Reexaminare anulare cerere. Hotărâre din 20-11-2015, Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 16462/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din Camera de consiliu din data de 20.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte – I. A.-M.

Grefier – E. C.

Pe rol se află judecarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare formulata de petentul C. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare, a lipsit petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii având în vedere că a trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de procedură și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.

INSTANȚA,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.09.2014 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București sub nr._ petentul C. I. a solicitat reexaminarea încheierii de anulare pronunțată în dosarul nr._ 14 la data de 09.07.2014.

Analizând actele și lucrările cauzei civile de față, instanța reține următoarele cu privire la excepția de perimare:

La data de 19.12.2014 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedura civila față de lipsa petentului.

După suspendare și până la data repunerii pe rol la data de 20.11.2015 în cauză nu s-a mai efectuat nici un act de procedură de către partea interesată care să aibă ca efect întreruperea termenului de perimare.

Potrivit art. 416 alin. 1 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecata se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar conform art. 420 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere ca în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedura în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecata, invocata din oficiu de către instanță.

Constata perimata de drept cererea formulata de petentul C. I. cu domiciliul in ..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2015.

Președinte, Grefier,

I. A.-M. E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare anulare cerere. Hotărâre din 20-11-2015, Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI