Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 10645/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 25.08.2015
Instanța constituită din:
Președinte: B. I.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatorul M. F. PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECTIA GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE BUCURESTI în contradictoriu cu intimata M. N., având ca obiect contestație la executare+ suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței neîndeplinirea de către contestator a obligației de achitare a sumei reprezentând fotocopiere acte dosar de executare, după care,
Instanța, având în vedere actele dosarului de executare silită, invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2014, contestatorul M. F. PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECTIA GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE BUCURESTI în contradictoriu cu intimata M. N. a solicitat anularea actelor de executare din dosarul nr.180/2014 al B. Ș. P. D., precum și suspendarea executării silite.
În susținerea cererii, s-a arătat, în esență, că executare silită contestată este nelegală, fiind pornită cu nerespectarea prevederilor OG 22/2002 și fără a se solicita de către creditori, anterior executării, punerea in executare a hotărârii judecătorești. De asemenea, a fost criticată, valoarea cheltuielilor de executare.
În drept au fost invocat disp.art. 622, OG 22/2002.
Au fost atașate, în copie, actele din dosarul de executare 180/2014 al B. Ș. P. D..
Intimata legal înștiințată nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma avută anterior înregistrării cererii de executare silită, respectiv 31 octombrie 2014, prevedea că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel
Codul de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010 a fost modificat și completat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, publicată în M. Of. la data de 16 octombrie 2014, textul art. 650 alin. (1) din Cod primind o nouă formă, în sensul că „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.
Aceste norme sunt aplicabile cauzei pendinte, întrucât sesizarea organului de executare a fost făcută de creditoare la data de 31 octombrie 2014, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 138 din 15 octombrie 2014, respectiv la 19 octombrie 2014.
Având în vedere că, în speță, prin prezenta contestație se critica executarea silită pornita la data de 19 octombrie 2014 de intimata creditoare împotriva debitoarei contestatoare, cu sediul în sectorul 5, competența de soluționare revine, față de normele sus indicate, ca instanță de executare, instanței în raza căreia sa află sediul debitoarei, respectiv Judecătoriei Sectorului 5.
Totodată, se are în vedere că reglementarea dată de articolele 650 din codul de procedură civilă din 2010 este o competență absolută a instanței în materia executării silite, în sensul articolului 130 alineatul (2) din același act normativ, de la care părțile nu pot deroga prin înregistrarea cauzei pe rolul unei alte instanțe decât cea competentă teritorial, nefiind aplicabile dispozițiile articolului 126 din Codul de procedură civilă din 2010, datorită specificului procedurii executării silite.
Având în vedere considerentele de mai sus, va fi admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 și se va dispune declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul M. F. PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECTIA GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE BUCURESTI, cu sediul ales în București, sector 2, ., în contradictoriu cu intimata M. N., cu domiciliul ales în București, sector 3, .. 2, ., CNP în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.08.2015.
Președinte, Grefier,
B. I. M. P.
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
., sector 5
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._
Către,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
București, .. 5, sector 4
Având în vedere că prin sentința civilă nr. _ pronunțată la data de 25.08.2015 în dosarul cu nr. _ privind pe contestatorul M. F. PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECTIA GENERALA REGIONALA A F. PUBLICE BUCURESTI în contradictoriu cu intimata M. N., având ca obiect contestație la executare+ suspendare executare, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr. _, conținând un volum (….. file), spre competentă soluționare.
Președinte, Grefier,
B. I. M. P.
← Validare poprire. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2015.... → |
---|