Pretenţii. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 13912/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 16.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. M.
GREFIER: A. M. U.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . cu pârâtul I. I. C., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, constatând că proba solicitată, respectiv proba cu înscrisuri este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea cauzei, în baza art. 255 și art. 258 C.proc.civ. o încuviințează.
Instanța, socotindu-se lămurită, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instante la data de 20.05.2015 sub nr._, reclamanta A. DE P. . in contradictoriu cu pârâtul I. I. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumelor de 3.498,35 reprezentând cote de intretinere pentru perioada august 2014- august 2015, 489,52 lei, reprezentând penalităti de intârziere pentru perioada august 2014- august 2015, și 45 lei reprezentând fond aferent aceleiași perioade.
In motivarea cererii reclamanta arată că pârâtul este proprietar al apartamentului nr. 82 si in aceasta calitate are obligatia de a achita contravaloarea cotelor de intretinere si a celorlalte obligatii.
Cuantumul penalităților pentru neplata la termen a cotelor de intretinere a fost propus si adoptat la 0,2 % pe zi de intarziere conform proceselor-verbale ale Adunării generale a Asociatiei de P. .> In drept, reclamanta a invocat Legea 230/2007.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in fata instantei.
In cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanȚa retine următoatrele:
Conform listelor de plată a întreținerii aflate dosar, rezultă că pârâtul figurează în evidențele Asociației de proprietari cu un debit în cuantum de 4.032,87 lei compus din: 3.498,35 reprezentând cote de intretinere pentru perioada august 2014- august 2015, 489,52 lei, reprezentând penalităti de intârziere pentru perioada august 2014- august 2015, și 45 lei reprezentând fond aferent aceleiași perioade.
În aceste condiții, în baza art. art. 46 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata debitului mai sus reținut.
PENTU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. BLOC_ _ cu sediul în sector 3, București, JEAN STERIADI, nr. 30-38, . cu pârâtul I. I. C. cu domiciliul în sector 3, București, JEAN STERIADI, nr. 30-38, ., ..
Obligă pârâtul la plata sumei de 4.032,87 lei compus din: 3.498,35 reprezentând cote de intretinere pentru perioada august 2014- august 2015, 489,52 lei, reprezentând penalităti de intârziere pentru perioada august 2014- august 2015, și 45 lei reprezentând fond aferent aceleiași perioade.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. M. M. | A. M. U. |
← Pretenţii. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria... → |
---|