Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9116/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9116/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 9116/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9116

Ședința publică din data de 23.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. M. D.

Grefier: E. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitorii U. I. și U. V., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u..

La apelul nominal făcut în ședință publică la strigarea cauzei la ordine și la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată,, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti și reține cauza în pronunțare.

I N S T A N T A

Asupra cauzei civile de față, constată urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 20.02.2015 sub nr._, creditoarea . în contradictoriu cu debitorii U. I. și U. V. a solicitat instanței obligarea acestora la plata sumei de 5150,34 lei + penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere de la data scadenței și până la plata efectivă + cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, creditoarea a susținut că prin contractul de prestări servicii privind procesarea sângelui din cordonul ombilical, a tesutului ombilical și stocare în condiții de criogenie a celulelor stem nr. 258/07.09.2013 a prestat către debitori servicii de transport a probelor recoltate, de procesare, testare, separare si stocare în conditii de criogenie a celulelor stem, izolate prin prelucrarea sângelui ombilical al copilului și servicii de procesare, testare si stocare în condiții de criogenie a tesutului ombilical al copilului, conform certificatului privind izolarea, procesarea și crioconservarea celulelor stem și a înscrisurilor privind analizele de laborator, în schimbul acestor servicii debitorii obligându-se la plata sumelor prevăzute în art. 5,2 din contract, în care se specifică și scadența acestora. De asemenea, s-a mai învederat că potrivit art. 5.5 din contract, debitorii s-au obligat să achite suma de 4000 lei în 12 rate egale, lunar, pe parcusrul unui an de la data emiterii certificatului de stocare, respectiv 20.09.2011.

În drept a invocat art. 1013 și urm. Cod de procedură civilă raportat la art. 628 Cod de procedură civilă.

În susținerea cererii creditoarea a depus un set de înscrisuri la dosarul cauzei, f. 5-40.

Debitorii deși legal citați nu au formulat și depus întâmpinare la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din data de 23.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 245 NCPC excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrare de probe ori după caz cercetarea în fond a pricinii.

Excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente. De asemenea, excepția este de ordine publică conform art. 129 alin. 1 pct. 3 în cazul incălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competenta unei alte instanțe de același grad si părțile nu o pot înlătura.

Instanța reține că in speță sunt incidente prevederile art. 1015 NCPC conform cărora dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1014 alin.1 creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului în primă instanță.

Raportat la dispozițiile art. 94 alin.1lit. j NCPC competenta materială apartine judecătoriei iar din perspectiva competenței teritoriale este aplicabil art. 121 NCPC conform căruia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, creditoarea este o societate comercială deci un profesionist iar debitorii sunt persoane fizice care au incheiat contractul de prestări servicii nr. 258/07.09.2011 în scopuri din afara activității sale comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale, având astfel calitatea de consumatori conform art. 2 Legea nr. 193/2000.

Instanța apreciază că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 12 din contractul incheiat intre părți potrivit cărora in cazul in care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor competente din circumscripția Municipiului Bucuresti. Pentru a decide astfel instanța are in vedere că potrivit art. 126 alin. 2 raportat la art. 121 NCPC, in litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor precum și in alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente in condițiile prevăzute la alin. 1 numai după nasterea dreptului la despăgubire. Orice conventie contrară este considerată nescrisă.

In speță, clauza prevăzută la art. 12 a fost inserată in cuprinsul contractului încheiat intre părți deci înainte de nașterea dreptului la despăgubire, astfel incât instanța apreciază această clauză ca fiind nescrisă și față de faptul că domiciliul debitorilor –consumatori este in orașul V. din Județul Teleorman, in temeiul art. 132 alin. 3 raportat la art. 121 NCPC, va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti si va declina competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată din oficiu de către instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea ., J40/_/2008, CUI RO_, cu sediul ales în sector 5, București, .. 46 în contradictoriu cu debitorii U. I. – CNP_ și U. V.- CNP_, ambii cu domiciliul în Oras V., ., jud. Teleorman în favoarea Judecătoriei V. și dispune trimiterea dosarului la această instanță.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. D. E. A.

Red./Dact.: A.M.D./E.A./09.07.2015/ 5 ex.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

. SECTOR 5

Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._

DOSAR NR._

Emisă la: ….07.2015

CĂTRE,

JUDECĂTORIA V.

Oraș V., ., jud. Teleorman, cod 145.300

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 9116 pronunțată la data de 23.06.2015 în dosarul cu nr._, privind pe creditoarea . în contradictoriu cu debitorii U. I. și U. V., având ca obiect ordonanță de plată, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea dv., motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe (conținând 1 volum ….. de file, spre competentă soluționare.

Vă mulțumim pentru colaborare!

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. DumbrăveanuElena A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9116/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI