Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 16100/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publica din data de 16.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte – M. V.
Grefier – C. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulata de reclamantul F. T. în contradictoriu cu parata Y. L. PRIN CURATOR SPECIAL B. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Dezbaterile pe fondul cauzei, au avut loc în ședința publică din 13.11.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea data, când instanta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.11.2015, si in aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea de partaj formulata de reclamantul F. T. CNP_ cu domiciliul procesual ales in București, .. 40, ., ., sector 3 în contradictoriu cu parata Y. L. CNP provizoriu_ PRIN CURATOR SPECIAL B. I. cu sediul in sector 5, București, .. 55, ., ..
Constata ca partile au dobandit in timul casatoriei urmatoarele bunuri comune:
- autoturism OPEL CORSA Campaign 111 Years, data fabricatie 2010, evaluat in septembrie 2015 la 6261,6 EURO, aflat in posesia paratei ;
- terenul in suprafata de 432,74 mp, situat in Orasul P., Jud. Ilfov. . 542/17, in valoare de 7932,12 Euro, aflat in posesia reclamantului .
Constata ca partile au dobandit bunurile de mai sus, in cote egale de 50% fiecare.
Atribuie reclamantului terenul mentionat mai sus, si paratei autoturismul, in deplina proprietate si linistita posesia.
Pentru egalizarea loturilor, obliga reclamantul sa plateasca paratei o sulta in cuantum de 835, 26 Euro, echivalentul a 3708,55 lei ( 1 euro = 4,44 lei ) .
REspinge cererea de majorare a onorariului expertului evaluator imobile ca neintemeiata.
Obliga parata sa plateasca reclamantului jumatate din cheltuielile de judecata avansate de acesta in cauza, respectiv suma de 3143,5 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru, onorariu avocat, onorariu expert.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecatoria Sector 3 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 16.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. M. C. B.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Stabilire program vizitare minor. Hotărâre din 02-12-2015,... → |
---|