Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 13865/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publica din data de 15.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte – G. D.

Grefier – D. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul T. A. în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. B. RUTIERĂ.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:

Instanța legitimează petentul cu C.I. . nr._, CNP_.

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, verificând, din oficiu, competența în soluționarea cauzei, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză față de locul săvârșirii pretinsei fapte contravenționale, conform art. 31 din OG 2/2001.

Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Petentul, personal, solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri și testimonială cu martorul A. G. R. care îl însoțea în momentul respectiv.

La interpelarea instanței, petentul, personal, arată că martorul nu a fost sancționat contravențional.

Instanța, deliberând, în temeiul art. 258 coroborat cu art. 255 NCPC, încuviințează părților proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și ducând la soluționarea cauzei și respinge proba testimonială solicitată de părți ca neutilă soluționării cauzei față de motivele plângerii pentru care se contestă procesul verbal. Constată administrată proba cu înscrisuri.

Instanța, în temeiul art. 244 C.pr.civ., constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Petentul, personal, solicită anularea procesului verbal contestat.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2015, sub nr._, petentul T. A. s-a îndreptat, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. B. RUTIERĂ, împotriva procesului verbal . nr._/23.05.2015, solicitând anularea acestuia, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat în mod netemeinic și nelegal pe motiv că a tulburat liniștea publică. Mai arată că decalajul orar în care a fost sancționat pentru tulburarea liniștii publice este de 10 minute prin trei procese verbale diferite.

Petentul a precizat că se consideră complet nevinovat având în vedere că se afla pe ., tranzitând zona în care a fost abordat de agentul de poliție care l-a legitimat nejustificat, ulterior primind amenda. Martorul asistent I. S. este un martor fictiv, martorul real fiind A. G. R. care se afla cu el la momentul respectiv.

Petentul a mai arătat că martorul asistent are semnătura diferită pe fiecare dintre cele trei procese verbale. În procesul verbal se precizează că a refuzat să-l semneze, aspect nereal, el dorind să-l citească, fiindu-i refuzat dreptul de a completa rubrica cu obiecțiuni.

Plângerea contravențională este întemeiată în drept pe dispozițiile Legii 61/1991 republicată și art. 194 NCPC și a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul verbal contestat și cartea sa de identitate.

La data de 01.07.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În apărare, intimata a arătat că la data de 23.05.2015, ora 02.58, contravenientul, în timp ce se afla pe ., a adresat expresii jignitoare și injurii organelor de poliție rutieră de natură să lezeze demnitatea și onoarea acestora, să tulbure ordinea și liniștea publică și să provoace indignarea cetățenilor, fiind sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. 1 din Legea 61/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i întocmit procesul verbal contestat.

Intimata a mai arătat că procesul verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.

Fapta contravențională a fost săvârșită de către petent cu intenție, având reprezentarea faptei sale.

Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 15 și 16 din OG 2/2001 modificată și completată, art. 2 alin. 1 din Legea 61/1991.

La data de 20.08.2015, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a reiterat aspectele menționate în plângerea contravențională.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 23.05.2015 în intervalul orar 0255 – 0300, petentul a fost sancționat contravențional prin trei procese verbale distincte, după cum urmează:

Prin primul proces verbal cu . și nr._, s-a reținut că la ora 0110, petentul, aflat pe .-7, a proferat în public cuvinte și expresii jignitoare de natură să tulbure ordinea și liniștea publică și de a provoca indignarea cetățenilor și a fost sancționat în baza art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu amenda în sumă de 900 lei.

Prin al doilea proces verbal . nr._, s-a reținut că la ora 0120, petentul, aflat în stare de ebrietate pe . a consumat băuturi alcoolice pe drumurile publice și a fost sancționat în baza art. 2 pct.23 din Legea nr. 61/1991 cu amenda în sumă de 100 lei.

Prin cel de-al treilea proces verbal cu . și nr._ s-a reținut că, la ora 0255, în timp ce se afla pe ., a săvârșit în public gesturi obscene, a adresat expresii jignitoare și vulgare de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor și să lezeze demnitatea și onoarea acestora și a fost sancționat în baza art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu amenda în sumă de 500 lei.

Prin plângerea ce face obiectul prezentei cauze, se solicită anularea celui de-al treilea proces verbal, pe motiv că pentru aceeași faptă au fost încheiate mai multe procese verbale.

În drept, potrivit art. 5 alin. 7 din OG nr. 2/2001, pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.

Totodată, în conformitate cu art. 13 alin.2 teza a II-a, contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.

În cauză, prin primul și cel de-al treilea proces verbal, petentul a fost sancționat pentru aceeași faptă care a avut caracter continuu, dată fiind unitatea de timp și loc în care se pretinde că a fost săvârșită fapta.

Având în vedere că, pentru una și aceeași faptă, chiar și cu caracter continuu, nu se pot aplica mai multe sancțiuni, instanța constată că, în mod nelegal petentul a fost sancționat și prin procesul verbal . și nr._, motiv pentru care va admite plângerea și, în consecință, va anula acest proces verbal de contravenție, precum și sancțiunea aplicată petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul T. A., cu domiciliul în București, sector 4, ., ., ap. 1, CNP_, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. B. RUTIERĂ, cu sediul în București, sector 3, .. 9-15.

Anulează procesul verbal . nr._/23.05.2015 și sancțiunea aplicată de intimată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. D. D. I.

Red. și tehnodact. G.D./D.I.

4 ex./06.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI