Plângere contravenţională. Hotărâre din 17-04-2012, Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-04-2012 în dosarul nr. 6933/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

I N C H E I E R E

Ședința publică de la 09.04.2012

Instanța constituită din :

Președinte – I. P.

Grefier – E. C.

Pe rol soluționarea cauzei privind pe petent C. C. R. in contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. B. DE POLITIE RUTIERA, având ca obiect plangere impotriva procesului verbal de contraventie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal, lipsa fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedereaza instantei faptul ca intimata a depus intampinare.

Instanta procedeaza la identificarea petentului care se legitimeaza cu CI . nr._/2004 si îi comunica o copie de pe intampinare.

Instanta invocă din oficiu exceptia necompetentei teritoriale și acorda cuvantul petentului asupra excepției.

Avand cuvantul, petentul pune concluzii de admitere a exceptiei si de declinare a competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti.

INSTANȚA,

Avand nevoie de timp pentru a delibera, in temeiul disp. art. 260 Cod procedura civila, va amana pronuntarea.

Pentru aceste motive,

DISPUNE :

Amana pronuntarea la data de 17.04.2012.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 09.04.2012.

P. GREFIER

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 6933

Ședința publică de la 17.04.2012

Instanța constituită din :

Președinte – I. P.

Grefier – E. C.

Pe rol soluționarea cauzei privind pe petentul C. C. R. in contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. B. DE POLITIE RUTIERA, având ca obiect plangere impotriva procesului verbal de contraventie.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica de la 09.04.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru azi, 17.04.2012, cand a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.11.2011 sub nr. de dosar_, petentul C. C. R. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 04.11.2011, de intimata D.G.P.M.B. B. DE POLITIE RUTIERA.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 04.11.2011 a fost testat cu aparatul etilotest de către un echipaj de poliție care l-a oprit în trafic la ieșirea din Pasajul Obor, rezultatul fiind 0,26 mg/l în aerul expirat. Petentul arată că nu contestă veridicitatea celor reținute în procesul verbal, însă susține că acesta prezintă mai multe motive de nulitate, fiind încălcate prevederile art. 16, art. 17 și art. 5 din OG 2/2001.

Pentru motivele arătate, petentul solicită anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Plângerea este scutită de plata taxei de judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 modificată și art. 1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995 modificată

În dovedirea plângerii, petentul a depus în copie procesul verbal de contravenție.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat lipsa semnăturii de pe plângere și a susținut că procesul verbal este legal și temeinic întocmit..

La acest termen de judecată, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale si a retinut cauza in pronuntare pe aceasta exceptie.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.32 al.2 din OG 2/2001, competența de soluționare a plângerilor formulate împotriva unui proces verbal de constatare a contravenției revine judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.

În cauză, conform procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 04.11.2011, de intimata D.G.P.M.B. B. DE POLITIE RUTIERA, contravenția ar fi fost săvârșită pe .. 12, în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2 București.

Având în vedere considerentele arătate, în temeiul art. 32 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 și art. 158 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetentei teritoriale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, ca instanță în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul C. C. R., domiciliat in Bucuresti, . nr. 108, ., ., in contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. B. DE POLITIE RUTIERA, cu sediul in Bucuresti, ..9-15, sector 3, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2012.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. P.I.

Tehn. P.I. 29.05.2012

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 17-04-2012, Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI