Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 15042/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr._/2015

Ședința publică de la 02.11.2015

Instanta constituita din:

P.: M. A.

Grefier: C. C.

Pe rol judecarea cauzei privind pe creditor C. H. LIMITED PRIN ADMINISTRATOR ACTIVE . SRL și pe debitor D. A., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

În temeiul art. 131 al. 1 C.p.c., fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Deliberând în condițiile art. 255 coroborat cu art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, ca fiind utila, pertinenta și concludenta cauzei.

Instanța, socotindu-se lămurită reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea de emitere a ordonanței de plată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.07.2015, sub nr._, creditoarea C. H. LIMITED prin administrator active S.C. CREDITEXPRESS FINANCIAL SERVICES S.R.L. a solicitat obligarea debitorului D. A. la plata sumei de 1238,58 lei reprezentând valoare servicii neachitate, 1186,88 lei reprezentând penalizări de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi, 2300,51 lei reprezentând taxă de reziliere și 150 lei reprezentând taxă de administrare Creditexpress, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că la data de 27.12.2013 s-a încheiat între Cosmote Romanian Mobile Telecommunications S.A., în calitate de cedent, și C. H. Limited, în calitate de cesionar, contractul de cesiune de creanțe COS/3596, prin care s-au transferat drepturile și obligațiile rezultate din mai multe contracte de abonament, printre care și contractul încheiat cu debitorul, în calitate de abonat, prin care cedentul se obliga la furnizarea serviciilor de telecomunicații către aceasta din urmă, în schimbul achitării contravalorii sumei lunare percepute cu titlu de abonament.

A mai susținut creditoarea că neachitarea de către debitor a sumei de 1238,58 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale a condus la suspendarea și totodată rezilierea contractului de către cedent, ulterior intervenind cesiunea de creanță.

Creditoarea a menționat că a notificat debitorul in ianuarie 2014 cu privire la cesiune, iar ulterior i-a transmis acestuia alte înștiințări de plată prin care i s-a pus în vedere valoarea debitului și necesitatea îndeplinirii obligațiilor de plată rezultând din contract, somații cărora debitorul nu le-a dat curs.

În final, creditoarea a precizat că a comunicat debitorului la data de 08.05.2015, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, somație conform art. 1015 Cod procedură civilă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1014 și 1017 alin. 1 Cod proc.civ.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare.

In cauza a fost administrata proba cu incrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Intre debitoarea D. A., in calitate de client, si S.C. COSMOTE ROMANIAN TELECOMMUNICATIONS S.A. s-a incheiat Contractul de abonament pentru serviciile Cosmote nr._/31.10.2010, avand ca obiect furnizarea de catre Cosmote catre Client a serviciilor de comunicatii electronice in reteaua in care opereaza furnizorul, in schimbul unui cost stabilit in sarcina Clientului.

Prin art. 10.9 din contract se prevede ca plata serviciilor Cosmote se va efectua de catre Client lunar, in termen de maxim 17 zile de la data facturarii, iar facturile vor fi trimise Clientului prin posta, la adresa specificata in contract, art. 10 pct.10. Clientul care reclama ca nu a primit factura nu va fi exonerat de la plata acesteia.

Prin art. 10 pct. 13 se prevede ca pentru sumele neplatite la termen Cosmote isi rezerva dreptul de a aplica penalitati, cu titlu de daune moratorii, in valoare de 0,5% calculate la aceste sume datorate, pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua urmatoare datei scadentei pana la data platii integrale a sumei datorate. Totalul penalitatilor de intarziere poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate.

Dreptul de creanta al S.C. COSMOTE ROMANIAN TELECOMMUNICATIONS S.A. fata de debitoarea D. A. provenind din contractul de abonament incheiat a fost cesionat catre C. H. LIMITED PRIN ADMINISTRATOR ACTIVE S.C. CREDITEXPRESS FINANCIAL SERVICES S.R.L., cesiunea in discutie fiind notificata debitorului si inscrisă in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (filele 64-68).

Ca urmare a îndeplinirii propriilor obligații, respectiv prestarea serviciilor de telefonie la care s-a obligat contractual, S.C. COSMOTE ROMANIAN TELECOMMUNICATIONS S.A. a emis facturile fiscale depuse la filele 42-44, în valoare totală de 1238,58 lei.

În privința îndeplinirii obligației asumate prin semnarea contractelor in cauză de către debitor, instanța va face aplicarea dispozițiilor 1019 alin. 3 din C. proc. civ. conform cărora„ (...) în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului”.

În consecință, instanța reține că debitorul nu și-a onorat obligațiile asumate (de plată a contravalorii serviciilor de telefonie), aspect ce rezultă implicit din faptul că aceasta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a face dovada achitării debitului. Această concluzie este susținută și de aplicabiliatate în materie a regulii potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar debitoarea în speță nu a făcut nicio probă în acest sens.

În analiza temeiniciei cererii formulate de creditoarea cesionara C. H. LIMITED PRIN ADMINISTRATOR ACTIVE S.C. CREDITEXPRESS FINANCIAL SERVICES S.R.L., instanța va verifica îndeplinirea condițiilor ce rezultă din dispozițiile art. 1014 alin. 1 C.proc. civ. potrivit căroara, „Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”

Creanța litigioasă are ca obiect plata unor sume de bani, în speță contravaloarea neachitată a facturilor fiscale emise de S.C. COSMOTE ROMANIAN TELECOMMUNICATIONS S.A., motiv pentru care instanța reține îndeplinirea acestei condiții.

Creanța rezultă din contractul de prestare de servicii telefonie mobila (analizat mai sus) si este constatată prin facturile fiscale emise de S.C. COSMOTE ROMANIAN TELECOMMUNICATIONS S.A. si acceptate la plată de către debitor prin necontestatarea acestora.

Pentru a putea fi valorificată pe calea sumară a ordonanței de plată, creanța în cauză trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă.

Coroborând art. 1014 alin. 1 C.Proc.Civ cu art. 663 alin. 2 C. Proc. Civ., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.

Așa cum s-a stabilit mai sus, suma de bani solicitată de creditoarea cesionara, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobila furnizate debitorului de catre S.C. COSMOTE ROMANIAN TELECOMMUNICATIONS S.A., reprezintă o creanță certă deoarece existanța sa este convenită si asumată de părți prin incheierea contractului de prestari de servicii telefonie mobila menționat mai sus si este constatată prin facturile fiscale emise în baza acestui contract.

În privința caracterului lichid al creanței, instanța va corobora art. 1014 alin. 1 C.Proc.Civ cu art. 663 alin. 3 C. Proc. Civ., reținând că este lichidă acea creanță al cărei cunatum este determinat sau determinabil prin înscrisul ce o constată ori prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau opozabile debitorului.

În speță, instanța reține caracterul lichid al creanței solicitate de creditoarea cesionara deoarece cuantumul acesteia este determinat prin intermediul facturilor fiscale atașate la dosar, ce reprezintă înscrisuri opozabile debitorului, având în vedere că au fost acceptate la plată de către acesta prin semnarea contractului de prestare de servicii telefonie mobila si necontestarea acestor facturi in termenul contractual.

In privința caracterului exigibil al creantei, instanța va corobora art. 1014 alin. 1 C.Proc.Civ cu art. 663 alin. 3 C. Proc. Civ., reținând că o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Astfel, instanța reține caracterul exigibil al creanței in cauză, având în vedere dispozitiile art. 10.9 din contractul de abonament pentru serviciile Cosmote (plata trebuie efectuată in maximum 17 zile de la data emiterii facturii), din aplicarea cărora reiese facturile fiscale in cauză sunt scadente (având in vedere data emiterii acestora).

Față de aceste considerente, instanța urmează să admită capătul principal al cererii de chemare în judecata și să oblige debitoarea la plata sumei de 1238,58 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate.

De asemenea, instanța constată că părțile contractante au stabilit, cu titlu de clauză penală, penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere la plata debitului restant, penalități ce au început să curgă din ziua urmatoare datei scadenței fiecărei facturi restante (art.10.13).

Scadența facturilor fiscale este stabilită in prevederile art. 10.9, ca fiind ziua expirarii termenului de 17 zile calendaristice de la data emiterii facturii. De asemenea, instanta retine ca reclamanta – creditoare a solicitat contravaloarea penalitatilor în cuantum de 1186,88 lei.

Pentru aceste motive, instanta urmeaza sa admita acest capat de cerere si sa oblige debitoarea, pe langa debitul restant, la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 1186,88, calculate de la data scadentei fiecarei facturi fiscale.

În ceea ce privește cererea creditoarei cesionare de obligare a debitorului la plata taxei de reziliere in cuantum 2300,51 lei, instanta urmează a o respinge ca neîntemeiată pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.

Instanta retine prin intermediul art. 16.1 s-a stabilit: Cosmote poate rezilia prezentul Contract, fara preaviz, drept de compensatie sau despagubiri pentru Client, in urmatoarele situatii: (i) Clientul nu isi respecta obligatiile de plata chiar si in urma suspendarii sau deconectarii serviciilor de catre Cosmote. (...) Incetarea contractului in cazurile enumerate mai sus se va produce incepand cu data constatarii de catre Cosmote a oricaruia dintre cazuri. Aceasta reziliere opereaza de plin drept, fara punere in intarziere, fara nicio interventie din partea instantei sau alte formalitati prealabile. Cosmote va instiinta Clientul cu privire la faptul ca a intervenit rezilierea Contractului, pentru unul sau mai multe din motivele aratate mai sus- art.16.3

Avand in vedere clauzele contractuale mentionate, instanta retine ca pentru a putea aprecia asupra acordarii taxei de reziliere este necesara analizarea imprejurarii interventiei pactului comisoriu prevazut de parti in contract si a conditiilor in care acesta intervine. In consecinta, instanta retine ca in cadrul procedurii simplificate a ordonantei de plata nu pot fi analizate conditiile ce trebuie indeplinite pentru a interveni un pact comisoriu, chiar si de gradul IV, cum nu poate fi verificata nici indeplinirea acestora in scopul constatarii intervenirii rezilierii contractului, ce ar putea avea ca efect acordarea taxei de reziliere.

Cu privire la cererea de obligarea a debitoarei la plata sumei de 150 lei cu titlu de comision de administrare Creditexpress, instanța constată că aceasta creanță nu rezultă din derularea unui contract încheiat între societatea Creditexpress Financial Services S.R.L. și debitoare, nefiind constatată prin înscris însușit sau opozabil debitoarei. Prin urmare nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1014 Cod procedură civilă cu privire la acest capăt de cerere, astfel încât va fi respins ca neîntemeiat.

Având in vedere cele expuse anterior, instanța constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1014 alin. 1 din C.proc.civ. pentru emiterea unei ordonanțe de plată in ce priveste sumele de de 1238,58 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate si neachitate plus penalitati de intarziere in cuantum de 1186,88 lei urmand sa respinga capatul de cerere referitor la taxa de reziliere si la comisionul de administrare.

În scopul executării obligației de plată, în temeiul art. 1022 alin. 3 C.proc.civ., instanța va fixa un termen de plată de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.

Având in vedere soluția ce urmează a fi oferită prezentei cereri și constatând culpa procesuală a debitoarei in generarea litigiului de față, in temeiul art. 453 C.proc.civ. rap. la art. 451 C.proc.civ., instanța urmează să il oblige pe acesta la plata către creditoare a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand contravaloarea taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea privind pe creditoarea C. H. LIMITED PRIN ADMINISTRATOR ACTIVE . SRL- HE_ C., sector 4, București, CALEA S. VODA, CL. CENTRAL BUSINESS PARK, nr. 133, .. 2 și pe debitoarea D. A.- CNP_, sector 3, București, ., ., ..

Ordona debitoarei ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotarari, să plătească creditoarei suma de 1238,58 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate si neachitate, la care se adaugă penalitati de intarziere in cuantum de 1186,88 lei.

Respinge, in rest, cererea ca neintemeiata.

Obliga debitoarea la plata catre creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de cerere în anulare pentru ambele părti, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotarari.

Pronunțată în ședința publica, astăzi, 02.11.2015.

P., GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI