Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 1839/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1839/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1839/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 1839
Ședința publică din data de 13.02.2015
Instanța constituita din:
Președinte – M. V.
Grefier – C. B.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile formulată de către reclamanta B. E. (F. T.) în contradictoriu cu pârâtul T. C. si Autoritatea Tutelara-P. S. 3, având ca obiect modificare măsuri privind copilul.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns reclamanta, personal, legitimata cu CI . nr._ si asistata de aparator ales cu imputernicire avoatiala aflata la dosar și paratul prin aparator ales care depune imputernicire avocatiala la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care invedereaza instantei ca la dosar a fost depusa ancheta psihosociala efectuata la domiciliul reclamantei, după care,
Instanța, potrivit art. 131 alin. 1 NCPC și art. 94 pct. 1 lit. a NCPC, verificând din oficiu competența, constată că este competentă general si material in solutionarea pricinii.
Instanta, din oficiu, invoca exceptia necompetentei teritoriale a Judecatorie Sectorului 3 București in solutionarea cauzei de fata.
Reclamanta, prin aparator, sustine ca domiciliul minorului este in sectorul 3, iar reclamanta și-a schimbat domiciliul dupa introducerea actiunii, dar lasa la aprecierea instantei solutionarea acestei exceptii.
Paratul, prin aparator, sustine ca din cererea modificatoare depuse de catre reclamanta rezulta ca domicilui acesteia este in sector 2, astfel ca Judecatoria Sectorului 2 București este competenta teritorial sa judece cauza.
I NSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 3 București, reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâtul T. C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Convenției încheiată în procedura divorțului cu copil minor în ceea ce privește autoritatea părintească, contribuția la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului și programul de vizitare a minorului.
În motivarea cererii, s-a arătat că părțile au semnat Convenția încheiată în procedura divorțului cu copil minor, autentificata sub nr. 1000/28.07.2014 la BNP CRisu E. D., prin care s-a consemnat înțelegerea acestora cu privire la desfacerea căsătoriei, revenirea reclamantei la numele purtat anterior precum și cu privire la minorul T. A. nascut la 27.02.2012, partile convenind să exercite autoritatea părintească în comun, locuința minorului fiind stabilită împreună cu reclamanta, contribuția pârâtului la creșterea și educarea minorului în limita sumei de 500 lei lunar, programul de vizita stabilit conform voinței părților.
Reclamanta arată că a formulat prezenta cerere întrucât pârâtul, înțelegând în mod eronat termenii Convenției încheiate, nu o respectă.
Cu privire la exercitarea autorității părintești reclamanta solicită să se dispună ca aceasta să fie exercitată exclusiv de aceasta, în motivare invocând faptul că pârâtul are viciul de a juca poker.
Cu privire la contribuția pârâtului pentru creșterea minorului reclamanta arată că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația stabilită în Convenție solicitând obligare pârâtului la plata către copilul minor a unei cote procentuale de ¼ din veniturile sale nete lunare, iar cu privire la programul de vizitare, reclamanta arată că pârâtul a înțeles că un efect al exercitării autorității părintești în comun este aceea ca minorul să petreacă împreună cu el o perioadă de timp egală cu cea petrecută de minor cu reclamanta, în ciuda faptului că i s-a explicat ce înseamnă autoritate în comun, arătând că este derutant pentru minor să nu aibă un domiciliu stabil, solicitând admiterea unui program astfel:
- primele două sâmbete din fiecare lună între orele 9:00-20:00
- o săptămână în vacanța de vară în luna iulie
- două zile în vacanța de iarnă, între C. și Revelion
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 157, 158 din Legea nr.36/1995, raportat la cele ale art. 194 C.proc.civ., art. 398 C. civ., art. 529 alin. 2 C. civ., art. 530 alin. 3 C.civ.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, proba testimonială cu doi martori și realizarea unei anchete sociale de către Autoritatea Tutelară
La data de 18 noiembrie 2014 paratul a depus intampinare (f. 21-22) prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei ca nefondata și neintemeiata.
Paratul a invocat exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Sectorului 3 București motivand ca cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul, iar acesta domiciliaza in Sectorul 2 Bucuresti.
Sustine ca reclamanta si-a motivat cererea de chemare in judecata aratand ca paratul nu respecta Conventia a carei anulare se solicita de catre acesta, insa invocand dispozitiile art. 1251 Cod civil, paratul precizeaza ca momentul in raport cu care se apreciaza conformitatea cu legea a Conventiei este acela al incheierii Conventiei, iar parata invoca o parare personala, acea ca paratul ar fi inteles eronat termenii conventiei, și nu un motiv de drept dintre cele pe care legea le califica ca avand forta de a determina anularea unui act.
Totodata mai arata ca respectiva Conventie prezinta vointa partilor și ambi dupa citirea actului au declarat ca au inteles continutul și ca cele cuprinse in act reprezinta vointa acestora.
In concluzie, apreciaza ca in cauza nu exista niciun motiv de anulare a conventiei incheiate intre parti și solicita respingerea actiunii reclamantei ca neintemeiata și nefondata precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
In drept au fost invocate dispozitiile. art. 205 N.C.p.c.
La data de 23 decembrie 2014 reclamanta a depus raspuns la intampinare/cerere de modificare a actiunii (f. 26-29) .
Reclamanta a aratat ca in privinta exceptiei necompetentei teritoriale a instantei de fata invocata de parat considera ca avand in vedere obiectul dosarului și anume modificare masuri privind minorul, trebuie data intaietate prevederilor art. 114 C. proc. Civ. care reglementeaza competenta in cazul cererilor de familie și tutela și prevede ca cererile privind ocrotirea persoanei fizice in materie de tutela și familie se solutioneaza de instanta in a carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau resedinta persoana ocrotita.
Totodata, sustine ca locuinta copilului a fost stabilita de comun acord in Sectorul 3 asa cum rezulta și din inscrisurile depuse la dosar, iar la data investirii cu solutionarea cererii de chemare in judecata a instantei locuinta minorului era stabilita la aceasta adresa, astfel considera ca se impune proprogarea competentei. Insa, avand in vedere ca, in prezent subsemnata locuieste in mod efectiv in Sectorul 2, Bucuresti, considera ca pe cale de consecinta și locuinta minorului se impune sa fie stabilita la aceiasi adresa, iar daca se impune declinarea de competenta catre Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, aceasta s-ar impune datorita faptului ca in raza acestei instante are domiciliul minorul, persoana ocrotita.
De asemenea, reclamanta a inteles sa-și precizeze cererea de chemare in judecata in sensul ca se solicita modificarea masurilor privind minorul, masuri stabilite de parti prin Conventia incheiate in urma divortului, in ceea ce priveste autoritatea parinteasca, contributia la cheltuielile de crestere, educare, invatatura și pregatire profesionala a copilului și programul de vizitare minor.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 201 alin. 2 C., art. 204 alin.1, art. 398 Ncc, art. 529 alin. 2 Ncc, art. 530 alin. 3 Ncc.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din probele dosarului rezultă că minorul T. A. nascut la 27.02.2012, este fiul părților, că reclamanta și minorul locuiesc efectiv în București, sectorul 2, in acelasi sector locuind si paratul.
Instanta retine ca nu s-a facut dovada datei la care reclamanta a inceput sa domicilieze in SEctorul 2, iar actiunea initiala avea ca obiect anularea in parte a Conventiei autentice incheiata de parti, invocandu-se dispozitiile speciale cu[prinse in Legea 36/1995 actualizata, si nu modifcarea masurilr privind minorul ca urmare a schimbarii situatiei de fapt intervenite .
Ulterior, reclamanta si-a modificat cererea, indicand si faptul ca domiciliaza in SEctyorul 2 BUcuresti.
Potrivit disp. art. 107 NCPC, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Potrivit art. 114 CC, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
În raport de aceste considerații și având in vedere disp. art. 131, 132 rap. la art. 107, 126 al.1 NCPC, prin coroborare cu disp. art. 245 si urm. NCPC, instanța va admite excepția și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecatoriei Sectorului 2 BUcuresti, constatand ca la data formularii cererii de modificare a masurilor cu privire la minor ambele parti aveau domiciliul in Sectorul 2 BUcuresti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia necompetentei teritoriale a instantei.
Declina competenta de solutionare a cauzei formulată de către reclamanta B. E. (F. T.) CNP_ cu domiciliul in sector 5, București, PLATANULUI, nr. 9, ., în contradictoriu cu pârâtul T. C. CNP_ cu domiciliul in sector 2, București, .. 139-145, . si Autoritatea Tutelara-P. S. 3 cu sediul in sector 3, București, PARFUMULUI, nr. 2-4 in favoarea Judecatoriei Sectorului 2 București.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.02.2015.
Președinte, Grefier,
M. V. C. B.
ROMÂNIA Judecătoria S. 3București Sediul: ., sector 5 | Dosar nr._ |
Operator de date cu caracter personal Nr._ și_ |
CĂTRE,
JUdecatoria Sectorului 2 BUcuresti
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 1839 pronunțată la data de 27.02.2015 în dosarul cu nr. _ , privind pe de reclamanta B. E. (F. T.) și pe pârâtul T. C., având ca obiect modificarea masurilor privind minorul ( autoritate parinteasca, majorare pensie de intretinere, stabilire program de vizitare ), s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei S. 3 București, vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe cu nr. _ (conținând 1 volum - ....... file).
Președinte, Grefier,
M. V. C. B.
← Curatelă. Sentința nr. 3870/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 7003/2015. Judecătoria... → |
---|