Curatelă. Sentința nr. 9828/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9828/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-07-2015 în dosarul nr. 9828/2015
Dosar nr._/301/2015
Romania
Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti
Sentinta civilă nr. 9828
Sedința din Camera de Consiliu din data de 13.07.2015
Instanta constituită din:
Președinte: M. M.
Grefier: C. B.
Pe rol soluționarea cererii de insitutuire curatelă formulată de către petentul B. G. E., la cererea creditorului O. F. ZRT, în contradictoriu cu intimații O. E., A. A. R. (F. O.) și O. N..
Cererea se judecă în Camera de Consiliu, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, și reține cauza în vederea soluționării acesteia.
I N S T A N T A,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, la data de 10.07.2015, sub nr._, petentul B. G. E., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu intimații O. E., A. A. R. (F. O.) și O. N., să dispună numirea unui curator special pentru defunctul O. N..
În motivarea în fapt, petentul a arătat că, la cererea creditoarei O. F. ZRT, a fost deschis dosarul de executare nr. 476/2013, împotriva intimaților A. A. R. și O. N., în baza încheierii din data de 16.12.2013. Având în vedere că debitorul O. N. a decedat la data de 04.04.2010, înainte de începerea executării silite și din verificările efectuate la Camera Notarilor Publici București, s-a constatat că nu există niciun moștenitor acceptant și nici nu a fost numit un curator special al moștenirii, se impune numirea unui curator special.
În drept, au fost invocate disp. 687 alin. 1 Cod proc.civ.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În susținere sau fost depuse înscrisuri, în fotocopie.
La termenul de astăzi, 13.07.2015, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, asupra căreia reține următoarele:
În ședința de astăzi instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția invocată și disp. art. 687 al.1 C., 650 al.2 C., instanța constată că cererea de față, prin care executorul judecătoresc solicită numirea unui curator special pentru debitorul O. N., decedat înainte de începerea executării silite, este în competența instanței de executare, ca orice cerere sau incident care interesează executarea silită.
Astfel, prin încheierea din data de 26.03.2014, Judecătoria Câmpulung a încuviințat executarea silită împotriva tuturor debitorilor, în temeiul titlurilor executorii - contract de credit și contract de ipotecă și acte adiționale - prin toate formele de executare, la solicitarea creditoarei O. Faktoring ZRT, Judecătoria Câmpulung fiind instanța de executare căreia îi revine inclusiv competența desemnării curatorului special în cazul menționat.
În consecință, față de disp. art. 129 și urm. C., rap. la art. 687 al.1 C., 650 al.2 C., instanța va admite excepția și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, jud. Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite exceptia necompetentei teritoriale.
Declina compententa de soluționare a cauzei formulata de petentul B. G. E., cu sediul în București, ., ., la cererea creditorului O. F. ZRT, cu sediul în București, ., nr. 79, ., în contradictoriu cu intimații O. E., CNP_, domiciliată în Câmpulung, ., ., ., jud. Argeș, A. A. R. (F. O.), CNP_, domiciliată în Baia M., .. 6A, . și O. N., CNP_, cu ultimul domiciliu în Câmpulung, ., ., ., jud. Argeș, decedat, in favoarea Judecătoriei Câmpulung, jud. Argeș.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.07.2015.
P., GREFIER,
M. M. C. B.
14.07.2015/MM/5 ex
ROMANIA
JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI
., sector 5
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr_ si nr._
C A T R E,
Judecătoria Câmpulung, jud. Argeș
-., Câmpulung_, jud. Argeș-
Potrivit dispozițiilor acestei instanțe stabilite prin sentința civilă nr. 9828 pronunțată de către Judecătoria Sector 3 București la data de 13.07.2015, în cauza privind pe formulată de către petentul B. G. E., la cererea creditorului O. F. ZRT, în contradictoriu cu intimații O. E., A. A. R. (F. O.) și O. N., având ca obiect “curatelă”, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, jud. Argeș, motiv pentru care, vă înaintăm prezentul dosar, compus dintr-un singur volum, având ... file.
P., GREFIER,
M. M. C. B.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 9718/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9757/2015.... → |
---|