Uzucapiune. Sentința nr. 932/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 932/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 932/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 932
Ședința publică de la 29.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte - G. D.
Grefier - D. I.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect uzucapiune formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâții S. M., S. V. și S. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal și asistat de apărător, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art. 94 lit. j și art. 107 NCPC, se declară competentă să soluționeze cauza.
Reclamantul, prin apărător, depune la dosar cerere de probe.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și pune în discuție excepția invocată.
Reclamantul, prin apărător, apreciază că pârâții au calitate procesuală pasivă fiind moștenitorii defunctului S. G. care era proprietarul terenului.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale pasive.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2013, sub nr._, reclamantul D. M. a chemat în judecată pe pârâții S. M., S. V. și S. F., solicitând instanței să constate că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 216 mp situat în București, .. 61, sector 3 și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de titlu de proprietate.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 20.03.1980, căsătorit fiind cu D. I., a cumpărat un teren în suprafață de 216 mp situat în .. 61, în baza unui înscris sub semnătură privată de la numita N. E.. Aceasta a decedat la data de 07.02.1996, având ca unic moștenitor pe S. G., care a decedat la data de 05.11.2010 având ca moștenitori pe S. M. – soția supraviețuitoare și pe S. V. – fiu și S. F. – fiică.
A mai arătat reclamantul că a cumpărat și o casă edificată pe acest teren din chirpici și învelită cu carton, însă datorită vechimii, aceasta s-a depreciat, iar în prezent terenul este liber de construcții. De asemenea, a arătat că potrivit înscrisului sub semnătură privată, prețul de 25.000 lei a fost achitat integral și bunul a fost predat la data încheierii actului, în prezența a doi martori.
Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii prev. de art. 1846 și urm. C.civ., având în vedere că de la data cumpărării imobilului a avut o posesie continuă și netulburată și a achitat impozitul, fiind înregistrat la Direcția de Impozite și Taxe Locale a Consiliului Local al Sectorului 3.
Reclamantul a evaluat provizoriu terenul la suma de 10.000 lei.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1846 Cod civil.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar, în fotocopii, următoarele înscrisuri: înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță de vânzare-cumpărare”, datat 20.09.1980, adeverință nr. 4981 din 14.08.2008 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale din cadrul Consiliului Local Sector 3 București, act de identitate, acte de stare civilă, raport de expertiză în specialitatea topografie întocmit în dosarul nr._, certificat de atestare fiscală nr._/26.07.2013, certificat de moștenitor legal nr. 22/2011 emis de BNP A. M., certificat informativ nr._/29.07.2013 emis de OCPI București – Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 3 București.
La solicitarea instanței a fost depusă la dosar adresa nr._/_/11.10.2013 emisă de PMB – Direcția Patrimoniu, privind situația juridică a terenului în cauză.
Prin încheierea din data de 05.09.2013, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant și a dispus scutirea acestuia de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 1311 lei, calculată la valoarea provizorie a imobilului, de 10.000 lei. Urmare a depunerii raportului de expertiză topografică susmenționat, în care este determinată suprafața terenului și valoarea acestuia, la data de 06.01.2014, instanța a constatat că reclamantul mai datorează o diferență de taxă judiciară de timbru în sumă de 1154,75 lei. Prin încheierea din data de 07.01.2014, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar din data de 16.12.2013 și a dispus scutirea acestuia de plata diferenței de taxă judiciară de timbru în sumă de 1154,75 lei.
Prin încheierea din data de 30.01.2014, instanța a dispus emiterea somației prevăzute de art. 1051 alin. (1) C. proc. civ., afișarea somației la imobilul în litigiu, la Judecătoria Sector 3 București, la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 3 București și la Primăria sector 3 București, emiterea unei adrese către reclamant, la care se va atașa somația, cu mențiunea de a asigura publicarea somației în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puțin unul de circulație națională, și de a depune dovada publicării la dosar, în original, emiterea unei adrese către reclamant, la care se va atașa somația, cu mențiunea de a asigura afișarea somației la imobilul în litigiu, prin executor judecătoresc, și de a depune la dosar dovada afișării emisă de executorul judecătoresc.
La termenul de judecată din data de 29.01.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Analizând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu disp. art. 248 C.pr.civ., instanța se va pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, excepție ce urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
Având în vedere dispozițiile art. 6 alin. 1 si 4 din Noul cod civil potrivit cărora „legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”, iar „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”, în raport de faptul că reclamantul prin cererea de chemare în judecată invocă o posesie începută în anul 1980, înainte de . noului Cod civil, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept substanțial din vechiului Cod civil. De asemenea, în raport de data formulării acțiunii, respectiv 26 iunie 2013, din punct de vedere procesual, sunt aplicabile dispozițiile din noul Cod de procedură civilă, astfel cum dispune art. 24 din acest act normativ.
Conform art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) al raportului juridic. Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice nu numai calitatea sa procesuală activă ci și calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
Excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție absolută și peremptorie, este mijlocul juridic prin care se invocă lipsa identității dintre persoana pârâtului și cea a persoanei împotriva căreia se putea formula acțiunea.
Uzucapiunea, ca fapt juridic, astfel cum a fost reglementată în Codul civil de la 1864, reprezintă un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, conceput de legiuitor ca o sancțiune a pasivității adevăratului proprietar, care, dezinteresându-se vreme îndelungată de bunul său, creează o aparență a dreptului de proprietate în beneficiul unei terțe persoane, care se comportă, la rândul său, ca un veritabil titular al dreptului real asupra imobilului. Prin urmare, pentru ca instituția uzucapiunii să își atingă finalitatea, se impune ca acțiunea în justiție să fie promovată în contradictoriu cu adevăratul proprietar al imobilului.
Reclamantul a susținut că pârâții sunt succesorii defunctei N. E. de la care a dobândit imobilul situat în București, .. 24, sector 3, în anul 1980, prin act sub semnătură privată, însă nu a produs nicio dovadă din care să rezulte că defuncta N. E. era proprietarul imobilului.
Astfel, în evidentele cadastrale ale Primăriei Municipiului București, întocmite pe baza de declarații in anul 1986, imobilul situat in .. 24, sector 3 a fost înscris cu teren in suprafața de 221 mp, din care 32 mp construcții, categoria de folosință „construcții și curți”, proprietate particulară, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor P. Ghe.I.. Totodată, conform adresei nr. 4921/14.02.2008 (f. 4), emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Consiliului Local Sector 3, plătitor de rol fiscal la începând cu anul 1952 până în anul 1980 pentru imobilul din . .. 24, figura numitul P. Ghe. I.. Ulterior anului 1980, plătitor de impozit pentru acest imobil a figurat reclamantul.
Față de situația de fapt mai sus reținută, instanța consideră că reclamantul nu a făcut dovada în cauză, astfel cum îi obligă art. 249 C.pr.civ., a calității procesuale pasive a pârâților. Cu alte cuvinte, nu există nici un indiciu și nici o probă la dosar că defuncta N. E. ar fi fost proprietarul exclusiv al terenului a cărei uzucapiune se solicită a se constata de către instanță.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, invocată din oficiu, iar pe fond va respinge acțiunea reclamantului ca îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. M., cu domiciliul în București, sector 3, . nr. 46, în contradictoriu cu pârâții S. M., S. V. și S. F., toți pârâții cu domiciliul în București, sector 3, ., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. DuncaDoina I.
Red. și tehnodact. G.D./D.I.
6 ex./16.04.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 970/2015. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1246/2015.... → |
---|