Pretenţii. Sentința nr. 8064/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8064/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 8064/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 B.
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8064
Ședința publică din data de 08.06.2015
Instanța constituită din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. B. prin PRIMARUL GENERAL în contradictoriu cu pârâta R. I. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu dispozițiile art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța își verifică din oficiu competența și prin raportare la art. 1027 coroborat cu art. 107 Noul Cod de Procedură Civilă constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și estimează durata cercetării procesului la un termen de judecată.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC și 237 pct. 7 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.12.2014, sub nr._, reclamantul M. București a chemat în judecată pe pârâta R. I. M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 312,29 lei reprezentând taxa de concesiune pe 2011 și majorări de întârziere aferente.
În motivare, reclamantul a arătat că prin contractul de asociere nr. 6313/13.08.1992 încheiat intre Regia Autonoma de Investiții si Administrație Locativa “IMOBILIARA RA” si Asociația de Locatari B. s-a stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcții, a blocului D13 situat în București, sector 3.
Potrivit art.9 din contract, Asociația de Locatari B. se obliga sa achite anual suma de 805.000 lei, reprezentând taxa anuala de concesionare a terenului, care va suporta rata inflației.
Potrivit art. 40 alin. 2 din Legea 50/1991 republicata «o data cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, in situația celor realizate in clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește si o cota parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale. De asemenea art. 41 din Legea 50/1991 prevede ca „dreptul de concesiune asupra terenului se transmite in caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției cărei realizare acesta a fost constituit.”
Astfel, obligația de plată a taxei de concesiune este una legală și nu convențională.
Neachitarea la termen a taxei de concesiune obliga cumpărătorul să suporte toate consecințele legale.
Pârâta a fost somată să își îndeplinească obligațiile prevăzute prin contract, respectiv să achite taxa de concesiune aferentă, dar a refuzat.
La cerere, reclamantul a anexat un set de înscrisuri (filele 6-28)
În drept, art. 1166, 1167, 1270 C.civ., Legea nr.50/1991.
La data de 20.04.2015, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În fapt, la data de 13.08.1992 între Asociația de Locatari B. și Regia Autonomă de Investiții și Administrație Locativă "IMOBILIARA RA" din cadrul Primăriei Municipiului București a fost încheiat Contractul de asociere nr. 6313 având obiect, terminarea execuției lucrărilor de construcții a blocului D13 situat în București, sector 3.
La data de 06.05.2010, dată ulterioară contractului de asociere nr.6313/13.08.1992 și actelor adiționale aferente acestuia, pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.111 situat în București, ., ., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.808 de BNP B. R.-C..
Obligația taxei de concesiune este o obligație civilă obișnuită al cărei regim juridic este guvernat de dreptul comun reprezentat de Codul civil iar potrivit regulilor comune în materie „de obligația asumată nu poate fi ținut decât cel care s-a obligat, nu o altă persoană, atâta vreme cât nu a intervenit transmiterea acesteia”.
In ceea ce privește mijloacele juridice prin care se poate realiza transmiterea obligațiilor civile obișnuite, acestea presupun consimțământul expres al celui care se obligă precum și acordul creditorului la transmiterea obligațiilor civile, întrucât consimțământul pârâtei de a-și asuma această obligație sau al creditorului la transmiterea obligației nu reies din niciunul din înscrisurile depuse la dosar.
Pârâta a mai învederat că nu a fost parte la contractul de cesiune nr.6313/13.08.1992 și nici la actele adiționale aferente acestuia, astfel obligația de plată a taxei de concesiune incumbă Asociației de Locatari B..
In practică s-a statuat că dispozițiile art.40 alin.2 și art.41 din Legea nr.50/1991 nu se referă la transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune, ci la transmiterea dreptului de concesiune.
Obligația de plată a taxei de concesiune s-ar transmite odată cu cea a dreptului de proprietate asupra apartamentului doar dacă această obligație ar fi o obligație scriptae in rem sau propter in rem. Caracteristica obligațiilor scriptae in rem este că sunt atât de legate de posesia bunului încât creditorul nu poate cere satisfacerea dreptului decât dacă posesorul actual al bunului ar fi obligat să respecte acest drept.
Or, în cauză, obligația de plată a taxei de concesiune nu prezintă o asemenea caracteristică iar obligația nu este nici propter in rem a cărei caracteristică este aceea că apare ca un accesoriu al dreptului real. Obligația de plată a taxei de concesiune nu este accesorie dreptului real de proprietate
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 Cod procedură civilă.
Pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.
În baza art. 258 rap.la art.255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei.
Au fost depuse la dosar înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:
Între Regia Autonomă de Investiții și Administrare Locativă IMOBILIARA RA și Asociația de Locatari B., s-a încheiat contractul de asociere înregistrat cu numărul 6313/13.08.1992 (filele 23-27), având ca obiect terminarea execuției lucrărilor de construcții, punere în funcțiune și exploatare distinctă de către părți a blocului D13 din ansamblul B., situat în București, sector 3.
Conform art. IX pct.b din contract, Asociația de Locatari B. s-a obligat să achite anual suma de 805,000 lei, taxă anuală de concesionare a terenului.
Prin actul adițional nr. 1 din 1994 la contractul de asociere (f. 21-22), termenul de punere în funcțiune a blocului D13 B. s-a decalat până la data de 31.08.1994.
Prin actul adițional nr.2 din 1994 la contractul de asociere (filele 18-20) s-au împărțit apartamentele care compun imobilul astfel terminat, precizându-se că, în ceea ce privește terenul, se mențin dispozițiile înscrise la cap. IX pct. b al contractului de asociere nr.6313/13.08.1992, prin care se concesionează pe durata existenței construcției terenul aferent în suprafață de 1556,50 mp pentru care Asociația de Locatari B. se obligă să achite taxa anuală de concesionare a terenului în sumă de 805.000 lei (prețuri ianuarie 1992) valoare ce va fi influențată de reglementările economico-financiare ulterioare.
Prin prezenta acțiune, reclamantul solicită obligarea pârâtei R. I. M. la plata sumei de 312,29 lei, reprezentând debit neachitat taxă de concesiune 2011, precum și majorări de întârziere aferente debitului principal, pentru apartamentele nr. 111 din blocul D13, sume datorate, potrivit reclamantului, în temeiul contractului de asociere nr. 6313/13.08.1992 încheiat între Regia Autonomă de Investiții și Administrare Locativă IMOBILIARA RA și Asociația de Locatari B..
Instanța reține faptul că pârâta deține prin cumpărare apartamentul nr. 111 situat în București, ., ., ., dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 808/06.05.2010 (filele 10-13).
Față de data nașterii raporturilor juridice analizate, cauzei de față se vor aplica dispozițiile Codului civil din 1864 și dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 06.05.2010, față de dispozițiile art. 6 din Codul civil în vigoare de la 01.10.2011.
Reclamanta a susținut, în esență, că, întrucât pârâta a cumpărat apartamentul menționat, odată cu dreptul de proprietate, a dobândit și obligația de a achita taxa de concesiune asupra terenului.
Instanța apreciază că această susținere este lipsită de temei legal, deoarece legislația română nu permite transmiterea de datorie decât în formele strict prevăzute de lege, forme care nu s-au respectat în speță.
Obligația de plată a taxei de concesiune este o obligație civilă obișnuită al cărei regim juridic este guvernat de dreptul comun reprezentat de Codul civil din 1864 în materia obligațiilor. Potrivit regulilor comune în materie, de obligația asumată nu poate fi ținut decât cel care s-a obligat, nu o altă persoană, atâta vreme cât nu a intervenit transmiterea acesteia. Însă transmiterea obligațiilor obișnuite, potrivit Codului civil din 1864, nu poate avea loc decât în condițiile expres prevăzute de lege. Mijloacele prevăzute de acest act normativ, prin care se poate realiza transmiterea obligațiilor, sunt delegația perfectă sau imperfectă sau novația prin schimbare de debitor. Aceste mijloace juridice presupun acordul creditorului la transmiterea obligațiilor civile obișnuite, acord presupus de caracterul personal al raportului juridic obligațional.
În cauză, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că un raport juridic obligațional în conținutul căruia a intrat obligația de plată a unei taxe denumite de părți de concesiune cu privire la terenul pe care se află blocul D13 s-a născut între CLMB și Asociația de Locatari B.. Aceleași înscrisuri însă nu dovedesc și transmiterea acestei obligații către pârâta din prezenta cauză prin încheierea unei delegații sau novații cu schimbarea de debitor.
Nici introducerea prezentei acțiuni de către reclamant nu poate conduce la reținerea încheierii unei novații prin schimbare de debitor sau a unei delegații. Într-adevăr, chiar dacă formularea prezentei cereri ar putea fi interpretată ca un acord al creditorului, totuși novația, respectiv delegația rămân convenții care nu se pot încheia în lipsa acordului noului debitor.
Transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune odată cu transmiterea dreptului de concesiune, susținere formulată de reclamant nu poate fi reținută pentru motivele expuse mai sus.
Dispozițiile art. 40 alin. 2 și art. 41 din Legea nr. 50/1991, invocate de reclamant în susținerea cererii sale nu conduc la altă concluzie. Textele menționate nu se referă la transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune, ci la transmiterea dreptului de concesiune. Soluția din Legea nr. 50/1991 este firească și constituie o aplicare particulară a principiului accesorium sequitur principale. Însă acest text nu poate constitui temei și pentru transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune, pentru că transmiterea unui drept care intră în conținutul unui raport juridic nu presupune în mod necesar și transmiterea obligației corelative. Obligațiile civile se transmit numai prin delegație sau novație, acte juridice care presupun în mod obligatoriu acordul de voință al creditorului, în speță al reclamantului.
Obligația de plată a taxei de concesiune s-ar transmite odată cu cea de a dreptului de proprietate asupra apartamentului, în cauza de față, doar dacă această obligație ar fi o obligație scriptae in rem sau propter rem. Caracteristica obligațiilor scriptae in rem este că sunt atât de legate de posesia bunului încât creditorul nu poate obține satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al bunului va fi obligat să respecte aceste drept. Or, în cauză, obligația de plată a taxei de concesiune nu prezintă o asemenea caracteristică, executarea dreptului corelativ obligației de plată a taxei de concesiune putând fi realizată de creditor față de debitorul inițial fără concursul subdobânditorului imobilului.
De asemenea, obligația nu este propter rem, a căror caracteristică este aceea că apar ca un accesoriu al unui drept real, ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului unui drept real privitor la bunul respectiv. Obligația de plată a taxei de concesiune nu este accesorie dreptului real de proprietate, dreptul de concesiune are această caracteristică.
Pentru motivele expuse și având în vedere dispozițiile legale deja enunțate, instanța, reținând că în cauză nu există un raport juridic obligațional între reclamant și pârâtă, va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, cod fiscal_, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, în contradictoriu cu pârâta R. I. M., CNP_, cu domiciliul procesual ales în sector 1, București, .. 35, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică azi, 08.06.2015.
Președinte, Grefier,
R.-C. L. E.-C. T.
Red.Tehnored.Jud.RCLpentru grefier de ședință aflat în concediu
4 ex./18.07.2015semnează grefier-șef Secție Civilă
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8069/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Pretenţii. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
|---|
