Contestaţie la executare. Sentința nr. 1052/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1052/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 1052/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1052
Ședința publică din data de 30.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. E. M.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în contradictoriu cu intimatul O. I., având ca obiect contestație la executare+ suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competenta, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 126 alin. 1 din Constituția României, art. 713 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 650 C.proc.civ. și art 94 C.proc.civ.
Instanța în temeiul art. 238 al.1 C.proc.civ., estimează o durată a cercetării procesului de 6 luni.
Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 raportat la art. 255, 258 C.proc.civ. apreciind admisibilă, și concludentă pentru soluționarea cauzei, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ. declară încheiată cercetarea procesului și fixează termen pentru dezbaterea fondului la termenul de astăzi, iar în baza art. 394 C.p.c. declară dezbaterile închise și reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin contestația la executare, înregistrată la data de 22.09.2014, la Judecătoria Sectorului 3 București, reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a solicitat in contradictoriu cu intimatul O. I., ca instanța să dispună: anularea executării silite dispusă prin dosarul nr. 686/2014, anularea încheierii din data de 11.09.2014, anularea încheierii din data de 10.09.2014, suspendarea executării silite dispusă în dosarul 686/2014 în temeiul art. 700 alin.1 și 3 C. pr.civ, până la soluționarea prezentei cauze, suspendarea tuturor actelor de executare dispuse de executorul judecătoresc sau care ar putea fi dispuse.
În motivare, a arătat că reclamanta a fost somată in dosarul de executare 686/2014, să achite creditorului suma de_, 41 lei, compusă din cuantumul despăgubirilor actualizate și_, 78 lei cheltuieli de executare, in baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 1510/2002, validată prin ordinul 3551/2007.
Somația emisă de executorul judecătoresc încalcă termenul fixat de prevederile OG 22/2002, respectiv a art. 1, 2 și 3 din acest normativ. Astfel, in procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice, această fază procesuală are un conținut atipic derogator de la dreptul comun, iar art. 2 al OG 22/2002 prevede un termen de 6 luni in care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impune pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In ceea ce privește modalitatea de plată a despăgubirilor, aceasta este prevăzută de art. 5 din HG 286/2004, plata urmând a se realiza in limita sumelor aprobate anual cu această destinație in bugetul de stat, care se coroborează cu prev. art. 38 alin. 5 și alin. 6 din HG 1277/2007.
Având in vedere aceste rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența la bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. Astfel, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât in condiții de solvabilitate. Această interpretare este sigura in măsură să dea valoare prevederii legale stipulate de art. 22 alin.1 din Legea 500/2002.
De asemenea, se arată că la data de 12.03.2014 s-a publicat in Monitorul Oficial OUG 10/2014, prin care a fost suspendată plata voluntară a despăgubirilor pe o perioadă de 6 luni.
In ceea ce privește raportul de expertiză contabilă privind actualizarea sumei de_, 72 lei, s-a precizat că sunt incidente prev. art. 34 din HG 753/1998 și ale art. 5 din HG 286/2004.
In ceea ce privește onorariul avocațial de_ lei, s-a precizat că aceste este nepotrivit de mare pt. munca îndeplinită și a solicitat reducerea acestuia cf. art. 274 alin. 3 cpc.
În final, se arată că prezenta cerere este scutită de la plata taxelor de timbru, fiind incidente dispozițiile OUG 80/2013 și ale art. 7 din OG 22/2002 și solicită judecarea cauzei in lipsă. A precizat că nu înțelege să se judece și cu terțul poprit.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 700, 711 și urm. C.proc.civ, Legea nr. 9/1998, HG nr. 1277/2007, OG22/2002, OUG 80/2013. În probațiune, s-au depus înscrisuri.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a fost prezent la ședința de judecată.
În cauză, a fost încuviințată și administrată pentru reclamantă proba prin înscrisuri, fiind anexat dosarul de executare nr. 686/2014.
Instanța, analizând contestația la executare, prin prisma materialului probator administrat in cauză și a dispozițiilor legale incidente, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 1510/2002– fila 44 – emisă de Comisia Mun. București pentru aplicarea Legii 9/1998, s-a dispus in favoarea numiților S. C., S. M. și O. A. acordarea unor compensații in sumă de_ ROL, prin ordinul din data de 20.06.2007 fiind validată acordarea despăgubirilor la suma de_, 72 RON.
Cf. certificatului de moștenitor nr. 59/2009 – f. 51, intimatul este unicul moștenitor al lui O. A., acesta formulând cererea de executare silită la data de 26.05.2014.
Încuviințarea executării silite s-a realizat la data de 24.06.2014, in dosarul nr._/301/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Actele de executare silită, respectiv încheierile emise de executorul judecătoresc și somațiile din data de 10.09.2014, 11.09.2014 au fost comunicate debitoarei la data de 09.10.2014– fila 78. Actualizarea despăgubirilor a fost realizată prin raportul de expertiză contabilă f. 57-69. Cheltuielile de executare silită au fost stabilite prin încheierea din data de 10.09.2014, la suma de_, 78 lei – onorariul executorului fiind de 7613, 13 lei plus TVA, onorariu pt. consultații de 200 lei, taxa de timbru de 20 lei, onorariu expert contabil_ lei și taxa de expediere poștala de 6, 5 lei. Cheltuielile au fost suplimentate prin încheierea din data de 11.09.2014, fiind stabilit și onorariu avocațial de 20.000 lei – f-72.
Ca măsuri de executare silită, în dosarul de executare silită nr. 686/2014, s-a dispus înființarea popririi.
Contestația la executare este întemeiată pe dispozițiile art. 711 alin. 1 C.proc.civ., care stipulează că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
In ceea ce privește aplicarea dispozițiilor OG 22/2002, instanța reține că în temeiul prevederilor art.2 din Ordonanța nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, in termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Prin urmare, pentru a putea beneficia de acest termen de 6 luni în vederea executării obligațiilor sale, orice instituție publică este obligată să facă dovada lipsei de fonduri și să fie somată prin executorul judecătoresc cu privire la îndeplinirea obligației. Debitoarea nu a făcut această dovadă a lipsei de fonduri și nici a demersurilor întreprinse pentru rezolvarea problemelor financiare, iar actele de executare silită emise de executorul judecătoresc constituie un act de executare cerut de însăși dispozițiile art.2 teza finala a OG 22/2002, pentru începutul curgerii termenului stabilit in favoarea instituțiilor publice.
Mai mult, lipsa unor disponibilități financiare de natură bugetară nu poate fi invocată ca motiv de neîndeplinire de către o instituție a statului a obligațiilor legale ce îi revin față de proprii cetățeni, aspect consacrat de foarte mult timp in jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (hot. pron. in cauza S. v. Romania, Hornsby v. G., Bourdov v. Rusia; S. P. v. Romania, C. v. Romania), iar creditorilor nu li se poate pretinde sa aștepte o perioada de timp nerezonabilă, pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite.
Sistemul de eșalonare prev. de dispozițiile HG 1277/2007 și HG 286/2004 nu este aplicabil deoarece acesta privește efectuarea plăților in mod voluntar de către reclamantă și nu in procedura de executare silită. Mai mult, deși titlul executoriu datează din anul 2007, reclamanta nu a respectat defel programul de eșalonare.
In ceea ce privește dispozițiile OUG 10/2014, cf. art. 1 și 2 din acest act normativ, se prevede, de la data intrării în vigoare a acestuia, respectiv 12.03.2014 și în forma actuală de la data de 19.07.2014, suspendarea emiterii hotărârilor in temeiul Legii 9/1998 și suspendarea plății despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene și deciziile vicepreședintelui ANRP, până la data de 31.12.2014. Prin urmare, fiind vorba de un act legislativ ulterior, care nu se poate aplica retroactiv instanța reține că nu este aplicabil în ceea ce privește executarea silită declanșată la data de 27.01.2014.
In ceea ce privește modalitatea de actualizare a despăgubirilor, instanța reține că in conf. cu 38 alin. 5 și alin. 6 din HG 753/1998, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Cu toate acestea, având in vedere că intimatului nu i-a fost achitată nicio tranșă din despăgubirea cuvenită, instanța reține că in aplicarea dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea 9/1998, data stabilirii compensațiilor este cea a emiterii hotărârii comisiei mun. București iar validarea acesteia cu depășirea termenului de 60 zile atrage actualizarea întregii sume in raport cu indicele de creștere a prețurilor, așa cum s-a statuat de ICCJ in Decizia nr. 21/2007 pronunțată in recurs in interesul legii. Prin urmare, actualizarea s-a realizat in mod corect prin raportul de expertiză contabilă.
In ceea ce privește cheltuielile de executare silită, instanța reține că acestea au fost stabilite prin încheierile din data de 10.09.2014 și respectiv 11.09.2014, fiind contestat onorariul avocațial de 20.000 lei, onorariul avocațial fiind achitat cf. chitanței nr. 124/2014 – f. 70. Cererea de executare silită a fost formulată prin avocat fiind depusă împuternicirea avocațială in dosarul de executare silită însă din actele efectuate in dosarul de executare silită, instanța reține că nu există o altă implicare a avocatului in faza de executare silită. Mai mult, constituirea dosarului de executare silită s-a realizat în baza consultațiilor date de executorul judecătoresc, cf. încheierii din data de 10.09.2014.
De asemenea, sunt aplicabile dispozițiile art. 669 alin. 4 C. pr.civ. care stipulează că sumele datorate cu titlu de cheltuieli de executare se stabilesc de executorul judecătoresc prin încheiere, pe baza dovezilor furnizate de partea interesată în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. În completare, în temeiul dispozițiilor art. 669 alin.4 C. pr.civ. sunt aplicabile dispozițiile art. 451 alin.2 C. pr.civ. care stipulează că instanța poate chiar și din oficiu să reducă motivat partea din cheltuielile de executare reprezentând onorariul executorului judecătoresc sau al avocatului atunci când acestea sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de aceștia și ținând seama de circumstanțele cauzei.
Instanța constată că raportat la complexitatea redusă a executării silite, care se realizează numai prin poprire și implicarea dedusă a avocatului in faza de executare silită onorariul de 20.000 lei este disproporționat și dispune reducerea acestuia la suma de 1000 lei.
Având în vedere aspectele reținute mai sus, în temeiul art. 719 C.proc.civ, instanța va admite in parte contestația la executare și va dispune reducerea onorariului avocațial în dosarul de executare silită nr. 686/2014, la suma de 1000 lei. Pe cale de consecință, se va dispune anularea încheierii din data de 10.09.2014 și a încheierii din data de 11.09.2014, emise în dosarul de executare silită nr. 686/2014, parțial, cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare, actele de executare silită urmând a fi refăcute cu privire la cheltuielile de executare silită, reduse cf. celor de mai sus.
Cererea de anulare a executării silite va fi respinsă ca neîntemeiată deoarece nu s-a dovedit existența unor neregularități care să afecteze întreaga executare silită.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 718 alin.1 C. pr.civ. până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Față de faptul că la data de 30.01.2015 a fost soluționată contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea prezentei contestații.
Raportat la dispozițiile art. 453 alin.1 C. pr.civ. potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată și având în vedere principiul disponibilității părților - unul dintre principiile care guvernează procesul civil, cf. art. 9 C. pr.civ. - instanța ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202, CUI_, cont bancar RO76TREZ23A_X, în contradictoriu cu intimatul O. I., domiciliat în București, sector 1, ., CNP_.
Dispune reducerea onorariului avocațial în dosarul de executare silită nr. 686/2014, la suma de 1000 lei.
Anulează încheierea din data de 10.09.2014, încheierea din data de 11.09.2014, emise în dosarul de executare silită nr. 686/2014, parțial, cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare.
Dispune refacerea actelor de executare silită cu privire la cheltuielile de executare silită, reduse cf. celor de mai sus.
Respinge cererea de anulare a executării silite ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare .
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.01.2015.
Președinte, Grefier,
D. E. M. M. P.
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1141/2015.... | Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 1272/2015. Judecătoria... → |
---|