Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 16749/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

HOTĂRÂRE

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 25.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte – P. D. O.

Grefier – T. C. N.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de către contestatoarea B. L. în contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

La data de 18.06.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ contestația la executare prin care contestatoarea B. L. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCURESTI, anularea tuturor actelor de executare emise în cadrul dosarului execuțional nr. 1181/2015 al B. L. și M. cu exonerarea de la plata debitului, anularea încheierii emisă de B. L. și M. în data de 09.06.2015, precum a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare.

În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că titlul executoriu în baza căruia a fost începută executare silită a fost încheiat cu încălcarea legii și că sumele stabilite de executorul judecătoresc prin încheierea din data de 09.06.2015 în dosarul de executare nr. 1181/2015 sunt nedatorate.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 517 alin. 4, art. 712 și urm. Cod de procedură civilă, legea nr. 144/.2012, art. 9,10 și 10 ind. 1 din OUG nr. 15/2002.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 01.07.2015, intimata C. SA D. BUCURESTI a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată cu consecința menținerii contestației la executare demarate în baza procesului verbal de constatare a contravenției, . nr._/15.05.2012 cu valoare de titlu executoriu, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către B. L. și M. și continuarea executării silite.

În drept au fost invocate prevederile art. 205-208 Cod de procedură civilă.

În temeiul art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Ca urmare a adresei instanței s-a depus dosarul de executare nr. 1181/2015 al B. L. și M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În consecință, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, invocată din oficiu.

Conform art. 714 alin. 1 C.proc.civ. contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar art. 651 alin. 1 C.proc.civ. (în forma în vigoare în momentul începerii executării silite prin depunerea cererii de executare silită la sediul de executorului judecătoresc, respectiv 19.05.2015 – f. 26) stabilește că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau, după caz sediul debitorului.

Pe cale de consecință, raportat la sediul debitoarei, situat în București, ., ., . 6, precum și la dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ, 130 alin. 2 C.proc.civ și art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ, instanța apreciază întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București invocată din oficiu, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea B. L., CNP_, cu domiciliul în sector 6, București, CEAHLAU, nr. 24, ., . cu intimata C. SA PRIN D. BUCURESTI, J_, CUI_ cu sediul în sector 6, București, .. 401A, în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2015.

Președinte Grefier

P. D. O. T. C. N.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

. SECTOR 5

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr._ si_

Emisă la: 02.12.2015

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURȘTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr._/25.11.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în cauza civila cu nr. _ ,

privind pe contestatoarea B. L. în contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare, s-a declinat competența soluționării cauzei civile mai sus menționate, în favoarea Judecătoriei Sector 6 București, sens în care vă înaintăm prezentul dosar, în vederea soluționării, cusut și numerotat, conținând 60 file.

Președinte, Grefier,

P. D. O. T. C. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI