Contestaţie la executare. Sentința nr. 3991/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3991/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 3991/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 3991/2015

Ședința publică de la 23 Martie 2015

Completul compus din:

Președinte I. D.

Grefier G. D.

Pe rol judecarea cauzei civile, formulata de contestatoarea D. C., în contradictoriu cu intimata . SRL si terții popriti D G M P. G. SYSTEMS SRL, C. C&C S. SRL, R. B. SA, avand ca contestatie la executare.

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta intimata, aparator, lipsa fiind celelalte parti.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza instantei ca s-a depus la dosar cerere de amanare pentru lipsa de aparare a contestatoarei, dupa care,

Instanta pune in discutie excepția necompetenței teritoriale.

Intimata, prin aparator, solicita admiterea exceptiei si declinarea cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată de către contestatoare, D. C., în contradictoriu cu intimatela, . SRL și cu terții popriți, . Systems SRL, . S. SRL și R. B. SA, s-a solicitat anularea executării silite din dosarul de executare nr. 1381/2014 al B. B. Ș. C. și D. N. și suspendarea executării silite.

În susținerea cererii, se invocă lipsa calității de creditor a intimatei și incidența prescripției executării silite.

Intimata și terții popriți nu au formulat întâmpinare.

Analizând dosarul cauzei, cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale invocate din oficiu, instanța reține următoarele:

În dosarul de executare 1381/2014 al B. B. Ș. C. și D. N. s-a început executarea silită la cererea creditoarei, . SRL formulată la data de 3.09.2014, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit RC_/27.01.2004.

Încuviințarea executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 22.09.2014, cererea de executare fiind depusă la data de 6.08.2014.

Potrivit fostului art. 650 alin. 1 Cod de procedura civila instanța de executare era stabilită la judecătoria în circumscripția căreia se afla biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanța constată însă că prin Decizia nr. 348/17.06.2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.proc.civ., iar de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, dispozițiile anterior menționate au fost suspendate de drept, urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

În cauză, cererea de executare silită a fost înregistrată după data de 16 iulie 2014, data publicării Deciziei nr.348/17.06.2014 în Monitorul Oficial, astfel că sub aspectul competenței teritoriale nu își mai găsesc aplicare prevederile art.650 C.proc.civ. (judecătoria in circumscripția căreia se afla biroul executorului judecătoresc care face executarea) ci dispozițiile de drept comun, prin aplicarea corespunzătoare a normei generale de competență teritorială: instanța de la sediul/domiciliul pârâtului/debitorului.

Instanța reține însă din paragrafele 20 și 21 ale motivării Curții că decizia de neconstituționalitate nu conține niciun fel de critică privind însăși noțiunea de instanță de executare, astfel cum este ea descrisă de articolul 650 alineatul (2) și articolul 713 din codul de procedură civilă din 2010.

Astfel, articolul 650 alineatul (2) prevede că instanța de executare soluționează toate problemele decurgând din cererea de executare silită, respectiv încuviințarea executării silite, contestațiile la executare și toate incidentele ivite în cursul acestei proceduri.

De asemenea, cu titlu de exemplu, decizia de neconstituționalitate menționează că articolul 713 din Codul de procedură civilă nu prezintă vicii proprii de neconstituționalitate, nefiind principial neconstituțională soluția legislativă de a conferi toate problemele privind executarea silită unei instanțe de executare unic determinate.

Pe cale de consecință, raportat la domiciliul debitoarei, instanța apreciază întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București întrucât potrivit articolului 650 alineatul (2) din Codul de procedură civilă aceasta devine instanță de executare ca urmare a soluționării cererii de încuviințare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei formulata de contestatoarea D. C. - sector 3, București, A. P. I., nr. 4, ., ., în contradictoriu cu intimata . SRL si terții popriti D G M P. G. SYSTEMS SRL, C. C&C S. SRL, R. B. SA, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.03.2015.

PRESEDINTEGREFIER

JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI

., sector 5

DOSAR NR._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR._ si_

CATRE

JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCURESTI

Va facem cunoscut ca prin sentinta civila nr. 3991/23.03.2015 a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti s-a dispus declinarea competentei de solutionare a prezentei cauze, formulata de contestatoarea D. C., în contradictoriu cu intimata . SRL si terții popriti D G M P. G. SYSTEMS SRL, C. C&C S. SRL, R. B. SA, in favoarea dvs. sens in care va inaintam alaturat dosarul nostru cusut si numerotat continand file.

P., GREFIER,

I. Dirzeanu G. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3991/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI