Contestaţie la executare. Sentința nr. 3965/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3965/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 3965/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3965
Ședința publică din data de 23.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: LILIANA MARIETA VLADESCU
GREFIER: F. C. Ș.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare - suspendare executare, acțiune formulată de contestatoarea I. SA CU S. ALES în contradictoriu cu intimații R. M. și T. M. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea, prin avocat, și intimatul R. M., prin avocat, lipsind intimatul T. M. B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 11.02.2015, B.E.J. R. G. a depus dosarul de executare nr. 343/2013, precum și faptul că, la data de 06.02.2015, intimatul R. M. a depus întâmpinarea, în trei exemplare, după care,
Contestatoarea, prin avocat, depune la dosarul cauzei delegația de substituire. Solicită a i se comunica un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul R. M..
Instanța pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sector 3 București vizavi de data înregistrării cererii la organul de executare si de obiectul urmaririi silite .
Intimatul R. M., prin avocat, depune la dosarul cauzei dovada existenței pe rolul Judecătoriei Slobozia a dosarului_ . Apreciază că este competentă Judecătoria sector 3 București.
Contestatoarea, prin avocat, formulează aceleași concluzii.
Instanța comunică un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul R. M. către contestator, prin avocat.
Rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei sector 3 București.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la data de 04.09.2014 pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti, contestatoarea I. SA a formulat contestatie la executare silita în contradictoriu cu intimații R. M. și T. M. B. impotriva actului de adjudecare din data de 03.07.2014 intocmit de B. R. G. pe baza procesului verbal de licitatie publică imobiliara incheiat la data de 25.06.2014 ora 10,00 in dosar de executare silita nr, 343/2013 si pe cale de consecinta, admiterea contestatiei si anularea actului de executare reprezentat de actul de adjudecare .
In motivarea cererii arata ca in fapt, la data de 25.06.2014 imobilul situat in mun.Slobozia ,. MB13 scara A, etaj 2 jud.I. a fost adjudecat la licitatie de catre adjudecatorul T. M. B. pentru pretul de_,50 lei fiind nelegala urmarirea silita imobiliara indirecta impotruiva intimatului R. M. incepandu-se urmarirea penala in legatira cu modul in care a fost incheiat contractul de imprumut garantat cu biletul la ordin .Executarea biletului la ordin a fost demarata fara respectarea disp.legale privind somatia cambială prev de legea specială Legea nr.58/1934.
In drept, cererea se intemeiaza pe disp. art.62 din Legea 58/1934 si art.711-712 cp.c. si art.854 cp.c.
In dovedire solicita proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrările de la dosar instanta retine ca prin contestatia la executare dedusa judecatii s-a solicitat anularea actului de adjudecare cu privire la bunul imobil –apartament- situat in mun.Slobozia ,. MB13, scara A, etaj 2 jud.I., act de adjudecare intocmit in baza procesului verbal de licitatie publică din data de 25.06.2014 ora 10,00 in dosar de executare silita nr. 343/2013 pe rolul B. R. G..
Instanta retine ca cererea de executare silită impotriva debitorilor si avalistilor a fost formulata de catre creditorul R. M. la data de 11.07.2013, fiind inregistrata la B. R. G. in conf. cu disp. art.818 c.p.c referitor la competenta executorului judecatoresc de a primi cererea de urmarire, coroborat cu art. 651 alin1pct.a cp.c si art.664 cp. Avand in vedere ca se solcita urmarirea silita a unui imobil aflat in circumscriptia Curtii de Aleb Bucuresti, deveneau incidente disp.art.819 c.p.c. cu privire la competenta instantei de executare in cazul urmaririi silite imobilire indirecte de a incuviinta urmarirea silita a imobilului la solicitarea organului de executare.
Instanta retine că, prin derogare de la disp. art.650 alin1 c.p.c potrivit cu care, instanta de executare este judecatoria in in circumscriptia cariea se afla biroul executorului judecatoresc care face executarea, in afara cazurilor in care lege dipsune altfel iar, potrivit alin.2, instanta de executare solutioneaza ….contestatiile la executare…,, in cazul urmaririi silite imobiliare indirecte instanta de executare competenta sa judece prezenta contestatie la executare este instanta in circumscriptia careia se afla imobilul, disp. art.664 si 665 cp.c. aplicandu-se corespunzator.
In raport de aceste motive instanta va admite exceptia de ordine publica in conf.cu art,131-132 cp.c. si va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Slobozia, JUDETUL I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială absolută.
Declină competența de soluționare a cauzei formulate de contestatoarea I. SA – CUI_, J_, cu sediul procesual ales în București, .. 4, ., în contradictoriu cu intimații R. M. – CNP_, cu domiciliul procesual ales la S.C.A. R. și Asociații din București, .. 35, .. 6, . 3, și T. M. B. – CNP_, domiciliat în Slobozia, T. V., nr. 14, județul Ialomița, în favoarea Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. F. C. Ș.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4000/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4005/2015. Judecătoria... → |
---|