Pretenţii. Sentința nr. 7179/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7179/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 7179/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7179

Ședința publică din data de 22.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte – D. E. M.

Grefier – D. Ș.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta A. D. în contradictoriu cu pârâtul N. I. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, personal, lipsă fiind pârâtul.

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, sau alte incidente de soluționat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Reclamanta, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, in temeiul art. 255 și 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba prin înscrisurile de la dosar ca fiind admisibilă, putând duce la soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte probe de administrat, conf. disp. 244 alin. 1 C.pr.civ., instanța dispune închiderea cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamanta, personal, solicită obligarea pârâtului la plata sumei de_.05 lei reprezentând întreținere pentru perioada septembrie 2013-septembrie 2014, potrivit contractului de închiriere încheiat intre părți, obligarea pârâtului la plata sumei de 3115.98 lei, reprezentând penalități de întarziere de 0.2% pe zi de întârziere calculate potrivit Legii nr. 230/2007 precum și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru. Arată că intre părți a fost încheiat un contract de închiriere, iar la art. 4 din acesta chiriașul s-a obligat să achite cheltuielile pentru lunile în care a stat efectiv in apartament, nu a făcut acest lucru, iar asociația de proprietari i-a dat in judecată pe ambii. De asemenea, arată că a achitat integral debitul și s-a întors împotriva chiriașului său, restragându-și pretențiile doar la cheltuielile de întreținere, având in vedere că fondul de reparații este obligația proprietarului.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in vederea soluționării.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in garanție formulata de reclamanta – pârâtăA. D. în contradictoriu cu pârâtul N. I. A., in dosarul nr._/301/2014, la data de 05.11.2015, disjunsă din acesta la data de 13.02.2015, s-a solicitat obligarea chematului in garanție la plata sumelor datorate către asociația de proprietari.

In motivare, a arătat că reclamanta este proprietara apartamentului nr. 12 situat in București, .. 32, . și a încheiat un contract de inchiriere cu chematul in garanție N. I. A. la data de 01.08.2013, contractul fiind incheiat pentru o perioadă de 2 ani, respectiv pana la data de 31.07.2015. Mai arată că acest contract a fost reziliat unilateral de către chematul in garanție la data de 01.10.2014, dată la care a fost părăsit in fapt spațiul închiriat. Mai precizează pârâta că prin notificarea de reziliere unilaterală, chematul in garanție s-a obligat să achite toate cheltuielile locative restante, ceea ce nu s-a întâmplat, acesta achitând doar suma de 1000 de lei, reprezentând întreținerea pentru luna august 2013 și parțial septembrie 2014.

In drept, au fost invocate disp. art. 1270, 1350, 1530, 1531 Cod civil. Pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul chematului in garanție.

La data de 13.02.2015, pârâta a formulat o precizare la cererea de chemare in garanție in ceea ce privește cuantumul pretențiilor față de chematul in garanție, acestea fiind reduse la suma de_, 05 lei cote întreținere și 3115, 98 lei –penalități de întârziere de 0, 2%. .

Cu privire la cererea de chemare in garanție, la termenul de judecată din data de 13.02.2015, in dosarul nr._/301/2014instanța a dispus disjungerea acesteia și formarea unui nou dosar.

Pârâtul, chemat in garanție N. I. A. nu a formulat întâmpinare și nu a fost prezent la ședințele de judecată.

In cauză, s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru reclamantă.

Instanța, analizând cererea prin prisma materialului probator aflat la dosarul cauzei, și a dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

Pârâta este proprietarul . in dosarul nr._/301/2014, aceasta a recunoscut pretențiile asociației de proprietari cu privire la restanțele constând in contravaloarea întreținerii și a penalităților aferente perioadei sept. 2013 - aprilie 2014, efectuând plata integrală la data de 18.11.2014, așa cum rezultă din precizarea formulată de reclamantă la data de 16.12.2014 – f. 90. Prin urmare, prin sentința civilă nr. 1789/13.02.2015, s-a luat act de plata efectuată și acțiunea formulată de asociația de proprietari din . fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Prin contractul de închiriere din data de 25.07.2013, imobilul proprietatea reclamantei indicat mai sus a fost dat in folosința paratului pe o perioada de 2 ani, respectiv 01.08._15, cf. art. 2 din contract. In cf. cu prev. art. 4 din contract chiriașul s-a obligat la plata achitării in termen legal a cheltuielilor aferente apartamentului închiriat respectiv energia electrica și întreținerea inclusiv contribuția pt. plata portarilor in cuantum de 600 lei/lunar. Cf. corespondenței purtate intre parți, chiriașul a anunțat încetarea concediului din data de 01.10.2014 și s-a obligat să achite costurile restante legate de întreținere și energie electrică pana la data de 30.09.2014, ceea ce acesta nu a făcut decât in mod parțial, cf. mențiunilor efectuate de reclamantă.

În aceste condiții, dat fiind faptul că în cauză raportul obligațional creat este unul contractual, atâta vreme cât pârâtul nu a făcut dovada intervenirii unei cauze exoneratoare de răspundere, dovada existenței creanței făcută de către reclamantă generează două prezumții: prezumția de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contract, în speță cea privind plata prețului și prezumția de culpă în ceea ce privește neîndeplinirea obligației. Prin urmare, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale a pârâtului, in temeiul art. 1350 C. Civ. reclamanta având dreptul să recupereze de la pârât sumele datorate in temeiul contractului încheiat intre părți, cf. prevederilor art. 1516 C. Civ. sume pe care reclamanta le –a achitat deși pe durata desfășurării contractului de închiriere paratul și-a asumat această obligație prin contractul încheiate intre parți.

Prin urmare, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata sumei de_, 05 lei reprezentând cote de întreținere și penalități de întârziere de 3115,98 lei, astfel cum au fost achitate de reclamantă la data de 18.11.2014, cf. dovezilor de la f. 15.

In cf. cu prev. art. 451-453 C., instanța va obliga paratul la plata sumei de 859, 71 lei, reprezentând contravaloarea taxelor de timbru achitate cf. dovezii de la f. 40 catre reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare in garanție, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. D., CNP_, cu domiciliul in sector 1, București, .. 98, ., ., în contradictoriu cu pârâtul N. I. A., CNP_, cu domiciliul in sector 2, București, ., nr. 41, ..

Obligă pârâtul la plata sumei de_, 05 lei reprezentând cote de întreținere și penalități de întârziere de 3115,98 lei.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată de 859, 71 lei către reclamantă.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.05.2015.

Președinte Grefier

D. E. M.D. Ș.,

Pentru grefierul de ședința aflat in concediu de odihna semnează grefierul sef de secție,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7179/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI