Obligaţie de a face. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 14836/2015

Dosar nr_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR._

Ședința publică din data de 29.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte – E. R. M.

Grefier – O. F. B.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanții G. C., G. F. S. în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții prin apărător cu imputernicire avocațială la dosar, pârâta prin apărător cu imputernicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează că la data de 19.10.2015, executorul judecatoresc a depus dosarul de executare nr. 3297/2014, după care,

Instanța, ia act că s-a depus dosarul de executare solicitat .

Pârâta prin apărător depune un set de înscrisuri, comunicând și părții adverse un exemplar.

La interpelarea instanței, reclamanții prin apărător învederează că sunt nemulțumiți de faptul că ar fi executați silit pentru o sumă greșit calculata, nefiind avute în vedere ratele ce au fost achitate, executarea silită purtând asupra unei creanțe incorect calculate.Arata ca in cauza calculul efectuat in vederea stabilirii creantei a fost gresit realizat in raport de titlul executoriu

Arata ca solicită recalcularea creanței nu si anularea contractului de credit. Cu privire la ultimul capat al cererii arată că înțeleg să solicite anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare. Arată de asemenea că nu pot formula contestație la executare neputând fi respectat termenul de 15 zile.

Instanta ia act ca reclamantii înțeleg să renunțe la capatul de cerere referitor la nulitatea contractului de credit si in raport de precizarile formulate de contestatori, din oficiu, califica cererea dedusa judecatii ca fiind contestatie la executare

Reclamantii precizeaza ca inteleg sa formuleze aparari de fond pentru ca titlul executoriu nu este reprezentat de o hotarare judecatoareasca

Arată că înțeleg să conteste modul de calcul al creantei efectuat in temeiul titlului executoriu inclusiv cu privire la dobanzi Arată că nu contestă contractul încheiat între părți acela fiind în regulă, ci contestă titlul executoriu, arătând că titlul executoriu nu este același lucru cu contractul.

La interpelarea instantei contestatorii arata ca nu renunta la capatul de cerere referitor la anularea titlului executoriu .

Instanța, ia act că reclamanții prin apărător înțeleg să solicite ca si motiv de contestatie la executare nulitatea a titlului executoriu .

La interpelarea instanței cu privire la capatul de cerere referitor la obligarea intimatei sa recalculeze creditului acordat conform contractului de credit_/17.07.2008 reclamanții prin apărător arată că înțeleg să solicite recalcularea sumelor, indiferent dacă în cauză se va efectua o expertiză contabilă.

Instanța, ia act că reclamanții prin apărător contesta modul de calcul al creanței în baza contractului încheiat între părți, inclusiv cu privire la dobânda calculată precum si titlul executoriu in temeiul caruia a fost declansata executarea silita, intelegand astfel sa formuleze contestatie la executare .

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și acordă cuvântul asupra excepției invocate.

Reclamanții prin apărător arată că este competentă Judecatoria sectorului 3, pârâta având sediu pe raza teritorială a sectorului 3.

Pârâta prin apărător solicită admiterea excepției, solicitând a se avea în vedere data sesizării instanței, moment la care sediul pârâtei a fost pe raza teritorială a sectorului 6, competentă în cauză fiind Judecatoria sectorului 6. Depune note de ședință, comunicând și părții adverse un exemplar.

Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția necompetenței teritoriale invocată.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata instanta retine urmatoarele

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 05.11.2014 contestatorii G. C., G. F. S. în contradictoriu cu intimata B. C. R. SA au solicitat constatarea nulitatii titlului intimatei pentru suma de_,49 Euro avand in vedere ca elementele de calcul la stabilirea cuantumului sumei sunt nereale, anularea tuturor formelor de executare silita efetuate in dosarul de executare nr. 3297/2014 al B. D. Gont L. Gont si M. P., obligarea intimatei la recalcularea creditului acordat conform contractului de credit_/17.07.2008 pentru restul ratelor neachitate in conformitate cu clauzele prevazute in contractul de credit, cu dispozitiile legale aplicabile si cu sumele achitate in contul ratelor de credit pana la data introducerii cererii.

De asemenea au mai solicitat obligarea intimatei la plata daunelor materiale constand in sumele achitate in plus fata de pretentiile paratei mentionate in somatia imobiliara si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de executare pretinse debitorului de executorii judecatoresti, cu cheltuieli de judecata.

La data de 07.11.2014 contestatorii au formulat cerere de suspendare a provizorie a executarii silite declansate in dosarul de executare nr. 3297/2014, cerere care a fost respinsa ca neintemeiata de instanta.

La aceeasi data contestatorii au formulat cerere de suspendare a executarii silite declansate impotriva lor in Dosarul de executare nr. 3297/2014, cerere care a fost respinsa de instanta ca neintemeiata .

La data de 23.02.2015 contestatorii au formulat cerere precizatoare prin care au aratat ca suma aproximativa pentru care se contesta valabilitatea titlului executoriu este de 4650 Euro, suma exacta urmand a fi stabilita prin expertiza.

Prin aceeasi cerere au aratat ca inteleg sa renunte la capatul de cerere privind obligarea paratei la plata daunelor materiale constand in sumele achitate in plus fata de pretentiile paratei mentionate in somatia imobiliara

La data de 20.03.2015 contestatorii au precizat motivele de nulitate ale contractului de credit pentru suma de 4650 Euro

La data de 05.05.2015 intimata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia netimbrarii capatului doi al cererii in raport de dispozitiile art 10 alin 2 din OUG 80/2013 si ale capatelor unu si trei ale cererii in raport de dispozitiile art 10 alin 3 din OUG 80/2013.

De asemenea a mai invocat exceptia inadmisibilitatii capătului 1 al cererii raportat la dispozitiile art 712 alin 2 C proc civ coroborat cu art 4 din Legea 193/2000 si art 788 din Legea nr.296/2004.

Pe fondul cauzei a solicitata respingerea ca neintemeiata a cererii deduse judecatii.

La data de 08.07.2015 contestatorii au depus raspuns la intampinare prin care au mai aratat ca intimata a pus in executare titlul executoriu in termen de 6 luni de la notificare fara a avea in vedere ca in acest interval de timp au mai fost platite rate si dobanzi.

Au mai aratat ca nu au primit conditiile generale de creditare la cererea de credit si graficul de rambursare clauzele contractuale fiind neclare, inlcusiv cea referitoare la pretul contractului

Au mai aratat ca nu inteleg sa conteste modul de calcul al dobanzii D. ci faptul ca nu au fost informati despre nivelul D. dupa modificarea dobanzii din fixa in variabila.Dobanda nu a fost negociata, contestatorii fiind de acord cu dobanda perceputa pentru primele 12 luni ale creditului, dupa care intimata nu i-a notificat in legatura cu modificarea nivelului dobanzii si nici in legatura cu faptul ca inregistreaza restante ca urmare a cresterii dobanzii la credit si aplicarii majorarilor de dobanda. De altfel dobanda datorata a crescut de la un nivel initial de circa 375 EURO -august 2008- la 650 Euro –februrie 2010-

Au mai aratat ca notificarea din data de 11.03.2014 prin care li s-a solicitat plata sumei de 9466,10 Euro nu cuprinde modul de calcul al sumei solicitate si nici elementele din care aceasta este compusa.

In sedinta publica din data de 29.10.2015 contestatorii au invederat ca inteleg sa renunte la capatul de cerere referitor la anularea contractului de credit incheiat cu intimata.

La data de 29.10.2015 instanta a invocat exceptia necompetentei teritoriale.

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de procedură care face de prisos în tot cercetarea în fond a cauzei deduse judecății, respectiv asupra excepției necompetentei teritoriale invocată din oficiu

Asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 3 București invocată din oficiu instanța reține următoarele :

Prin decizia nr. 348/2014 publicata in Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014 Curtea Constituționala a declarat neconstituitonale dispoziitile art. 650 alin 1 C proc civ care stabileau competenta teritoriala a instantei de executare, dispozitii care au fost abrogate conform art 147 alin 1 din Constitutia Romaniei, nefiind puse in concordanta cu prevederile Constitutiei in termen de 45 de zile de la publicarea deciziei in discutie.

Ulterior, prin Legea 138/2014, in vigoare incepand cu data de 16.10.2014 dispozitiile art 650 alin 1 au fost modificate astfel cum se arata in continutul legii in cauza.

D. fiind aceste elemente, se constata ca in cauza la data sesizarii organului de executare -10.09.2014 fila 24 vol IV- nu existau dispozitii care sa reglementeze competenta teritoriala a instantei de executare.

Or, in lipsa unor dispozitii legale care sa stabileasca criteriile de determinare a competentei teritoriale a instantei de executare, instanta va face aplicabilitatea in cauza a regulilor generale in materie de competenta teritoriala instituite de art 107 C proc civ constatand ca in cauza competenta de solutionare revine instantei in circumscriptia careia domiciliaza sau isi are sediul debitorul ca subiect pasiv al raportului executional.

D. fiind aceste elemente si retinand ca debitorii domiciliaza in sectorul 6 Bucuresti, instanta urmeaza sa admita exceptia necompetentei teritoriale si sa decline competenta de solutionare a prezentei cauze in favoarea Judecatoriei sectorului 6 Bucuresti, căreia i se va înainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia necompetentei teritoriale invocata de instanta din oficiu.

Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanții G. C., G. F. S. ambii cu domiciliul în sector 6, București, DRUMUL TABERII, nr. 99, ., . cu pârâta B. C. R. SA cu sediul în sector 3, București, .. 5, in favoarea Judecatoriei sectorului 6 Bucuresti .

F. cale de atac .

Pronuntata in sedinta publica azi, 29.10.2015.

Președinte, Grefier,

E. R. M. O. F. B.

Red/Dact: MER/BOF/06.01.2016/ 4 ex.

Comunicări:

Grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI