Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3454/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3454/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3454/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 3454

Ședinta publică din: 11.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. M.

Grefier: A. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. C. G. in contradictoriu cu pârâtul G. G. C., având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța repune cauza pe rol si invocă excepția perimării, reținand cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 08.04.2011, reclamanta G. C. G. in contradictoriu cu pârâtul G. G. C., a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite in timpul căsătoriei.

Potrivit art. 248 C.p.c., orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, daca a rămas in nelucrare din vina partii timp de un an.

Din verificarea actelor existente la dosar rezulta ca ultimul act de procedura in cauza a fost indeplinit la data de 24.04.2013, cand s-a dispus suspendarea cauzei, conform art. 242 al. 1 pct. 2 C.p.c., iar vina pentru ramanerea in nelucrare a cererii de chemare in judecata incumba partilor și tinand cont si de faptul ca nu se retine incidenta vreunei cauze de intrerupere sau suspendare a termenului de perimare, instanta apreciaza ca devin aplicabile dispozitiile art. 248 C.p.c.

Pe cale de consecinta, avand in vedere si art. 252 alin. 1 teza 1 C.p.c.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite exceptia perimarii, invocata din oficiu.

Constata perimata cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul G. C. G., cu domiciliul in sector 3, București, BURDUJENI, nr. 5, ., . cu pârâta G. G. C. cu domiciliul in sector 3, București, BURDUJENI, nr. 5, ., .> Cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 11.03.2015.

P., Grefier,

M. M. A. C.

Red. MM/AC/13.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3454/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI