Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 16304/2015

Dosar nr._ /2013

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Secția Civila

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședinta publică din data de 18.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: S. S.

Grefier: M. P.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul N. F. M. în contradictoriu cu intimata C. C..

La apelul nominal facut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În conformitate cu disp. art. 131 C.pr.civ., instanța își verifică din oficiu competența și prin raportare la art. 10 din OG nr. 15/2002, constată că este competentă general, material și teritorial în ceea ce privește soluționarea prezentei acțiuni.

În conformitate cu disp. art. 238 C.pr.civ., instanța estimează că prezenta cauză poate fi cercetată într-un termen de 3 luni.

În baza art. 255, 258 coroborat cu art. 237 pct. 7 C.pr.civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei apreciind-o admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat în baza art. 394 C proc civ, instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.07.2015, petentul N. F. M. a chemat în judecată intimata C. C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._/29.06.2015 și anularea măsurii de sancționare contravențională a acesteia.

În motivare, petentul a arătat că la data de 13.07.2015 a primit prin poștă procesul-verbal de contravenție contestat, care poartă data poștei de 08.07.2015, fiindu-i comunicat în lipsa sa de la domiciliu.

Petentul arată că a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei pe motiv că la data de 14.02.2015, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN6 60+450m, Drăgănești-V., județ Teleorman, fără a deține rovinietă valabilă

Petentul a mai arătat că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ nu se mai află în proprietatea acestuia, fiind înstrăinat în data de 13.08.2014 către numitul R. R., domiciliat în Caracal, .. La aceeași dată, 13.08.2014, autovehiculul menționat, marca Renault Megane, a fost radiat de la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3 București.

În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe disp. O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 2/2001.

În susținerea plângerii contravenționale, petentul a depus la dosar copii de pe contractul de vânzare-cumpărare, copie C.I., proces-verbal de scoatere din evidență a mijloacelor de transport, certificat de atestare fiscală, procesul-verbal contestat.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, taxă judiciară de timbru (fila 3 din dosar).

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată și neîntemeiată, întrucât procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale prev. de O.G. nr. 15/2002 și O.G. nr. 2/2001, Lg. 455/2001, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat, în esență, că, potrivit prevederilor art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002, obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal. A mai precizat că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deținător al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției. Înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 sunt necesare pentru a face actul încheiat opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului public Comunitar Regim Permis de Conducere și Înmatriculări, și nici o altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit dispozițiilor art. 8 coroborat cu art. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002 și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Intimata a arătat că referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, sunt incidente prevederile Ordinului Ministerului de Interne nr. 1501/2006. A susținut intimata că, potrivit art. 24 alin. 2 lit. d din Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor: „Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane. Intimata a mai citat dispozițiile art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 care prevede că „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar.”

A mai precizat intimata că, dacă în urma contractului de vânzare-cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat C., arătând că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, iar persoana înscrisă în certificat își asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit și pe rețeaua de drumuri naționale, unde deținerea rovinietei este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovinieta îi aparține.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002.

În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri (filele 21-24).

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform disp. art. 19 din O.U.G nr. 80/2013.

În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu inscrisuri, atât pentru petent, cât și pentru intimată.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal., nr._/29.06.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională conform art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 29.06.2015, pe DN6 60+450m, Drăgănești-V., județ Teleorman vehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute și fiind semnat olograf de agentul constatator. Totodată, instanța constată că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică,

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța constată că această cerință nu este respectată în speță, pentru următoarele considerente:

Conform art.8 din OG nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. De asemenea, potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți de dispozițiile art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002 precum și de dispozițiile art.1 alin.6 lit.a din Ordinul nr. 769/2010 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Interpretând dispozițiile mai sus menționate, instanța reține că, pentru a deține calitatea de utilizator român, orice persoană fizică sau juridică trebuie să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare și să dețină în proprietate sau să folosească în baza unui drept legal un autoturism înmatriculat în România.

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză prin prisma dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța reține că petentul a făcut dovada faptului că autovehiculul cu nr._ a făcut obiectul unui contract de vânzare cumpărare încheiat la data de 13.08.2014, între petent, în calitate de vânzător, și R. R., în calitate de cumpărător. De asemenea, potrivit mențiunilor din evidența DITL Sector 3 București, la data de 13.08.2014 s-a dispus scoaterea din evidență a mijlocului de transport, înscris pe numele petentului (f. 9).

Responsabilitatea radierii și înmatriculării autoturismului la Serviciul de Înmatriculări din cadrul Instituției Prefectului revine cumpărătorului, iar petentul nu are calitatea de subiect activ al contravenției. Astfel, nu pot fi reținute argumentele intimatei sub acest aspect, de vreme ce, potrivit art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, nerespectarea acestei obligații legale constituind o contravenție distinctă în sarcina acestuia, prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002.

De asemenea, instanța apreciază că, deși, potrivit Ordinului nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, petentul avea obligația să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său și în baza de date a M.A.I. - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, neîndeplinirea acestei obligații nu lipsește de opozabilitate contractul de vânzare-cumpărare, acesta dobândind dată certă din momentul prezentării sale la DITL. Pe cale de consecință, argumentul intimatei privind inopozabilitatea contractului de vânzare nu poate fi reținut.

Având în vedere toate aceste elemente, instanța reține că la data constatării contravenției – 29.06.2015 - petentul nu deținea în proprietate și nici nu folosea autovehiculul mai sus menționat, lipsind astfel una din condițiile impuse de art. 1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002 pentru ca aceasta să dețină calitatea de "utilizator".

D. fiind că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat la împrejurarea că, la data constatării contravenției, petentul nu avea calitatea de utilizator al autoturismului cu număr de înmatriculare_, instanța apreciază că nu poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului. O interpretare contrară ar încălca principiul personalității răspunderii contravenționale, principiu ce deține un rol fundamental în economia dreptului contravențional.

Față de cele de mai sus, instanța urmează să admită plângerea contravențională, sens în care va dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._/29.06.2015 și va exonera petentul de la plata sancțiunilor aplicate prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea contravențională formulată de petentul N. F. M., domiciliat în București, sector 3, ., nr. 30, ., . CI, ., nr._ eliberat la data de 07.05.2010 de către SPCEP S3 în contradictoriu cu intimata C. C., cu sediul în București, sector 6, .. 401A, identificată prin CUI:_.

Anulează procesul verbal de contravenție contestat, ., nr._/29.06.2015.

Exonerează petentul de la plata sancțiunilor aplicate prin acesta.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.11.2015.

Președinte, Grefier,

S. S. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI