Pretenţii. Sentința nr. 4138/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4138/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 4138/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4138

Ședința publică din data de 26.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: GALAȚANU N.

GREFIER: D. V. O.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâta D. M., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în mod succesiv la data de 12.03.2015, respectiv la data de 26.03.2015, când, în aceeași compunere a dispus următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata retine urmatoarele:

Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.04.2014, sub numărul de dosar_, reclamantul M. M. a formulat acțiune in pretenții in contradictoriu cu pârâta D. M., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1700 lei reprezentând contravaloare cheltuieli efectuate in dosarul penal nr._/P/2013 in suma de 1200 lei și daune morale in cuantum de 500 lei. A mai solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a făcut o plângere penală impotriva sa, inregistrată pe rolul Sectiei 13 de Politie, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe prevăzute la art. 180 alin 2 C. pen. Reclamantul a fost chemat la secția de poliție și a fost nevoit să se adreseze unui avocat, cu care a incheiat un contract și căruia i-a achitat onorariul de 1200 lei. A mai arătat că in luna ianuarie 2014 a primit de la P. de pe lângă Judecătoria Sector 3 București rezoluția din data de 27.01.2014 emisă in dosarul penal susmenționat, prin care s-a dispus neinceperea urmăririi penale față de reclamant, intrucât partea vătămată D. M. și-a retras plângerea penală formulată. Ca atare, considerând că a efectuat cheltuielile cu angajarea avocatului fără a fi vinovat de săvârșirea niciunei infracțiuni, reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1700 lei, din care 1200 lei onorariul de avocat și 500 lei daune morale.

In dovedirea celor susținute, reclamantul a depus înscrisuri (filele 5-7).

In drept cererea nu a fost întemeiată.

La data de 22.07.2014, pârâta a depus intampinare (filele 19-27), invocând excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale și excepția lipsei de interes, iar pe fond, respingerea cererii ca neintemeiată.

A arătat pârâta că a avut calitate de președinte al Asociației de proprietari . care face parte și reclamantul, care a dovedit permanent o atitudine sicanatoare, agresivă fizic și verbal, astfel că la una dintre ședințe a avut o atitudine necontrolată fizic cât și verbal și a vrut să ii smulgă actele din mână, lovind-o. Pârâta a fost ajutată de alte persoane prezente, dar a suferit vătămări fizice care au necesitat 1-2 zile ingrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico-legal. Din cauza acestei situații pârâta a formulat plângere penală împotriva reclamantului la 01.06.2013. Din declarațiile martorilor audiați rezultă că reclamantul a agresat-o pe pârâtă, deși in declarația sa, reclamantul susține că pârâta l-a agresat. Pârâta și-a retras plângerea penală din motive personale de sănătate și s-a retras și de la conducerea asociației. Mai arată pârâta că plângerea penală și retragerea acesteia nu pot fi considerate fapte delictuale, decât in cazul in care se dovedește că au fost mincinoase, dar in cazul de față plângerea pârâtei era pe deplin fondată.

A invocat pârâta excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale și a arătat că acțiunea este vădit netemeinica si urmărește doar un scop sicanator de natura sa prejudicieze buna desfășurare a activității instituțiilor statului, raportat la existenta unei rezoluții care nu a tranșat in mod definitiv cauza penala (generatoare a cheltuielilor efectuate de către reclamant asa cum susține), aceasta fiind soluționata urmare a retragerii plângerii paratei D. M., retragere care a avut loc pe fondul stării de sănătate a acesteia, a recomandărilor medicale si de asemenea a stării de neliniște si panica existenta in blocul in care locuiesc cele doua parti. Cerere de chemare in judecata este formulată lacunar, fara a respecta cerințele prevăzute de art. 194 si art. 150 Cod procedura civila, fara a fi depuse inscrisuri doveditoare complete, asa sunt formulate toate aceste plângeri in care reclamantul, in mod sicanator, a chemat-o in judecata pe parata ori in nume propriu ori in calitate de președinte al Asociației de proprietar, aceasta fiind modalitatea reclamantului de a tergiversa soluționarea cauzelor, de a complini cerințele cu intarziere sau a nu le indeplini, desi este intotdeauna reprezentant sau asistat de avocat.

A invocat pârâta și excepția lipsei de interes a reclamantului și a arătat că reclamantul nu are un interes legitim in promovarea prezentei cereri, folosul practic material nefiind dovedit, chitanțele anexate nefacand doar prin ele insele dovada ca aceste cheltuieli au fost efectuate in cadrul dosarului penal. De asemenea a arătat că asa cum reiese din Rezoluția din data de 27.01.2014, reclamantul nu a fost găsit „nevinovat" asa cum sutine, neinceperea urmăririi penale fiind dispusa raportat la dispozițiile art. 10 lit. h, teza I, fata de faptul ca parata si-a retras plângerea din motive medicale, asa incat organele abilitate nu au mai stabilit daca reclamantul se face sau nu vinovat de săvârșirea infracțiunii de lovire si alte violente. Având in vedere faptul ca soluția dosarului penal a fost de neincepere a urmăririi penale, nu poate fi vorba nici de eventuale prejudicii morale cauzate reclamantului.

Pe fondul cauzei, pârâta solicitat respingerea acțiunii și a arătat că deși cererea de chemare in judecată este lacunară, consideră că temeiul acțiunii este răspunderea civilă delictuală. Arată pârâta că nu sunt indeplinite condițiile răspunderii civile delictuale intrucat parata, prin formularea plângerii penale nu a săvârșit un delict ci si-a exercitat un drept civil, constituțional, fara a putea vorbi astfel despre existenta unei culpe. Din prevederile art 1349 C. civ rezulta ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi intrunite cumulativ patru condiții, si anume:

1.existenta unui prejudiciu, in considerarea faptului ca nu poate exista răspundere civila delictuala daca nu s-a produs un prejudiciu;

2.existenta unei fapte ilicite, considerandu-se ca numai o fapta ilicita poate sa atragă dupa sine răspunderea civila delictuala;

3.existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; aratandu-se ca pentru a fi angajata răspunderea unei persoane nu este suficient sa existe, pur și simplu, fara legătura intre ele, o fapta ilicita si un prejudiciu suferit de o alta persoana, ci este necesar ca intre fapta si prejudiciu sa fie un raport de cauzalitate, in sensul ca acea fapta a provocat acel prejudiciu;

4.existenta vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând in intenția, neglijenta sau imprudenta cu care a acționat, subliniindu-se ca nu este indeajuns sa fi existat o fapta ilicita aflata in raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca aceasta fapta sa fie imputabila autorului ei.

Față de aceste prevederi pârâta solicită să se constate că retragerea plângerii penale nu reprezintă o faptă ilicită și astfel că nu este indeplinită una din condițiile angajării răspunderii civile delictuale. A mai arătat pârâta că deși reclamantul face referire in cererea de chemare in judecata la suma de 1.200 lei onorariul de avocat, la dosarul cauzei sunt depuse doua chitanțe: una in suma de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat si alta in suma de 200 lei reprezentând onorariu mediator. Niciuna dintre aceste chitanțe nu fac dovada prin ele a plații onorariilor pentru servicii prestate in dosarul penal, nefiind depusa nicio doavada in acest sens: contract de asistenta juridica, contract de mediere, proces verbal/certificat cu privirea la ședința de mediere.

In ceea ce privește daunele morale, arată pârâta că nu sunt intemeiate, având in vedere soluția dosarului penal prin care s-a dispus neinceperea urmăririi penala fata de reclamant și fata de lipsa condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, nu poate fi admisibil nici capătul de cerere privind obligarea paratei la plata daunelor morale in cuantum de 500 lei.

In drept, pârâta a invocat prevederile art. 201 și urm C. pr. civ.

De asemenea a depus inscrisuri( filele 29-34): certificat medico-legal, inscrisuri medicale in dovedirea stării sale de sănătate, demisia din funcția de președinte al asociației.

La data de 21.08.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare ( filele 38-40) prin care a solicitat respingerea intampinării pârâtei. A arătat că a indicat temeiul de drept al acțiunii, ca fiind art. 1164, 1170, 1270, 1516 și 1530 coroborat cu art. 7201 N. C.p.c. și că acțiunea să este foarte clară, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1700 lei. Solicită respingerea excepției lipsei de interes și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

La data de 01.09.2014 reclamantul a depus o precizare a acțiunii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei, reprezentând: 1000 lei onorariu avocat, 200 lei onorariul mediator, 500 lei daune morale, 600 lei avocat Judecătoria Sector 3 București, 89 lei comunicare adresă.

La data de 23.09.2014 reclamantul si-a precizat din nou actiunea aratand ca sumele datorate de parata sunt: 1000 lei onorariu avocat politie, 200 de lei onorariu mediator, 600 de lei avocat Judecatoria Sectorului 3, 129 lei confirmari de primire din 12 mai 2014, 9 lei xerox si 500 lei daune morale.

La termenul de judecata din data de 30.10.2014 reclamantul a aratat ca temeiul de drept al actiunii este raspunderea civila delictuala.

Sub aspectul probatoriului, s-a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriu si proba cu declaratiile martorilor Cervis V. si B. D..

La solicitarea instanței la data de 27.11.2014 s-a depus de către P. de pe lângă Judecătoria Sector 3 București dosarul penal nr._/P/2013.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 12.06.2013 parata a formulat plangere penala impotriva reclamantului aratand ca a fost agresata de acesta in sedinta Adunarii Generale a asociatiei de proprietari din data de 01.06.2013 (f. 58).

La data de 08.01.2014 parata si-a retras plangerea, aratand ca nu mai doreste continuarea cercetarilor intrucat s-a impacat cu reclamantul si nu mai are pretentii materiale, civile sau de alta natura (f. 60).

Prin Rezolutia emisa in data de 27.01.2014 de P. de pe langa Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosarul nr._/P/2013 s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de reclamant pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente, prevazute de art. 180 alin. 1 si 2 Cod penal.

Reclamantul a chemat in judecata parata solicitand obligarea acesteia la plata cheltuielilor suportate in faza de cercetare penala in cuantum de 1700 de lei si a daunelor morale de 500 de lei.

Intrucat, dupa cum in mod corect a invederat parata, retragerea plangerii prealabile nu poate fi privita ca o fapta delictuala, de vreme ce s-a facut in temeiul unei prevederi legale, pentru a stabili daca parata trebuie sa suporte cheltuielile suportate de reclamant in faza de urmarire penala instanta trebuie sa determine persoana vinovata de fapta pentru cercetarea careia s-a formulat plangerea prealabila retrasa de reclamanta. Cu alte cuvinte, daca fapta reclamata de parata a existat si daca ea a fost savarsita de reclamant.

Din intregul probatoriu administrat rezulta ca la data de 01.06.2013, cu prilejul Adunarii generale a asociatiei de proprietari, parata avand la acel moment functia de presedinte al asociatiei, intre cele doua parti a avut loc o altercatie, reclamantul incercand sa smulga din mainile paratei registrul in care se afla procesul verbal in care se consemnasera cele discutate in sedinta. Reclamantul s-a dezechilibrat si a cazut pe spate, fiind sprijinit de de vecinii B. si T. G..

Martorul B. D. a declarat in fata instantei ca, in momentul in care parata a luat registrul si actele in brate, reclamantul s-a repezit spre parata, cu intentia de a i le lua din brate (f. 78).

Martorul Cervis V. a declarat ca parata l-a impins pe reclamant ca sa nu ii dea registrul, de unde rezulta ca acesta s-a indreptat catre parata cu acest scop (f. 77).

Din certificatul medico-legal emis de INML la data de 28.06.2013 rezulta ca parata prezenta pe o treime din suprafata superioara fata anterioara antebratul drept echimoza brun-violacee de 3/1,5 cm; pe fata dorsala mana dreapta raza I echimoza brun –violacee de 1,5/1cm; pe fata dorsala mana stanga echimoza bruna de 2/2cm; 1/3 medie fara antero-laterala bratul satng echimoza brun-galbuie de 3/1,5 cm. Leziunile traumatice s-ar fi putut produce prin lovire cu corp dur, putand data din data de 01.06.2013 (f. 30).

Coroborand declaratia martorului B. D. cu certificatul medico-legal instanta retine ca reclamantul a incercat sa smulga din mainile paratei registrul anterior amintit, in urma acestei altercatii parata suferind leziunile mentionate in cerificatul medico-legal.

Parata, la raspunsul la interogatoriu a aratat ca avea in brate dosarele asociatiei, reclamantul s-a repezit sa i le smulga si a smucit-o de maini (intrebarea nr. 12, f. 80).

Si martora F. M., audiata in cursul cercetarilor penale a declarat ca reclamantul a prins-o pe parata de mana stanga si a smucit-o (f. 67).

La convingerea instantei au contribuit si declaratiile martorului B. D. in sensul ca reclamantul este un fel de recidivist in cadrul asociatiei de proprietari, care nu se are bine cu locatarii din cauza ca se conduce dupa cum crede de cuviinta si nu dupa legile asociatiei.

In drept, potrivit art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare iar potrivit alin. 2 autorul prejudiciului răspunde pentru culpa cea mai ușoară.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, precum si vinovăția autorului faptei ilicite.

Instanta constata ca in cauza nu s-a facut dovada savarsirii de catre parata a unei fapte ilicite, astfel incat instanta va respinge cererea reclamantului, astfel cum a fost precizata, ca neintemeiata.

Instanta va respinge ca neintemeiata si exceptia excercitarii abuzive a drepturilor procesuale intrucat nu s-a facut dovada faptului ca cererea reclamantului a fost formulata cu rea-credinta, in conditiile in care prin retragerea plangerii prealabile de catre parata, organele de cercetare penala nu au stabilit daca reclamantul se face sau nu vinovat de savarirea faptei reclamate de parata. Daca s-ar fi stabilit ca paratul se face vinovat de savarsirea faptei de loviri si alte violente, atunci cererea acestuia de obligare a paratei la plata daunelor materiale si morale suportate ca urmare a cercetarii penale ar fi fost in mod vadit neintemeiata si ar fi reprezentat un abuz de drept.

In baza art. 451 Cod procedura civila, intrucat culpa procesuala in declansarea prezentului litigiu apartine reclamantului, instanta il va obliga la plata catre parata a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata rerezentand onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea, astfel cum a fost precizata, formulată de către reclamantul M. M., CNP_, cu domiciliul în București, .. 2, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta D. M., CNP_, cu domiciliul în București, .. 2, ., ., București, și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Bulevardul O. G. nr. 12, ., ., sector 3, ca neintemeiata.

Respinge exceptia exercitarii abuzive a drepturilor procesuale ca neintemeiata.

Obliga reclamantul sa plateasca paratei suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se va depune la Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 26.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. GALAȚANU D. V. O.

GN/DVO/4 ex/03.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4138/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI