Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 7194/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7194/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 7194/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7194

Ședința din camera de consiliu din data de 22.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte – D. E. M.

Grefier – D. Ș.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâții B. S. ȘI T. C. LILETA, având ca obiect evacuare.

Cererea se judecă in cameră de consiliu, cu citarea părților.

La apelul nominal făcut în cameră de consiliu, a răspuns reclamantul, prin reprezentant convențional avocat I. S., cu imputernicire avocațială la dosar-f. 3, lipsă fiind pârâții.

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța pune in discuție competența de soluționare a cauzei.

Reclamantul, prin avocat, apreciază că Judecătoria Sectorului 3 București este competentă.

Instanța, verificandu-și din oficiu competența conf. art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, avand in vedere disp. art. 94 și 107 Cod procedură civilă.

Instanța, in baza art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la aproximativ două termene de judecată.

Instanța, in baza art. 56 Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepția lipsei capacitatii procesuale de folosintă a pârâtului B. S. și acordă cuvantul asupra acesteia.

Reclamantul, prin avocat, depune dovada plății către pârâți a diferenței de preț și arată că imobilul nu este întabulat. Mai arată că a depus adresă la OCPI dar nu a primit nici un răspuns. In ceea ce privește diferența de preț pe care avea să o mai achite pârâților, arată că nu se impune plata acestor sume, având in vedere că și pârâții au fost obligați să ii achite cheltuieli de judecată .. Solicită admiterea cererii de chemare in judecată. In ceea ce privește excepția invocată din oficiu de instanța, solicită introducerea in cauză a moștenitorilor pârâtului decedat.

Instanța respinge cererea de introducere in cauză a moștenitorilor pârâtului decedat, nefiind incidente disp. art. 412 Cod procedură civilă, deoarece pârâtul a decedat in anul 2010 și nu pe parcursul soluționării cauzei.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in vederea soluționării excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului B. S. invocată din oficiu și a fondului cererii de evacuare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.04.2015 reclamantul N. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. S. ȘI T. C. LILETA, ca instanța să dispună evacuarea pârâților din imobilul –apartament nr. 27, situat in București, .. 2, ., sector 3, și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că prin sentința civilă nr. 9264/16.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București in dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 21.05.2014, a devenit proprietarul imobilului mai sus indicat, iar pârâții au abandatonat imobilul fără a preda cheile. Mai arată că s-au acumulat datorii la intreținere de peste_ de lei și ca a procedat la notificarea pârâților la data de 16.04.2015.

In drept, au fost invocate disp. art. 1033-1044 C.pr.civ.

Au fost depuse inscrisuri la dosar (filele 6-14).

Pârâta T. C. LILETA, legal citată la domiciliul obligatoriu nu a formulat întâmpinare și nu a fost prezentă la ședința de judecată.

Față de verificarea din oficiu efectuate in DEPABD, instanța a invocat in ședința din data de 22.05.2015 excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului B. S., acesta fiind decedat de la data de 17.12.2010.

Analizând cererea de evacuare prin prisma dispozițiilor legale incidente și a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei precum și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, instanța constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 248 alin.1 C. pr.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă cercetarea în fond a pricinii. Excepția lipsei capacități procesuale de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie.

În temeiul art. 56 alin.1 din C.proc. civ., instanța reține că numai persoanele care au folosința drepturilor civile pot sta în judecată în calitate de părți, fiind astfel titulari ai capacității procesuale de folosință. În conformitate cu prev. art. 35 din C. Civ. capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează o dată cu moartea acesteia.

Din verificarea efectuată la data de 23.04.2015, rezultă că pârâtul B. S. a decedat la data de 17.12.2010– fila 15, iar acțiunea fiind introdusă la data de 22.04.2015.

Prin urmare, o persoană decedată nu poate avea calitatea de pârât în fața instanțelor judecătorești, instanța urmând a admite excepția și a respinge acțiunea introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

In ceea ce privește cererea de evacuare, instanța reține că prin dispozițiile art. 1039 și urm. s-a pus la dispoziția titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, respectiv a locatorului o procedură specială și facultativă față de cea prevăzută de dreptul comun, având drept scop evacuarea ocupantului imobilului, in cazurile in care dreptul de folosință al ocupantului a încetat, iar acesta nu deține un titlu pt. a continua ocuparea imobilului.

Instanța reține că s-a realizat notificarea cf. art. 1039 C. cf. dovezilor de la f. 12 - 14.

Prin sentința civilă nr. 9264/16.10.2008, pron. in dosarul nr._, a fost validată vânzare încheiată de reclamanți și parata T. și defunctul B. cu privire la . ca această hotărâre tine loc de act de vânzare cumpărare al acestui imobil, reclamantul fiind obligat sa achite diferența de preț pana la data de 26.10.2008 – f. 7-11. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse de reclamant și declarațiile reprezentantului său această diferență de pret nu a fost achitată, motivele invocate neprezentând relevanță deoarece instanța nu poate face aprecieri in această procedură cu privire la fondul raportului juridic dintre părți. In acest caz, instanța reține că neachitarea diferenței de pret este nu numai o cauză de rezoluțiune a contractului de vanzare cumpărare cf. art. 1365 C. Civ., 1020 și 1021 C. Civ. dar îndreptățește vânzătorul sa opună și excepția de neexecutare a contractului.

Prin urmare, instanța reține că titlul reclamantului raportat la drepturile ce ii revine acestuia, nu permite acestuia sa solicite evacuarea vânzătoarei din moment ce acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată a diferenței de preț. Prin urmare, instanța reține că situația pârâtei vânzătoare nu intră in categoria ocupantului astfel cum este definit de dispozițiile art. 1034 alin.2 lit. e) C. respectiv o persoană care ocupă in fapt imobilul cu sau fara permisiunea ori îngăduința proprietarului.

Mai mult, procedura stipulată de art. 1039 și urm. C. este prevăzută pt. evacuarea unui ocupant care folosește in mod efectiv imobilul respectiv fără a avea vreun drept in acest sens. Dincolo de argumentele prezentate mai sus, legate de discutabilitatea dreptului reclamantului, instanța reține că din verificările efectuate precum și declarația reprezentantului reclamantului rezultă că pârâta vânzătoare nu exercită in mod efectiv nici un drept asupra imobilului respectiv, aceasta având in realitate și in mod efectiv domiciliul la altă adresă.

Astfel, instanța constată că cererea de evacuare a pârâtei T. C. LILETA este neîntemeiată și va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de introducere in cauză a moștenitorilor paratului decedat.

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a paratului B. S., decedat la data de 17.12.2010 cu ultimul domiciliu la adresa din .. 2 ., sector 3 București și respinge cererea formulata in contradictoriu cu acesta ca fiind formulata împotriva unei persoane fără capacitate procesual de folosința.

Respinge cererea formulată de reclamantul N. C., CNP_, cu domiciliul in sector 5, București, ., ., . cu pârâta T. C. LILETA, CNP_, cu domiciliul obligatoriu in sector 3, București, .. 2, ., . in București sector 6, ., ., . ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Președinte Grefier

D. E. M.D. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 7194/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI