Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3811/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3811/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 3811/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3811
Ședința publică din data de 18.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: B. I.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul K. B. C., in contradictoriu cu pârâta D. B. RUTIERA, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista de amânări fără discuții, a răspuns reclamantul, prin reprezentant convențional, avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa de la dosar a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, precum și faptul că, la data de 13.03.2015, prin serviciul Registratură, pârâta a depus la dosar întâmpinare, după care,
Reclamantul, prin avocat, solicită comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de pârâtă și lăsarea cauzei la ordine pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Instanța comunică reclamantului prin avocat un exemplar al întâmpinării formulate de pârâtă și dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns reclamantul, prin reprezentant convențional, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamantul, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale a instanței și asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Reclamantul, prin avocat, solicită respingerea ambelor excepții. Arată că au formulat o ordonanță președințială împotriva unei măsuri de natură contravențională. Arată că obiectul acțiunii nu este reprezentat de contestarea actului administrativ, respectiv a adresei prin care s-a comunicat faptul că i-a fost reținut permisul de conducere, astfel cum greșit a reținut pârâta, ci încetarea unei măsuri de suspendare în legătură cu dosarul nr._ . Precizează că, din certificatul de grefă depus la dosar, rezultă faptul că obiectul dosarului respectiv este plângere contravențională. Consideră că măsura suspendării este una pur contravențională, iar faptul că nu s-a emis un proces verbal de contravenție nu schimbă natura acestei sancțiuni și nu atrage competența instanței de contencios administrativ, respectiv a Tribunalului București. Arată că nu a contestat actul, referatul prin care s-a dispus această măsură. Cu privire la acest referat (fila 34 dosar), arată că Șeful Poliției Rutiere nu a dispus suspendarea sau restituirea, nu este tăiat nimic și nu se știe ce s-a dispus, respectiv dacă s-a acceptat suspendarea sau s-a dispus restituirea permisului de conducere. Pentru toate aceste motive, apreciază că instanța competentă e judecătoria, natura litigiului fiind una contravențională. Cu privire la excepția inadmisibilității, pentru aceleași considerente, solicită respingerea și a acestei excepții.
Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul asupra probatoriului.
Reclamantul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și înregistrarea video depusă la dosar.
Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7, art. 250 și art. 255 C.proc.civ. apreciind admisibilă și concludentă pentru solutionarea cauzei, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța, acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.Precizează că, din înregistrarea video, începând cu minutul 4, se poate vedea ce s-a întâmplat în intersecția respectivă. Cu privire la aspectul relativ la urgența măsurii, arată că pârâta indică faptul că măsura a fost dispusă pe data de 09.02.2015, cu toate că începe din 08.01.2015 și expiră la data de 08.04.2015. Nu consideră că prezentul dosar prejudecă fondul cauzei, nu solicită instanței să se pronunțe pe fondul cauzei, ci să observe detaliile menționate și să dea petentului dreptul de a conduce în continuare, în condițiile în care de 3 luni respectă o măsură pe care nu o poate contesta la un judecător. Arată că au apelat la această procedură față de faptul că împotriva dispoziției Șefului Poliției Rutiere nu se poate formula nicio cale de atac. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepțiilor invocate și asupra fondului cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la datade 17 februarie 2015, sub nr._, reclamantul K. B. C., in contradictoriu cu pârâta D. B. RUTIERA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea temporară, până la soluționarea dosarului nr._, a măsurii suspendării dreptului de a conduce autovehicule al reclamantului; obligarea pârâtului la restituirea permisului de conducere . nr. B00707662; precum și ca executarea să se facă fără somație și fără trecerea vreunui termen, potrivit art. 996 alin. (3) C.p.c;
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, la data de 25.07.2014 a fost implicat într-un accident rutier, care s-a soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.Prin ordonanța procurorului nr._/P/2014 aParchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București s-adispus clasarea cauzei privind acest accident, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 196 alin. 2 și 3 Cp. A menționat că, la data de 09.01.2015, a depus la Judecătoria Sectorului 3 București o cerere de chemare în judecată a Direcției Generală de poliție a Municipiului București –B. Rutieră, prin care a solicitat anularea măsurii reținerii permisului de conducere, pe care o consideră netemeinică,cerere ce face obiectul dosarului nr._, cu primul termen de judecată fixat la data de 09.04.2015. A mai arătat că, la data de 03.02.2015 a solicitat Brigăzii Rutiere să-i restituie permisul de conducere, reținut, în opinia sa, fără drept de către această autoritate și în lipsa oricărei posibilități de a se adresa unei instanțe judecătorești spre a evalua legalitatea și temeinicia acestei măsuri. Prin adresa nr._/06.02.2015, B. Rutieră i-a comunicat că, în temeiul art. 103 alin. (1) lit. c) din OUG. nr. 195/2002, «s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, începând cu 08.01.2015». A mai precizat că, B. Rutieră nu i-a comunicat actul administrativ prin care s-a dispus această măsură (proces verbal de constatare și sancționare a contravenției, ordinul, decizia, hotărârea etc.) și nici nu s-a indicat un asemenea actprin care s-a dispus această măsură, iar prin acest fapt a fost pus în imposibilitatea de a contesta acest act administrativ.
A învederat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale.
A arătat că există aparență de drept în favoareareclamantului ce rezultă atât din evaluarea, în linii generale, a situației de fapt, dar, mai ales, din faptul că măsura administrativă criticată (reținerea permisului ca urmare a suspendării dreptului de conducere) produce efecte definitive odată cu trecerea timpului, fără ca reclamantul să poată supune analizei unei instanțe judecătorești imparțiale legalitatea și temeinicia acesteia. A menționat că, prin ne-emiterea și ne-comunicarea unui proces verbal de constatare și sancționare a unei contravenții este pus în situația de a nu putea exercita nici o cale de atac împotriva acestei măsuri și de a executa o măsură dispusă doar de poliție, fără ca reclamantul să-și poată exercita, în vreun fel, dreptul la apărare.
A precizat că măsura este una provizorie, obiectul prezentei cereri constituindu-l o obligație de a face, respectiv de a restitui un permis de conducere, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pronunțată în dosarul nr._ .
Cu privire la caracterul urgent, a arătat că prin prezenta acțiune se vizează protejarea unui drept care, prin trecerea timpului, este afectat în însăși substanța sa: dacă, deși întemeiate criticile reclamantului formulate în cadrul acțiunii de fond și admisă acțiunea respectivă, durata celor 90 de zile de suspendare s-a epuizat, orice demers judiciar ulterior rămâne fără obiect.
A arătat că este îndeplinită și condiția neprejudecării fondului, prin prezenta acțiune solicitându-se ca măsura dispusă de poliție să-și producă efecte definitive doar după ce a fost supusă analizei unui tribunal imparțial, astfel cum prevede art. 6 din CEDO și fără discriminări între persoane care ar fi săvârșit aceeași faptă prevăzută de art. 59 alin. (2) din OUG nr. 195/2002, actualizată.
În drept a invocat dispozițiile art. 996 C.proc.civ. și celelalte texte legale indicate în cuprinsul acțiunii.
În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu mijloace materiale de probă, respectiv imaginile surprinse de camerele de supraveghere din intersecția în care s-a produs accidentul rutier în cauză.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 de lei.
La data de 13 martie 2015 pârâta a depus prin serviciul Registratura întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei competenței materiale a instanței și excepția inadmisibilității acțiunii. A învederat că, în prezenta cauză, competență de soluționare, atât materială cât și teritorială, are Tribunalul București, Secția a II –a C. Administrativ și Fiscal. A mai arătat că au fost întrunite condițiile necesare aplicării prevederilor art. 103 alin. 1 lit. c din OUG nr. 195/2002, iar B. Rutieră nu a făcut altceva decât să aplice aceste prevederi. A precizat că, în prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii formulate pe calea procedurii ordonanței președințiale, respectiv nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la existenta aparenței de drept și cea referitoare la neprejudecarea fondului.
A solicitat instanței respingerea cererii ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei, ca neîntemeiată.
În drept s-au invocat prevederile O.U.G. și R.A.O.U.G. nr. 195/2002, Legea nr. 554/2004, C.proc.civ.
În susținerea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv referatul nr._/06.02.2015 cu propunere de suspendare; adresa Șefului Brigăzii Rutiere nr._ / 09.02.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, instanța constată următoarele:
Cererea de față are ca obiect suspendarea, pe calea procedurii speciale, a masurii suspendării dreptului de conduce autovehicule si obligarea la restituirea permisului.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, măsura suspendării a fost dispusă în privința reclamantului, in urma implicării acestuia într-un eveniment rutier, soluționat, sub aspectul laturii penale, prin Ordonanța emisă la data de 24.11.2014.
Tot din înscrisurile atașate rezultă că măsura suspendării a fost dispusă printr-un act cu caracter administrativ,dovadă în acest sens fiind referatul cuprins în adresa nr._/06.02.2015, în temeiul art. 103 alin.1 lit.c din OUG 195/2002.
Potrivit art. 997 c.p.civ „Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.”
Pe cale de consecință, față de situația de fapt și de normele de drept sus menționate, constatând ca măsura este efectul unui act administrativ, se reține ca litigiul nu intră în sfera de competență a judecătoriei, astfel că, în temeiul art. 129 alin.2 pct.2 coroborate cu art 132 c.p.civ exceptia va fi admisa, cu consecinta declinarii competentei in favoarea Tribunalulu Bucuresti–Secția C. Administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale .
Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul K. B. C., cu domiciliul ales în București, sector 3, ., ., CNP_, in contradictoriu cu pârâta D. B. RUTIERA, cu sediul în București, sector 3, .. 9-15, în favoarea Tribunalului București –Secția C. Administrativ .
Fără cale de atac
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.03.2015.
Președinte, Grefier,
B. I. M. P.
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
., sector 5
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._
Către,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
București, ., sectorul 3
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 3811 pronunțată la data de 18.03.2015 în dosarul cu nr. _ privind pe reclamantul K. B. C., in contradictoriu cu pârâta D. B. RUTIERA, având ca obiect ordonanță președințială, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 3 București, vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe nr. _ , conținând un volum (….. file), spre competentă soluționare.
Președinte, Grefier,
B. I. M. P.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 2277/2015. Judecătoria SECTORUL... | Pretenţii. Sentința nr. 3855/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|