Contestaţie la executare. Sentința nr. 6435/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6435/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 09-04-2012 în dosarul nr. 6435/2012
Dosar._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI – Sectia Civila
Sentinta civila nr. 6435
Sedinta publica de la 09.04.2012
Instanta compusa din:
P.: C. E. C.
GREFIER: G. D.
Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile de fata, avand ca obiect contestatie la executare, formulata de catre contestatorul M. F. M., în contradictoriu cu intimatele B. P. SA SUCURSALA CONSTANTA si S. S. COMSERV SRL, PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA B. C. .
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica de la 02.04.2012, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta si cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 09.04.2012, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANTA,
Deliberând în cauza de față, constată:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București în data de 24.01.2012, sub nr._, contestatorul M. F. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele BANCPOST S.A. și S.C. S. S. ..L., anularea formelor de executare efectuate împotriva sa în dosarul de executare nr. 53/AS/2010 al executorului bancar A. S. și reluarea executării silite în limita sumei garantate.
În motivare contestatorul a arătat că, prin contractul autentificat sub nr. 506/04.03.2008 de BNP Doinița C. din C., a constituit o ipotecă pentru garantarea restituirii împrumutului bancar contractat de debitoarea-intimată S.C. S. S. ..L. cu creditoarea-intimată BANCPOST S.A.; imobilul ipotecat a fost apartamentul proprietatea sa, compus din 3 camere și dependințe, în suprafață de 86,28 mp, situat în București, sector 3, .. 1, ., etaj 5, . menționat faptul că suma garantată prin contractul de ipotecă, în limita căreia creditoarea are dreptul să îl execute în caz de neplată, a fost de_ lei, astfel cum a fost notat în CF nr._ sector 3 București, împrumutul contractat cu banca fiind în lei, nu în euro. Astfel, contestatorul apreciază că somația de plată emisă de executorul bancar pentru suma de_,40 lei, notată în cartea funciară a imobilului, trebuie anulată în parte întrucât depășește cu mult suma garantată prin ipotecă. A mai precizat contestatorul că intimata-creditoare s-a înscris la masa credală, în cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva intimatei-debitoare.
În drept, contestatorul își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 2371 C. civ., art.399 și urm. C. proc. civ.
Contestatorul a achitat taxa judiciară de timbru, de 194 lei, și timbrul judiciar de 5 lei, aferente cererii.
În susținerea cererii contestatorul a depus la dosar, în copie: dovezi de comunicare a încheierii de carte funciară nr._/05.12.2011, încheierea nr._/05.12.2011 a OCPI București – Sector 3 (f. 5-9).
La data de 16.02.2012 intimata S.C. S. S. ..L. a formulat întâmpinare arătând că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a prezentei cauze. De asemenea, s-a arătat că societatea intimată se află în procedura falimentului.
Intimata a depus la dosar înscrisuri, în copie (f. 23-67).
Prin întâmpinarea formulată la data de 17.02.2012 intimata BANCPOST S.A. a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Intimata a arătat, în esență, că împrumutul nerestituit la scadență de debitoarea S.C. S. S. ..L. și garantat de contestator cu ipotecă asupra imobilului situat în București, sector 3, .. 1, ., . de dobânzi, astfel că valoarea acestuia se modifică permanent până la stingerea creanței, acesta fiind motivul pentru care somația emisă de executorul bancar privește o creanță de_,88 lei, în sold la data de 12.09.2011. Mai mult, intimata a arătat că, potrivit clauzelor contractului de ipotecă, garantul ipotecar a fost de acord ca banca să își acopere întreaga creanță, cuprinzând credit, dobânzi, comisioane, din valoarea imobilului la data executării. Intimata a precizat că înscrierea sa la masa credală, în cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva debitoarei, nu poate influența în niciun fel drepturile sale asupra garantului, drepturi ce decurg din contractul de ipotecă încheiat cu acesta.
La solicitarea instanței executorul bancar S. A. a depus la dosar copii de pe înscrisurile din dosarul de executare silită nr. 53/AS/2010 (f. 77-164).
Instanța a administrat, la cererea părților, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând contestația la executare, pe baza probelor administrate, instanța reține următoarea situație de fapt:
În data de 30.03.2011 intimata BANCPOST S.A. a formulat cerere de executare silită asupra imobilului apartament cu 3 camere și dependințe, situat în București, sector 3, .. 1, ., etaj 5, ., conform Contractului de ipotecă autentificat sub nr. 506/04.03.2008, accesoriu Contractului de credit facilitate revolving plus nr._/28.02.2008, modificat și completat cu actul adițional nr. 1/26.02.2009, credit acordat intimatei-debitoare S.C. S. S. ..L. (f. 111-112). Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 28.04.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2011 (f. 108).
La data de 20.09.2011 executorul bancar a emis somația de plată nr. 298, pentru suma de_,88 lei, calculată la data de 12.09.2011, plus dobânzile viitoare și cheltuielile de executare aferente, somație comunicată contestatorului la data de 26.09.2011 (f. 101, 103). Somația a fost înscrisă în cartea funciară individuală nr._ București Sector 3, conform încheierii nr._/05.12.2011 a OCPI București Sector 3 (f. 7, 8).
Instanța reține că, potrivit art. 4 din Contractul de credit facilitate revolving plus nr._/28.02.2008, restituirea creditului în valoarea de_ lei, acordat de intimata BANCPOST S.A. intimatei S.C. S. S. ..L. a fost garantată prin constituirea unei ipoteci asupra imobilului situat în București, sector 3, .. 1, ., . (f. 124). Potrivit clauzelor înscrise în Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 506/04.03.2008, încheiat între contestator, în calitate de garant, și intimata BANCPOST S.A., în calitate de creditor ipotecar, valoarea creanței garantate este de_ euro, respectiv_ RON, la care se adaugă dobânzile, spezele, taxele, comisioanele și cheltuielile aferente Contractului de credit nr._/28.02.2008, contestatorul consimțind să garanteze creditul acordat în baza acestui contract, precum și celelalte accesorii sus-menționate. De asemenea, prin contract contestatorul a fost de acord ca banca să își acopere întreaga creanță – credit, dobânzi, comisioane – din valoarea imobilului la data executării. Totodată, contestatorul s-a obligat în solidar cu debitoarea S.C. S. S. ..L. la plata obligațiilor din contractul de credit și a dobânzilor aferente, renunțând șa beneficiul de discuțiune și diviziune. (f. 161-163)
Astfel, instanța reține, contrar susținerilor contestatorului, că acesta s-a obligat să garanteze, prin instituirea ipotecii asupra imobilului proprietatea sa, restituirea de către intimata S.C. S. S. ..L. creditului acordat prin Contractul nr._/28.02.2008, modificat și completat cu actul adițional nr. 1/26.02.2009, dar și plata dobânzilor și a comisioanelor aferente creditului, astfel cum sunt detaliate în art. 2, punctele 2.4, 2.5 și 2.6 din Contractul de credit. În consecință, în mod legal executorul bancar a emis somația de plată nr. 298/20.09.2011 asupra întregii sume de plată,calculată la data de 12.09.2011, compusă din debit principal, dobânzi și comisioane. Susținerile contestatorului, în sensul că răspunderea lui nu se întinde dincolo de limitele creanței garantate, de_ lei, nu sunt întemeiate, în condițiile în care din cuprinsul contractului de ipotecă rezultă că s-a obligat să garanteze inclusiv plata accesoriilor creanței principale.
De asemenea, susținerile contestatorului cu privire la înlăturarea prezumției de răspundere solidară a codebitorilor în cazul necomercianților, sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că acesta și-a asumat, prin contractul de ipotecă, obligația de a răspunde solidar cu împrumutatul, conform art. 42 C. . din contractul de credit, renunțând la beneficiul de discuțiune și diviziune. Astfel, având în vedere caracterul dispozitiv al normelor juridice de drept privat enunțate, precum și dispozițiile art. 969 C. civ., instanța reține că garantul-contestator, este ținut să își îndeplinească obligațiile asumate prin contractul de ipotecă.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul M. F. M. - R. DE VEDE, ., judetul Teleorman în contradictoriu cu intimatele BANCPOST S.A. - CONSTANTA, ., .. PARTER și S.C. S. S. ..L PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA B. C. - A., ., nr. 29, judetul Teleorman.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.04.2012.
P.,GREFIER,
C. E. CorobanăGabriela D.
Red. CEC/Tehnored. CEC
5 ex./14.06.2012
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6528/2012. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6572/2012. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|








