Obligaţie de a face. Sentința nr. 7196/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7196/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 7196/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7196

Ședința publică din data de 22.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte – D. E. M.

Grefier – D. Ș.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulata de reclamantul G. D. S. in contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, având ca obiect obligație de a face.

Dezbaterile asupra fondului cauzei, au avut loc în ședința publică de la 08.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 22.05.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.07.2014, reclamantul G. D. S. a solicitat in contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA ca instanța să dispună obligarea pârâtei la emiterea acordului de vânzare privind terenul in suprafață de 261 mp, situat in ., lot 2, nr. cadastral_, aflat in proprietatea reclamantului în condițiile stabilite convențional și acceptate de bancă.

În motivare, a arătat că este proprietarul imobilului teren situat in com. Mogoșoaia, ., jud. Ilfov, compus din teren in suprafață totală de 1097 mp și al locuinței edificate pe acest teren, imobilul fiind ipotecat in favoarea pârâtei conform contractelor de ipotecă autentificate sub nr. 938/23.05.2008, 1408/18.09.2009, și 939/23.05.2008, emise pentru garantarea creditelor acordate conform contractelor de credit nr. 31CI/10.09.2009, nr. 4 CI/16.05.2008 și nr. 83P/22.01.2004. Mai arată că a ajuns in imposibilitatea de achitare a ratelor, motiv pentru care a prezentat băncii opțiunea dezmembrării terenului și vânzării unei suprafețe de aproximativ 260 de mp. din teren, pârâta prin reprezentanții săi fiind de acord cu vânzarea in varianta prezentată de reclamant, respectiv vânzarea terenului către proprietarul din imediata vecinătate. Ulterior, demarând procedura specifică, a constatat că pârâta a înscris ipotecile eronat in cartea funciară, situație a cărei clarificare a presupus timp și bani din partea reclamantului. Abia după 7 luni de la solicitare, pârâta a emis acordul de dezmembrare înregistrat sub nr. 2511/14.11.2013. În continuare, arată că la data de 17.04.2014 a depus o solicitare privind emiterea de către pârâta a acordului de vânzare, astfel cum fusese stabilit încă de la începutul anului 2013 și pentru care pârâta iși dăduse acordul verbal și prin email, însă, cu toate acestea, răspunsul, primit tot verbal, a fost de respingere a solicitării de emitere a acordului, fără a fi motivată in vreun sens această decizie.

Precizează că in speță sunt aplicabile disp. art. 327 și 329 din C.pr.civ. În drept, au fost invocate disp. art. 194 și urm. C.pr.civ., art. 1516, 1522, 1527 Codul civil. Reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și martori. În susținerea cererii, au fost depuse înscrisuri, in copie certificată pentru conformitate cu originalul (filele 9-205 din vol. I dosar). A fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru - f.4 vol. II dosar.

La data de 30.12.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că la data de 11.11.2013 a emis adresa nr. 2511 prin care a comunicat reclamantului acordul pentru dezmembrarea imobilului, compus din teren in suprafață totală de 1097 mp, ipotecat in favoarea băncii conform contractelor de credit nr. 31CI/10.09.2009, nr. 4 CI/16.05.2008 și nr. 83P/22.01.2004 și contractelor de ipotecă autentificate sub nr. 938/23.05.2008, 1408/18.09.2009, și 939/23.05.2008. Potrivit acordului de dezmembrare, acesta nu radiază sarcinile și interdicțiile imobilului, fiind valabil numai cu respectarea condițiilor stabilite de către creditor. Mai mult, in acord a fost menționat in mod expres faptul că prin eliberarea acordului de dezmembrare, banca nu înțelege să renunțe expres sau tacit la drepturile sale de creditor ipotecare și, de asemenea, nu există obligația emiterii acordului de vânzare față de faptul că anterior fusese emis un raport pentru dezmembrarea imobilului. A adus toate aceste aspecte la cunoștința reclamantului incă din data de 13.11.2013, anterior emiterii acordului de dezmembrare.

În drept, au fost invocate disp. art. 205 C.pr.civ. Pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. În susținerea întâmpinării, au fost depuse înscrisuri, in copie certificată pentru conformitate cu originalul (filele 28-48 vol. II dosar).

La data de 06.02.2015 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către pârâta prin întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 27.03.2015 reclamantul a învederat in ședință publică că înțelege să renunțe la proba testimonială. În cauză, a fost administrată proba prin înscrisuri și proba prin interogatoriul intimatei, fiind depus la dosar răspunsul la interogatoriu.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat in cauză constată următoarele:

Intre parți există raporturi contractuale din anul 2011, ca urmare a transferării catre BCR a contractelor de credit nr. 31/C1/2009, 04/C1/2008 și 83/P/2004, încheiate de către reclamant cu alte instituții de credit bancar cf. contractelor de la f. 21, 83 și 118, vol. I. Obligațiile asumate de reclamanta in calitate de debitor/împrumutat sunt garantate prin constituirea dreptului de ipotecă in favoarea BCR asupra imobilului teren in suprafața de 1097 mp si construcția edificată pe acesta in regim P+12 cf. contractelor de ipotecă autentificate sub nr. 1408/2009, 1036/2004 și 938/2008) f. 126-129, 123-125, 17-20. Imobilul cu nr. cadastral 1105/9 este înscris in CF vechi 4528 – f. 202-203. La solicitarea reclamantului de emitere de către bancă a acordului de dezmembrare a imobilului ce face obiectul garanției reale mobiliare constituite in favoarea băncii începând din luna aprilie 2013, cf. corespondenței electronice depuse la dosarul cauzei la f. 165-192, vol. I, la data de 14.11.2013, parata a emisa acordul de dezmembrare cf. dovezii de la f. 193. La data de 24.03.2014, dezmembrarea a fost operată in evidențele OPCI cf. mențiunii de la poziția B56 din extrasul de carte funciară de la f. 202-203.

Așa cum rezultă din corespondența dintre parți – f. 186, reclamantul a adus de la începutul demersurilor la cunoștința băncii despre intenția sa de vânzare a lotului rezultat in urma dezmembrării in suprafață de 261 mp. Acesta a depus o cerere expresa in acest sens la data de 08.05.2014 - f. 205, cerere la care nu a primit un răspuns oficial din partea băncii. Singura reacție din partea paratei cu privire la acest subiect apare in corespondența din dat de 13.11.2013- f. 186 i n care s-a comunicat reclamatului ca trebuie sa facă o nouă solicitare in acest sens după efectuarea dezmembrării.

Această solicitare a reclamantului implică modificarea raporturilor contractuale dintre părți, deoarece garanția reală imobiliară constituită in favoarea băncii urma sa fie redusă la un lot mai mic in cazul operării vânzării lotului de 261 mp rezultat din dezmembrare. O asemenea modificare a raporturilor dintre părți nu se poate realiza decât cu acordul ambelor părți cf. art. 38 din contractul de credit 31/CI/2009, coroborat cu prev. art. 969 C. Civ. din 1864 cu modificările și completările ulterioare. In cf. cu prev. art. 26 lit. b) din contractul nr. 31/CI/2009 bunurile mobile sau imobile aduse in garanție in favoarea băncii nu vor fi înstrăinate sau grevate de sarcini in favoarea niciunui terț fără autorizarea prealabila scrisa a băncii. In mod evident, banca nu poate fi obligata sa emită un acord de vânzare numai pt. ca a consimțit la dezmembrarea imobilului ce face obiectul garanției ipotecare, așa cum susține reclamantul.

Nu poate fi adevărat nici faptul că banca in calitate de creditor nu are nici măcar obligația ca in urma analizei solicitării debitorului de a comunica un răspuns oficial in care s arate motivele care au determinat respingerea cererii. Chiar si astfel de cerere poate fi supusă negocierii parților, in schimbul parții din garanție înstrăinate banca putând solicita alte garanții sau contraprestații din partea debitorului. In speță, nu s-a comunicat reclamantului nici ce condiții ar trebuie sa îndeplinească pt. ca a obține acceptul băncii și nici motivele pt. care cererea sa a fost respinsă. Din răspunsul la interogatoriu - f. 66-67, vol. II rezultă că s-au solicitat o . documente reclamantului însă acesta aspect este infirmat de corespondența purtată intre parți și parata nu a depus alte înscrisuri prin care să probeze acest aspect precum și faptul că motivul refuzului ar fi fost acela că reclamantul nu s-a conformat.

Aplicând principiile generale in materie de interpretare a contractelor prev. de dispozițiile art. 969, 970, 977- 985 C. Civ. din 1864, cu completările și modificările ulterioare, se poate reține că convențiile trebuie executate cu bună credință și obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa. De asemenea, când o clauză este susceptibilă de mai multe înțelesuri va fi interpretată în sensul in care poate avea un efect și nu in acela in care nu ar putea produce niciunul. In caz de îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă.

In aceste condiții nu poate fi opusă reclamantului o conduită discreționară și abuzivă din partea băncii care a refuzat orice negociere cu privire la solicitarea reclamantului fără a comunica acestuia motivele refuzului său. Nu poate fi obligat reclamantul să suporte consecințele unei astfel de atitudini in condițiile in care in condițiile de egalitate parteneriala a formulat o solicitare cu privire la care parata avea obligația de a da un răspuns, indiferent care ar fi fost acela.

Neexecutarea contractelor de credit in care banca are calitatea de creditor față de reclamant cu buna credință a produs reclamantului un prejudiciu care trebuie si poate fi reparat prin prestația pozitivă care a fost solicitată din partea băncii cf. dispozițiilor art. 1073 și 1075 C. Civ. În lipsa oricărui element ce putea fi furnizat de către parata sau chiar și a unei motivări insuficiente care să arate modul in care pârâta a analizat d.p.d.v. economic și juridic cererea reclamantului instanța constată că lipsa răspunsului oficial din partea creditorului precum și refuzul implicit ce rezultă din acestea sunt abuzive și contrare principiului executării cu bună credință a obligațiilor asumate

Astfel, instanța va admite cererea și obligă pârâta să emită acordul de vânzare a terenului in suprafață de 261 mp situat în ., lot. 2, loc. Mogoșoaia, jud. Ilfov, nr. cad._. Nu intră in atribuția instanței de a stabili condițiile in care va fi emis acest acord deoarece nu se poate substitui parților și nici procesului de negociere care trebuie și poate avea loc in continuare, intre părți cf. condițiilor contractuale la acre s-au obligat.

In temeiul art. 451-453 C. coroborat cu dreptul de dispoziție al părților in procesul civil consacrat de art. 9 C. instanța ia act că reclamantul nu a solicitat recuperarea costurilor judiciare in prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamantul G. D. S., CNP_, cu domiciliul in Mogosoaia, ., jud. Ilfov, in contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, J_, CUI_, cu sediul in sector 3, București, .. 5.

Obligă pârâta să emită acordul de vânzare a terenului in suprafață de 261 mp situat în ., lot. 2, loc. Mogoșoaia, jud. Ilfov, nr. cad._.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.05.2015.

Președinte Grefier

D. E. M.D. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 7196/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI