Contestaţie la executare. Sentința nr. 630/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 630/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 630/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 630
Ședința publică din data de 23.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. C. V.
Grefier – A. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR și intimații R. P., R. M. V., R. N., R. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 21.01.2015, prin serviciul Registratură, s-a depus dosarul de executare silită nr. 695/2013 de către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D. și D., după care,
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 21.01.2015, prin serviciul Registratură, s-a depus dosarul de executare silită nr. 695/2013 de către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D. și D., după care,
Instanța ia act că s-a depus dosarul de executare silită nr. 695/2013 de către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D. și D..
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competenta, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 raportat la art. 255, 258 C.proc.civ. apreciind admisibilă, și concludentă pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2014, sub nr._, contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR in contradictoriu cu intimații R. P., R. M. V., R. N., R. I., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. 695/2013 al B. D. și D., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării silite dispusă în dosarul nr. 695/2013, în conformitate cu dispozițiile art. 700 al. 1 și 3 C.pr.civ. până la soluționarea prezentei cauze, anularea executării silite dispusă în dosarul nr. 695/2013, anularea încheierii din 16.07.2014.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin somația emisă în dosar nr. 695/2013, B. a înștiințat A. N. Pentru Restituirea Proprietatilor că are de achitat creditorilor R. P., R. M. V., R. N., R. I., suma de 35.762,27 lei, titlul executoriu invocat fiind Decizia nr. 482/25.01.2013 emisă de ANRP, prin care s-a validat Hotărârea nr. 991/24.10.2008 emisă de Comisia Județeană T..
Contestatoarea a invocat art. 18 alin. 5 din HG 1120/2006, conform carora achitarea acestor compensatii este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie.
S-a mai aratat ca prin folosirea sintagmelor « in functie de disponibilitatile banesti » sau in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, legiuitorul a prevazut tocmai acea situatie in care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despagubirilor acordate potrivit legii.
C0ntestatoarea a invederat ca ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plata fara acoperire bugetara si are drept efect acordarea despagubirilor cu proritatate anumitor persoane, in detrimentul celor aflati la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminarii si egalitatii de tratament.
Contestatoarea a învederat că somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor OG 22/2002, în sensul că art. 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
S-a mai arătat că plata sumei acordată cu titlu de compensație urmează să fie efectuată conform art. 18 alin. 5 lit. a din Hotărârea Guvernului 753/1998 si art. 38 alin. 5 si 6 din HG 753/1997.
In continuare au fost invocate prevederile OUG nr. 10/2014 care la art. 2 prevede că începând cu data intrării în vigoare, se suspendă până la data de 31.12.2014, plata a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, repectiv a Municipiului București, pentru aplicarea legii nr. 230/2013.
S-a adăugat faptul că în ce privește Încheierea de actualizare a sumei de 25.050 lei, pentru actualizarea sa sunt aplicabile art. 5 din HG 286/2004.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și următoarele Cod proc. Civ., Legea nr. 290/2003, H.G. nr. 1120/2006 și O.U.G. nr. 10/2014.
In baza art. 223 alin. 3 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
In dovedirea cererii s-a solicitat proba cu inscrisuri.
S-au anexat cererii, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, potrivit art. 150 C.proc.civ. inscrisuri (filele 9-19).
Intimatii au depus la data de 19.09.2014 întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestatiei la executare.
In motivarea cererii s-a aratat ca termenul de 6 luni prevăzut de OG 22/2002 nu interzice executorului judecătoresc emiterea somației înainte de împlinirea sa, ci poate condiționa obținerea efectivă a sumelor prin executare silită, când acestea nu există sau nu au fost prevăzute în bugetul instituției publice.
Au mai arătat că trebuia să le fie achitate de mult despăgubirile cuvenite, încă dina nul 2008 sau cel mai târziu în anul 2013, anul validării.
Cu privire la OUG 14/2010, au învederat că se referă la plata voluntară a despăgubirilor.
În ce privește modul de actualizare a creanței, intimații au menționat că s-a calculat în conformitate cu dispozițiile art. 5 din HG 286/2004 si cu cele statuate prin Decizia nr. XXI/2007 a ICCJ.
In susținerea cererii au solicitat proba cu înscrisuri.
La solicitatea instanței, B. D. ȘI D. a comunicat in copie actele dosarului de executare silită nr. 695/2013 (filele 42-70).
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:
Prin Decizia nr. 482/25.01.2013, A. Națională pentru Restituirea proprietăților a validat Hotărârea nr. 991 emisă de Comisia pentru aplicarea legii nr. 9/1998 la data de 24.10.2008 si a dispus plata compensațiilor în cuantum de 25.050 lei numiților R. P., R. M. V., R. N., R. I. (fila 45).
Creditorii intimati s-au adresat la data de 10.05.2013 Biroului Executorilor Judecătorești Asociați D. și D. (citat in continuare B.) solicitând executarea silită a creantei ce le revenea în temeiul Deciziei nr. 482/25.01.2013, formându-se dosarul de executare nr. 695/2013 (fila 40).
Prin Decizia civilă nr. 239A/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul București-secția a III-a civilă, în dosar nr._/301/2013 a admis apelul, a schimbat în tot încheierea apelată și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 991/24.10.2008 a Comisiei Județene T. pentru aplicarea legii nr. 8/1998 (fila 60).
Prin incheierea din data de 16.07.2014 executorul judecatoresc a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare in valoare de 4189,55 lei (fila 63).
În cadrul dosarului de executare, executorul judecătoresc a infiintat poprirea asupra conturilor deținute de partea debitoarea la Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publică a Municipiului Bucuresti fiind instiintata si debitoarea despre masura popririi.
În drept, Conform art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar, alineatul 3 al aceluiași articol, statueaza ca dupa inceperea executarii silite, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare si anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, daca a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.
În continuare instanța va analiza, pe rând motivele invocate de contestatoare prin cererea introductivă.
Contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în calitate de instituție publică, pe calea contestației la executare a invocat:
Nerespectarea OG 22/2002
Modalitatea de plată a despăgubirilor
inexistenta fondurilor disponibile
OUG nr. 10/2014
Modalitatea de actualizare a creanței
În ce privește motivul legat de nerespectarea OG 22/2202, instanța reține că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive întrucât Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr. 22/2002 (cu modificările ulterioare) dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată chiar de contestatoare), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, întinse pe termene care nu satisfac cerința termenului rezonabil.
Între aplicarea OG nr. 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin.2 și art. 20 din Constituția României.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr. 22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
În ceea ce privește criticile contestatoarei întemeiate pe prevederile art. 2 din O.G nr. 22/2002, în cauza de față, instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 din O.G nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
În cauza de față nu a fost dovedită lipsa de fonduri, aceasta nu a fost invocată – nerăspunzându-se somației creditorilor prin executor judecătoresc și nici nu a fost probată efectuarea vreunui demers pentru obținerea sumelor necesare achitării debitului.
De altfel, având în considerare considerentele expuse mai sus referitoare la respectarea drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciază că anularea executării silite pentru nerespectarea art. 2 din O.G nr. 22/ 2002 ar contraveni dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Cu privire la a doua apărare privind insuficiența resurselor financiare ale contestatoarei, instanța apreciază că dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului, însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica refuzul sine die de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă lungă de timp, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
Totodată, instanța reține că intimata este titulara unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimatul are o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatei, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența C.E.D.O. fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care autoritatea statală a recunoscut în patrimoniul intimatului un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
În acest sens, condiționarea efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație”) este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimatilor și, prin urmare, neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO), motiv pentru care instanța înlătură ca neîntemeiată această apărare. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimată la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatului, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
In ce priveste apărarea invocată de contestatoare, prevalandu-se de . OUG nr. 10/2014, instanta retine ca potrivit art. 2 „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicareaLegii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Cu toate acestea, pentru argumentele reținute în legătură cu OG 22/2002, va respinge ca neîntemeiată apărarea contestatoarei.
Mai mult, cererea creditorilor a fost înregistrată pe rolul B. la data de 10.05.2013, cu aproape un an inainte de modificarea OUG nr. 10/2014, timp în care instituția publică nu a făcut nici un demers pentru efectuarea plății.
In ce privește actualizarea creanței instanța constată ca dispozițiile invocate de către contestatoare, respectiv art. 18 alin.6 din HG nr.1120/2006, sunt aplicabile doar in situația in care plata se realizează voluntar cu respectarea graficului celor două tranșe anuale, ceea ce ne este cazul, contestatoarea neachitând despăgubirile nici pana la acest moment.
Instanta constată ca prin Decizia nr. 21/19.03.2007 pronuntată de Inalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite s-a dispus admiterea recursului în interesul legii retinându-se ca” data stabilirii compensatiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea dispozițiilor Legii 9/1998” astfel încât „validarea de catre Cancelaria Primului Ministru a hotărârilor comisiilor teritoriale, cu depășirea termenului de 60 zile prevăzut de art. 7 alin 3 din lege, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor”.
Decizia de validare nr. 482/25.01.2013 a fost emisă de ANRP la aproape 5 ani distanță de la data Hotărârii Comisiei Județene nr. 1690/06.05.2004 prin care s-au propus initial despăgubirile, rezultând asadar ca apărarile contestatoarei relativ la acest aspect sunt neîntemeiate.
Contestatoarea a mai solicitat anularea incheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare silita din data de 16.07.2014.
Se retine ca nu a indicat nici un motiv pentru care s-ar impune anularea Incheierii de stabilire cheltuieli de executare, toată motivarea contestației întemeindu-se pe motivele analizate în precedent.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 718 C.proc.civ., ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea”.
În acest sens, instanța reține că s-a solicitat de către contestatoare suspendarea executării silite dispuse prin dosarul de executare nr. 1079/2014. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de dispozitiile legale interne menționate pentru a nu executa o hotărâre judecătorească și că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare si incidență directa in speță, iar celelalte motive invocate nu au temei legal, instanța va respinge prezenta contestatie, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 712 alin. 2 C.proc.civ. va obliga contestatoarea să plătească Biroului Executorului Judecătoresc „H. F. G.” suma de 28,52 lei reprezentând contravaloare servicii de transmitere în copie a dosarului execuțional nr. 695/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge contestația la executare privind contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, CUI_, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, și intimații R. P., R. M. V., R. N., R. I., toți cu domiciliul ales în sector 3, la Cabinet Individual de Avocat „G. I.” în București, SPLAIUL UNIRII, nr. 41, ., ..
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.01.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. V. A. B.
Red. A.C.V./A.B.
10.02.2015/7 EX.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 634/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 628/2015. Judecătoria... → |
|---|
