Evacuare. Sentința nr. 7124/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7124/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-04-2012 în dosarul nr. 7124/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentinta civila nr.7124
Ședința publică de la 19 aprilie 2012
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE E. P.
Grefier C. M.
Pe rol solutionarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta-parata ., in contradictoriu cu paratii V. A., C. I., G. F. si parata-reclamanta I. E., avand ca obiect evacuare .
Dezbaterile in ședința publica au avut loc in ședința publica de la 12.04.2012, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta si când instanța avand nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 05.043.2012, când, in aceeasi compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 18.08.2010, sub nr_, reclamanta . a chemat in judecata pe paratii V. A., C. I., G. F. si I. E., solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna evacuarea paratilor din imobilul situat in . si 35, sect 3 pentru lipsa titlului, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, reclamanta a aratat ca spatiile folosite de parati sunt in proprietatea reclamantei si, desi se afla ., punand viata paratilor in pericol, acestia refuza sa paraseasca aceste spatii.
Arata ca intre reclamanta si parati nu exista nici un raport juridic de nici o natura Din anul 2005 paratii nu au mai platit chiria
In drept, a invocat dis part 1410-1453 C.civ si art 112 si 174 C.pr.civ.
La termenul din data de 20.07.2011 parata I. E. a depus la dosar intampinare prin care a invocat exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant, exceptia lipsei calitatii procesuale active si exceptia lipsei obiectului.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
In motivare, a aratat ca sustinerile reclamantei potrivit carora ar fi vorba de constructii supuse dezafectarii, improprii pentru destinatia de locuinta, sunt neadevarate si sunt contrazise de actele incheiate de reclamanta incepand cu anul 1993, respectiv contractele de inchiriere nr 2611/1993, 793/2000 si 12/2004.
In drept, a invocat disp art 115 si urmat C.pr.civ.
In dovedire, a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriul reclamantei si proba testimoniala.
La acelasi termen parata I. E. a depus la dosar cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii imbunatatirilor efectuate la imobilul din ., sect 3 si constatarea unui drept de retentie asupa imobilului pana la achitarea de catre reclamanta a contravalorii imbunatatirilor efectuate.
In motivare, a aratat ca din anul 1993 locuieste in imobil in temeiul contractelor de inchiriere incheiate cu reclamanta ce au fost prelungite fie expres, fie tacit.
De-a lungul anilor a efectuat o . imbunatatiri, respectiv inlocuire 1mc de scandura si 12 rigle de la acoperis, betonat si zidit camine de canalizare, betonare curte, schimbat doua ferestre la bucatarie si hol, acoperire imobil cu tabla, montat 15 mp de faianta in bucatarie, montat tavan de rigips in bucatarie, schimbat usa de la intrare si baie, schimbat instalatia de apa potabila, montare centrala termica si calorifere, decopertare, tencuire bucatarie, hol si baie, montare tavan rigips in holul de la intrare si coloana de gaze.
Arata ca toate reparatiile efectuate sunt reparatii necesare ce sunt in sarcina locatorului.
In drept a invocat disp art 115 si urmat C.pr.civ si art 1420 si urmat C.civ.
La termenul din data de 20.10.2011 parata-reclamanta a depus la dosar precizare la cererea reconventionala prin care a aratat ca valoarea imbunatatirilor aduse imobilului este de 29.000 lei.
Instanta a administrat proba cu inscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba testimoniala in cadrul careia au fost audiati martorii A. F. si G. G., declaratiile date fiind consemnate in scris si atasate la filele 189, 190 si proba cu expertiza constructii, fiind depus la dosar raportul de expertiza intocmit de expert P. D. Natasa.
La termenul din data de 20.10.2011 instanta a pus in discutia partilor exceptia netimbrarii si exceptia lipsei obiectului cererii si le-a respins cu motivarea aratata in incheierea de sedinta.
La termenul din data de 15.12.2011 instanta a pus in discutia partilor exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei V. A. si a admis-o.
La acelasi termen parata-reclamanta a aratat ca nu mai sustine exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de parata-reclamanta I. E. instanta retine ca din actele depuse de reclamanta-parata la dosar, respectiv certicat de atestare a dreptului de proprietate si situatie privind stabilirea terenurilor aflate in proprietatea . (filele 4-7) rezulta ca aceasta este proprietarul imobilelor din care se solicita evacuarea . Imobilul a fost dezmembrat succesiv in 16 loturi, conform actului de dezmembrare autentificat sub nr 2200/22.09.2005 Dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestor loturi a fost intabulat in cartea funciara nr_. De asemenea, reclamanta-parata a depus al dosar un extras de Carte Funciara din care rezulta ca este proprietara imobilelor din care solicita evacuarea paratilor. Desi parata-reclamanta a sustinut ca reclamanta-parata a instrainat imobiele nu a depus la dosar nici o dovada in acest sens
F. de considerentele expuse instanta apreciaza ca exista identitate intre reclamanta-parata . si subiectul activ din cadrul raportului juridic obligational dedus judecatii astfel incat va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de parata-reclamanta ca neintemeiata.
Pe fondul cauzei instanta retine urmatoarele:
La data de 15.07.1991 reclamanta a incheiat cu parata C. I. contractul de inchiriere nr 7194 avand ca obiect imobilul din ., sector 3
La data de 19.05.2000 reclamanta a incheiat cu parata G. F. contractul de inchiriere nr 792 avadn ca obiect imobilul situat in ., sector 3, pentru o perioada de 3 ani.
La data de 14.12.2004 reclamanta a incheiat cu parata G. F. contractul de locatiune nr 3 avand ca obiect imobilul din ., sect 3, Bucuresti, cu valabilitate pana la date de 31.12.2005. Potrivit art 5.2 din contract acesta va inceta prin simpla ajungere la termen in cazul in care partile nu au convenit prelungirea acestuia in scrie, cu cel putin 30 de zile inaintea datei prevazute pentru incetarea contractului (filele 79-81)
La data de 14.12.2004 reclamanta a incheiat cu parata I. E. contractul de locatiune nr 12 avand ca obiect imobilul din ., sector 3 format din suprafata locuibila 28 mp, dependinte 38,70 mp si curte 33 mp. Contractul a intrat in vigoare la data de 01.01.2005 si a avut valabilitate pana la data de 31.12.2005 . Partile au convenit incetarea contractului prin simpla ajungere la termen in cazul in care nu au hotarat prelungirea acestuia in scris cu cel putin 30 de zile inaintea termenului prevazut pentru incetare. (art 5.2 din contract).
Desi parata-reclamanta I. E. a sustinut ca a incheiat cu reclamanta-parata un act aditional la contractul de locatiune prin care a fost prelungit contractul de locatiune nu a depus la dosar nici o dovada in acest sens.
F. de considerentele expuse, constatand ca toate contractele de inchiriere incheiate cu paratii au expirat si nu au mai fost prelungite prin acte aditionale, va admite cererea reclamantei-parate si va dispune evacuarea paratei C. I. din imobilul din ., sector 3, a paratei G. F. din imobilul din ., sector 3 si a paratei I. E. din imobilul din ., sector 3
Vazand disp art 274 C.pr.civ va obliga paratii C. I., G. F. si I. E. sa plateasca reclamantei 4.970,3 lei cheltuieli de judecata reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat potrivit chitantei nr 13/30.09.2011.
Avand in vedere ca instanta a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei V. A., va respinge cererea formulata in contradictoriu cu aceasta ca fiind formulata impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
Parata-reclamanta I. E. a efectuat o . imbunatatiri la imobilul din ., sector 3. Martorul A. F. a declarat ca parata a schimbat instalatia de apa de la poarta pana in pivnita, a tras coloana de gaze, a montat centala termica si calorifere, a schimbat podeaua bucatariei care era din lemn si a turnat placa din beton, a pus faianta in bucatarie, a tencuit peretii, a montat rigips in bucatarie, a renovat complet baia, a tencuit peretii din baie, a montat chiuveta, a schimbat doua ferestre, a inlocuit usa de la baie si de la intrare . Martorul a mai aratat ca intrucat acoperisul imobilului era din cartorn, parata l-a inlocuit cu unul din tabla si a inlocuit grinzile ce sustineau acoperisul, iar dupa schimbarea tevilor, a betonat curtea.
Declaratia martorului A. F. se coroboreaza cu declaratia martorului G. G. care a aratat ca parata I. E. a inlocuit acoperisul imobilului care era din carton, a inlocuit grinzile din lemn care erau putrezite si scandura care se sprijinea pe grinzi si a pus tabla. Parata a schimbat coloana de apa potabila de la caminul de apa pana la bucatarie si 3 ferestre. Tavanul imobilului s-a prebusit din cauza degradarii iar parata a refacut tavanul din sipci si l-a tencuit, a montat centrala termica si calorifere, a tencuit pererii din baie si a monntat o cada iar sotul paratei a pus faianta in bucatarie.
Potrivit raportului de expertiza constructii efectuat in cauza contravaloarea imbunatatirilor efectuate de parata-reclamanta la imobilul din ., sector 3 constand: in inlocuire 1 mc de scandura si 12 rigle de acoperis, betonat si zidit camine de canalizare, betonare curte, schimbat 2 ferestre, acoperire imobil cu tabla, montat 15 mp de faianta, tavan rigips, usa intrare, usa baie, instalatie de apa potabila, centrala termica si calorifere, decopertare si tencuire bucatarie, baie si hol, montat tavan rigips in holul de la intrare si coloana de gaze, se ridica la suma de 27.784 lei.
Potrivit art 1447 C.civ reparatiile mici numite locative sunt in sarcina locatarului, daca nu s-a stipulat contrariul iar potrivit art 1448 nici una din reparatiile locative nu cad in sarcina locatarului cand stricaciunile au fost cauzate de vechime sau forta majora.
In speta reparatiile facute de parata-reclamanta la peretii imobilului, desi pot fi incadrate in categoria reparatiilor loacative au fost determinate de starea avansata de degradare in care s-a aflat imobilul asa cum rezulta din declaratiile celor doi martori audiati.
Instanta nu va retine apararile reclamantei-parate potrivit carora imbunatatirile aduse de parata-reclamanta sunt voluptuorii si prin urmare nu trebuie suportate de proprietarul imobilului intrucat toate reparatiile si imbunatatirile efectuate de parata au fost facute pentru a aduce imobilul in stare de folosinta normala, neputand fi incadrate in categoria cheltuielilor voluptuorii.
F. de considerentele expuse va admite in parte cererea reconventionala si va obliga reclamanta-parata . sa plateasca paratei-reclamante I. E. suma de 27.784 lei reprezentand contravaloare imbunatatiri aduse imobilului situat in Bucuresti, ., sector 3. P. la plata contravalorii imbunatatirilor va institui un drept de retentie asupra imoilului situat in ., sector 3, in favoarea paretei-reclamante.
Va lua act ca parata-reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de parata I. E. ca neintemeiata.
Admite cererea formulata de reclamanta . cu sediul in ., ., in contradictoriu cu paratii C. I., domiciliata in Bucuresti, ., sector 3, G. F. domiciliata in Bucuresti, ., . si I. E., domiciliata in domiciliata in Bucuresti, ., sector 3
Dispune evacuarea paratei C. I. din imobilul situat in Bucuresti, ., sect 3
Dispune evacuarea paratei G. F. din imobilul situat in Bucuresti, ., sect 3
Dispune evacuarea paratei I. E. din imobilul situat in Bucuresti, ., sector 3
Respinge cererea formulata in contradictoriu cu parata V. A., cu ultim domiciliu cunoscut in Bucuresti, ., sector 3, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
Obliga paratii C. I., G. F. si I. E. sa plateasca reclamantei suma de 4.970,3 lei cheltuieli de judecata
Admite in parte cererea reconventionala formulata de parata-reclamanta I. E.
Obliga reclamanta-parata . sa plateasca paratei-reclamante I. E. suma de 27.784 lei reprezentand contravaloare imbunatatiri aduse imobilului situat in Bucuresti, ., sector 3
Instituie in favoarea paratei-reclamante I. E. un drept de retentie asupra imobilului situat in Bucuresti, ., sector 3 pana cand reclamanta-parata va plati paratei-reclamante suma de 27.784 lei, contravaloare imbunatatiri.
Ia act ca parata-reclamanta I. E. nu a solicitat cheltuieli de judecata
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 19.04.2012.
P. GREFIER
E. P. C. M.
Red E.P
Dact E.P/6 ex/29.05.2012
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 17-04-2012,... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6901/2012. Judecătoria... → |
---|