Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Sentința nr. 3968/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3968/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 3968/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3968
Ședința publică din data de 23.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: LILIANA MARIETA VLADESCU
GREFIER: F. C. Ș.
Pe rol, soluționarea cauzei Civil având ca obiect plângere impotriva refuzului executorului judecătoresc, acțiune formulată de contestatorul P. M. A. în contradictoriu cu intimatul U. B. V. - executor JUDECATORESC.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 06.02.2015, B.E.J. U. B. V. a depus dosarul de executare nr. 2602/2012, după care,
Instanța, potrivit art. 131, alin. 1 NCPC, verificând din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere. Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul asupra formulării de probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Depune la dosarul cauzei extrasul de pe portalul Tribunalului București privind soluția pronunțată în recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 4199/27.03.2014 pronunțate de Judecătoria Sector 3 București în dosarul civil nr._/301/2013.
Instanța, constatând că proba cu înscrisuri este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul disp. art. 255 și art. 258 Cod proc. civ., o încuviințează și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Petentul solicită a se avea în vedere că dorește eliberarea sumei de_ lei, nu distribuirea acesteia, întrucât este singurul creditor. Învederează că a formulat o nouă cerere către executorul judecătoresc, la care a atașat și Decizia pronunțată în recurs.
În conformitate cu disp. art. 394 Cod proc. civ., instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la data de 29.09.2014 pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti, contestatorul P. M. A. a formulat plangere impotriva refuzului executorului judecatoresc de a efectua acte de executare silita in dosar de executare nr.2602/2012 în contradictoriu cu intimatul - EXECUTOR JUDECATORESC U. B. V..
In motivarea plangerii arata ca, în fapt, cauza dedusa judecatii izvoraste dintr-un litigiu de munca finalizat printr-o hotarâre definitiva si executorie prin care i s-a recunoscut petentului unui drept de creantă iar incidentul procedural este in legatură indisolubilă cu cea de a doua etapa procesuală, aceea a executarii silite a hotarârii judecatoresti ce constituie titlul executoriu in temeiul caruia contestatorul a pornit executarea silita ca urmare a refuzului debitoarei de a executa de buna voie obligatia stabilita prin titlu.
Sustine ca legea aplicabila este vechiul cod de procedura civila intrucat dosarul de executare s-a format in cursul anului 2012 ,anterior intrarii in vigoare a noului cod, iar cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru intrucat deriva dintr-un litigiu de muncă.
Contestatorul sustine ca a fost angajatul unei societati multinationale franceze . pana la data de 20.02.2009 dată cand i-a încetat contractul de munca din motive disciplinare fiind concediat prin decizia nr.56/RH/20.02.2009.In urma solutionarii contestatiei impotrva deciziei de desfacere a contractului de muncă Tribunalul Bucuresti a constata nulitatea acestei decizii si reintegrarea pe postul detinut anterior si plata drepturilor banesti de care a fost lipsit de la data producerii efectelor deciziei de concediere si pana la data reintegrarii in functie.Pentru punerea in executare a dispozitiilor instantei pe fondul refuzului de aplicare de buna voie a hotarârii judecatoresti ,refuz exprimat in scris de catre debitoare, contestatorul a formulat cerere de executare silita formându-se dosar de executare nr.2602/2012 pe rolul executorului judecatoresc U. B. care, dupa ce au fost virati banii la dispozitia sa in calitate de organ de executare a refuzat sa îi elibereze contestatorului creditor.
Pe data de 01.08.2014 a formulat cerere de continuare a executarii in dosar de executare atasand in original inscrisuri prin care a fost respinsa irevocabil, la data de 13.08.2013, contestatia la executare formulata de debitoare in dosar nr._ , certificat de grefă .
Solicita sa îi fie eliberata imediat din contul executorului judecatoresc suma de 56.171,74 lei reprezentand drepturi salariale obtinuta prin poprire infiintata la data de 11.12.2012 la tertul poprit BRD .
Solicita eliberarea imediata in contul sau indicat in scris, a sumelor obtinute in acest dosar de executare.Desi termenul de 5 zile s-a implinit nici acestei solicitari executorul judecatoresc nu i-a dat curs.
Pentru aceste motive solicita admiterea plangerii si indrumarea executorului judecatoresc in sensul obligarii acestuia de a da curs solicitarii scrise cuprinse in cererea de continuare a executarii silite si sa elibereze suma de bani obtinuta in primul act de executare precum si tragerea la raspundere disciplinara si patrimoniala a executorului judecatoresc in baza Legii 188/2000.
In drept, plangerea se intemeiaza pe disp.art.53 din Legea 188/2000.
Analizand actele si lucrările de la dosar instanta retine ca prin cererea introductiva de instanta contestatorul a formulat plangere impotriva refuzului executorului judecatoresc de a proceda la eliberarea sumei de bani rezultate din executarea silita efectuata prin poprire executorie in sensul de a vira in contul indicat de catre creditorul contestator suma de bani ce face obiectul executorii silite, respectiv suma de 56.171,74 lei.
Instanta mai retine ca, anterior printr-o alta cerere formulata pe rolul acestei instante ce a facut obiectul dosarului nr._/301/2014 contestatorul a mai formulat o plangere cu acelasi obiect vizând refuzul executorului judecatoresc insărcinat cu executarea silita in dosarul de executare susmentionat de a elibera suma de bani astfel cum a solicitat prin cererea adresata organului de executare la data de 08.10.2014 cu privire la eliberarea sumei de 56.171, 74 lei suma pe care executorul refuza sa o elibereze inca din data de 14.01.2013, in conditiile in care, contestatia la executare silita formulata de catre debitoare a fost respinsa inca din data de 13.08.2013, cu tot cu cererea de suspendare formulata impreuna cu contestatia.
Instanta mai retine ca prin decizia civila pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti -Sectia a IV a civilă la data de 18.03.2015 in dosarul nr._/301/2014 a fost admis recursul impotriva sentintei civile nr._/22.12.2014 pronuntată de Judecatoria sector 3 Bucuresti prin care a fost respinsa plângerea impotriva refuzului executorului judecatoresc de a proceda la eliberarea sumei de 56.171,74 lei dispunându-se modificarea hotărârii pronuntate de prima instanta in sensul in care admite recursul iar ,pe fond, admite cererea de chemare in judecata si obliga Biroul Executorului Judecatoresc U. B. sa elibere creditorului ,petent in prezenta cauză, suma de 56.171,74 lei obtinuta prin poprire executorie in dosar de executare silita nr.2602/2012, hotarârea pronuntata de catre instanta de control judiciar fiind astfel, definitiva si executorie .
In raport de aceste motive, instanta conf. art. 7 si urm. din Legea 188/2000 si art. 25 alin.1 din noul cod de procedura civila, va respinge ca neintemeiata plangerea contestatorului împotriva refuzului executorului judecatoresc de a elibera suma de bani ca urmare a finalizarii popririi executorii intrucât prin decizia civila susmentionata tribunalul solutionand calea de atac împotriva hotarârii instantei de fond a cenzurat astfel acest refuz al executorului de a efectua actul de executare solicitat de catre creditor si a dispus ca executorul judecătoresc să elibereze suma de bani ce face obiectul judecatii in prezenta cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de contestatorul P. M. A. domiciliat în București, .. 7, sector 3, în contradictoriu cu intimatul U. B. V. - EXECUTOR JUDECATORESC cu sediul în București, Piata A. I., nr. 6, ., ., ca neîntemeiată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică azi, 23.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. F. C. Ș.
Red.Jud.L.M.V.
Tehn.F.C.Ș..09.04.2015
2com.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4006/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3972/2015. Judecătoria... → |
---|