM Bucuresti –fila 195
In ceea ce priveste indeplinirea de catre tertul poprit a obligatiilor ce ii revin pentru executarea popririi, instanta retine ca potrivit art 786 C proc civ in termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate in viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat sa consemneze suma de bani sau dupa caz sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada executorului .
Or, in cauza dedusa judecatii, desi adresa de infiintare a popririi a fost comunicata tertul poprit E. S. COSMETICS SRL la data de 10.10.2014 –fila 118, acesta nu a inteles sa isi indeplineasca nici pana la data pronuntarii prezentei obligatiile ce ii incumbau.
In ceea ce priveste suma de 287,40 lei reprezentand cheltuieli avansate de creditor, instanta retine ca aceasta suma nu se regaseste in continutul adresei de infiintare a popririi a carei validare se cere, insa retinand temeinicia cererii deduse judecatii in raport de sumele inserate in adresa in discutie, urmeaza a admite cererea si a valida poprirea infiintata de B. CHITESCU SI MARCHIDANU prin adresa din data de 07.10.2014 emisa in Dosarul de executare nr. nr.106/2014
Avand in vedere toate aceste elemente instanta urmeaza sa admita cererea dedusa judecatii si sa valideze poprirea infiintata de B. CHITESCU SI MARCHIDANU prin adresa din data de 07.10.2014 emisa in Dosarul de executare nr. nr.106/2014 asupra veniturilor lunare realizate de debitorul S. F. la tertul poprit E. S. COSMETICS SRL pana la concurenta sumei de_.76 lei.
In baza art 453 C proc civ urmeaza a obliga tertul poprit la plata catre creditor a sumei de 20 lei reprezentand cheltuieli de judecata
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea B. SA cu sediul în sector 2, București, .. 6A în contradictoriu cu debitorul S. F. cu domiciliul în ., nr. 2 și terțul poprit E. S. COSMETICS SRL cu sediul în P., M. B., nr. 2, .>
Valideaza poprirea infiintata de B. CHITESCU SI MARCHIDANU prin adresa din data de 22.01.2015 emisa in Dosarul de executare nr.106/2014 asupra veniturilor lunare realizate de debitorul S. F. la tertul poprit E. S. COSMETICS SRL pana la concurenta sumei de_,10 lei.
Obliga tertul poprit la plata catre creditor a sumei de 20 lei reprezentand cheltuieli de judecata .
Cu apel in termen de 5 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.05.2015.
Președinte, Grefier,
E. R. M. O. F. B.
Red/Dact: MER/BOF/ 20.07.2015/ 5 ex.
Comunicări:
Grefier:
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7117/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7054/2015. Judecătoria... → |
---|