Pretenţii. Sentința nr. 7396/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7396/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-04-2012 în dosarul nr. 7396/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7396

Ședința publică din data de 25.04.2012

Instanța constituita din:

Președinte – jud. B. I.

Grefier – R. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, formulată de către reclamanta A. DE P. . cu pârâtul V. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, având în vedere cererea reclamantei prin care învederează că s-a achitat debitul, respinge cererea de suspendare și reține cauza spre soluționare pe baza înscrisurilor de la dosar.

INSTANȚA,

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta la data de 26.10.2011, reclamanta A. DE P. . in judecata pe pârâtul V. G., solicitand obligarea acestuia la plata sumei de 1081,18 lei reprezentand cheltuieli de intretinere aferente perioadei noiembrie 2010 – iulie 2011, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii se arata ca pârâtul, figureaza cu debitul indicat, punând în dificultate asociatia care nu mai poate achita facturile către furnizori. Deși a fost somat de nenumărate ori, atât verbal cât și în scris, aceasta a refuzat să achite debitul.

In drept, cererea se intemeiaza pe disp. Legii 230/2007

Prin Serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere prin care a precizat ca debitul a fost integral achitat.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:

Pârâtul V. G., in calitate de proprietar a apartamentului 93 situat in bloc 1, din ., . suma de 1081,18 lei reprezentand cheltuieli de intretinere aferente perioadei noiembrie 2010 – iulie 2011. Dupa data introducerii cererii, pârâtul a achitat integral debitul restant datorat reclamantei.

F. de aceste consideratii, constatand ca cererea reclamantei a ramas fara obiect, prin achitarea debitului restant de catre pârât, instanta va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta A. DE P. . în București, ., ., în contradictoriu cu pârâtul V. G., cu domiciliul în București, ., ., ., sect. 3, ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.04.2012.

Președinte, Grefier,

jud. B. I. R. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7396/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI