Validare poprire. Sentința nr. 8375/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8375/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 8375/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Secția Civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8375

Ședința publică din data de 11.06.2015

Instanța constituită din :

Președinte: R.-C. L.

Grefier: E.-C. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. T. SI I. și creditorul R. C. SOLUTIONS ROMANIA SRL prin mandatar ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL în contradictoriu cu debitorul C. A. A. și terțul poprit A. F. SRL, având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședința publică de la data de 08.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 11.06.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 la data de 25.02.2015, sub nr._, petenta B. C. M. I., a chemat în judecată pe debitorul C. A. A. și pe terțul poprit A. F. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi înființate prin intermediul executorului judecătoresc asupra terțului poprit și să oblige terțul poprit să consemneze sumele datorate debitorului în baza raporturilor de muncă existente între aceștia, în limita creanței în valoare de 554.289,55 lei reprezentând debit restant, dobândă restantă, comisioane restante și penalități calculate până la data de 01.08.2014 și 4.557,83 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită.

De asemenea, petentul a solicitat validarea popririi atât pentru sumele ajunse la scadență cât și pentru cele ce vor fi scadente în viitor, cu cheltuieli de judecată și amendarea terțului poprit cu suma maximă prevăzută de art.460 alin.2 Cod procedură civ.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în baza titlului executoriu reprezentat de convenția de credit nr._/21.04.2008 creditoarea a solicitat începerea procedurilor de executare silită pentru recuperarea sumelor restante. Astfel, în data de 14.01.2013 creditoarea a înaintat executorului judecătoresc o cerere de continuare a executării silite împotriva debitorului iar executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi asupra sumelor de bani sau titluri de valoare ori bunuri mobile incorporale pe care terțul poprit le datorează ori pe care acesta le va datora debitorului precum și asupra veniturilor periodice salariale realizate de către debitor la terțul poprit, în cuantum de 1/3 din salariul lunar net datorat debitorului.

De asemenea, petentul a mai arătat că adresa de poprire a fost comunicată terțului poprit prin scrisoare recomandată la data de 16.01.2015 iar până în prezent executorul judecătoresc nu a primit nicio dovadă de înființare a popririi de către terțul poprit, respectiv nu a fost consemnată nicio sumă de bani în contul indicat de către executorul judecătoresc.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 456 și urm, art.460 din Codul de procedură civilă.

În susținerea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 4-20).

Deși legal citate debitorul și terțul poprit, nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și formula apărările.

La solicitarea instanței, B. C., T. și I. a depus în copie certificată actele ce compun dosarul de executare nr. 13/CM/2013.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse cele menționate.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La cererea de executare silită formulate de creditoare, pe baza titlurilor executorii reprezentate de convenția de credit nr._/22.11.2007 și contractul de vânzare-cumpărare cu garanție reală imobiliară autentificat sub nr.6792/22.11.2007 de BNP M. M., s-a format dosarul de executare nr. 13/CM/2013, iar în urma solicitării executorului judecătoresc, Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită a creanței de 558,847,38 lei în care sunt incluse și cheltuieli de executare, împotriva debitorului, prin încheierea de ședință din 13.02.2013 pronunțată în dosar nr._ (fila 8, vol I).

În urma relațiilor comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă București din care a rezultat că debitorul este angajatul A. F. SRL (filele 93, 94, vol III), Biroul Executorilor Judecătorești Asociați a emis adresă de înființare poprire la data de 16.01.2015 (fila 5, vol I), solicitând A. F. SRL să înființeze poprire asupra cotei de 1/3 din venitul net lunar pe care îl datorează debitorului, până la concurența sumei de 554.289,55 lei. Adresa a fost primită de terțul poprit la data de 21.01.2015 (fila 4, vol I).

Potrivit art. 454 alin. 2 coroborat de art. 452 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, terțul poprit este persoana care datorează sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale debitorului și care, comunicându-i-se adresa de înființare a popririi, este ținută de obligația de a opri plățile către creditorul său – debitor al creditorului la cererea căruia s-a înființat poprirea, poprindu-le în favoarea creditorului.

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că societatea . are calitatea de terț poprit în considerarea textelor menționate, a refuzat înființarea popririi, din actele dosarului de executare rezultând că terțul poprit nu s-a conformat adresei emise de executor; nu a poprit sumele datorate debitorului, nu a virat nicio sumă de bani în contul executorului și nici nu a confirmat înființarea popririi.

. îi incumba obligația de consemnare a sumelor de bani solicitate de creditor, întrucât datora debitorului sumele de bani, izvorâte din raporturile juridice specifice contractului de muncă, la data la care s-a emis adresa de înființare a popririi, ori, potrivit art. 460 alin.1-3 din Vechiul Cod de procedură civilă instanța pronunță validarea popririi prin care se obligă terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului dacă, din probele administrate în cauză rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului.

Pentru motivele expuse, văzând și dispozițiile art. 409 alin. 1-3 din Vechiul Cod de procedură civilă, va admite cererea creditorului și va valida poprirea înființată prin adresa nr. 13/CM/2013 comunicată la 21.01.2015, atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele scadente în viitor, validarea având efect de la data scadenței, și în consecință obligă terțul poprit să plătească creditorului suma datorată debitorului cu titlu de salariu și alte venituri, până la 1/3 lunar, în limita creanței datorate de aceasta din urmă creditorului, respectiv în sumă de 558.847,38 lei reprezentând debit principal, debite accesorii și cheltuieli de executare.

În temeiul art. 451-453 din Codul de procedură civilă, având în vedere soluția de admitere a cererii ce urmează a se pronunța în cauză, va obliga terțul poprit să plătească reclamantei creditoare suma de 20 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform dovezilor existente la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de validare poprire formulată de către creditoarea R. C. SOLUTIONS ROMANIA SRL, cu sediul ales la mandatar ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 246C, clădirea Sky Tower, ., prin intermediul B. C. M. I., cu sediul în sector 2, București, .. 16-18, . cu debitorul C. A. A., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ., ., ., și terțul poprit ., cu sediul în sector 3, București, ., ., ., și în consecință:

Validează poprirea înființată prin adresa nr. 13/2013 comunicată la 16.01.2015 atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele scadente în viitor, validarea având efect de la data scadenței, și în consecință obligă terțul poprit să plătească creditoarei suma datorată debitorului cu titlu de salariu și alte venituri, până la 1/3 lunar, în limita creanței datorate de acesta din urmă creditoarei, respectiv în sumă de 558.847,38 lei reprezentând debit principal, debite accesorii și cheltuieli de executare.

Obligă terțul poprit să plătească reclamantei creditoare suma de 20 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publică azi, 11.06.2015.

Președinte, Grefier,

R.-C. L. E.-C. T.

Red.Tehnored.jud.RCLpentru grefier de ședință aflat în concediu

5 ex./25.07.2015semnează grefier-șef Secție Civilă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 8375/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI