Acţiune oblică. Sentința nr. 8098/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8098/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 8098/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8098
Ședința publică din data de 17.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte - M. C.
Grefier - veronica burcin
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul M. V. D., PRIN MANDATAR M. V. în contradictoriu cu pârâții N. T. și N. A. C. și a cererii de intervenție voluntară accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenienta M. D., având ca obiect acțiune oblică – partaj la cererea creditorului, pretenții și obligație de a face.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.06.2015, încheierea de ședință de la acea dată, făcând parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 17.06.2015.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul M. V. D., PRIN MANDATAR M. V. în contradictoriu cu pârâții N. T. și N. A. C. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să facă partajul între cei doi parți privind imobilele teren și casă situate în ., sector 4, astfel, lotul 1 compus din cota parte de 82,10% căreia îi corespunde suprafața de 78 mp din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., corp B, sector 4, compus din teren intravilan categoria folosință curți în suprafață de 95 mp, conform măsurătorilor cadastrale, 95 mp conform actelor de proprietate și din construcția C1 edificată pe aceasta, parter, format din două camere de locuit, bucătărie, baie și hol cu suprafața de 34 mp utilă, 10 mp și pivniță de 9,56 mp imobil, lot ce i-a fost înstrăinat conform actului de vanzare-cumpărare nr.691/03.07.2013 de BNP A.&Asociații, lotul nr.2 în suprafață de 17 mp urmand să îi revină în proprietate numitei N. A. C., cu obligarea unei sulte către celălalt parat.
Să fie obligat paratul N. T. să obțină documentația cadastrală pentru deszlipire, sau, în caz de refuz să fie autorizat să execute această operațiune în numele său, să fie obligat paratul N. T. să îi plătească suma de 5000 euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, prin contractul de vanzare-cumpărare nr.691/03.07.2013 de BNP A.&Asociații, așa cum a fost modificat prin actul adițional nr.autentifiact sub nr.1048 din 19 septembrie 2013, a cumpărat de la parați imobilului situat în ., corp B, sector 4, cota parte de 82,10% căreia îi corespunde suprafața de 78 mp din terenul intravilan în suprafață de 95 mp conform măsurătorilor cadastrale, 100 mp, împreună cu construcția corp C1 edificată pe acesta, cu o suprafață utilă de 34,10 mp și pivniță în suprafață de 9,56 mp.
Parații au partajat voluntar imobilele ce le posedau, lotul 1revenind lui, iar lotul 2 de teren în suprafață de 17 mp revenind paratei N. A. C..
S-a stipulat ca demersurile necesare obținerii documentației cadastrale privind dezlipirea întregului imobil să fie efectuate de paratul N. T., pană la data de 02.10.2013,.termen prelungit ulterior la data de 03.12.2013. S-a instituit în sarcina vanzătorului N. T. daune interese de 5000 euro.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1484, 1430 NCC.
Reclamantul a atașat înscrisuri-f.7-37.
Parata N. A. C. a depus întîmpinare, prin Serviciul registratură, la data de 22.07.2014, prin care a invocat excepția prematurității cererii, fiind necesare obținerea documentației cadastrale și să se constate imposibilitatea legală de partajare a imobilului.
Solicită să se constate că lotul 2 se compune din suprafața de 37 mp și nu 17 mp cum a cerut reclamantul și atribuirea acestui lot de 37 mp.
În motivare a arătat că există dificultăți de partajare a imobilului datorită dificultăților legate de identificarea corectă a terenului, a dificultăților de natură tehnică a întocmirii documentației cadastrale și de dezmebrare a terenului. Din concluziile unui expert topografic a rezultat că terenul nu poate fi dezmembrat fără acordul unei alte proprietare, numita M. D. și că nu se pot face loturi sub 150 mp.
În drept a invocat dispozițiile art.205 C.pr.civ.
Totodată, la aceiași dată, a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că lotul 2 se compune din suprafața de 37 mp și să-i fie atribuit acest lot.
În motivare a reluat susținerile din întîmpinare.
În drept a invocat dispozițiile art.209 C.pr.civ., art.357 C.civil, art.979 C,prciv.
În susținere a depus înscrisuri-f.57-75.
Paratul N. T. a depus întîmpinare, prin Serviciul Registratură, la data de 25.07.2014, prin care a invocat excepția prematurității cererii, fiind necesare obținerea documentației cadastrale și să se constate imposibilitatea legală de partajare a imobilului.
În motivare a arătat că solicită partajul dacă se consideră că imobilele pot fi partajate. Arată că a efectuat demersuri pentru obținerea documentației cadastrale, însă nu a fost posibilă întocmirea conform solicitării reclamantului.
Arată că există dificultăți de partajare a imobilului datorită dificultăților legate de identificarea corectă a terenului, a dificultăților de natură tehnică a întocmirii documentației cadastrale și de dezmembrare a terenului. Din concluziile unui expert topografic a rezultat că terenul nu poate fi dezmembrat fără acordul unei alte proprietare, numita M. D. și că nu se pot face loturi sub 150 mp.
În drept a invocat dispozițiile art.205 C.pr.civ.
Totodată, la aceiași dată, a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că lotul 2 se compune din suprafața de 37 mp și să se dispună partajarea lotului 1 în suprafață de 37 mp.
În motivare a reluat susținerile din întîmpinare.
În drept a invocat dispozițiile art.209 C.pr.civ., art.357 C.civil, art.979 C,prciv.
În susținere a depus înscrisuri-f.81-95.
La data de 07.10.2014, în procedură prealabilă, au fost anulate cererile reconvenționale formulate de parații N. A. C. și N. T.. Asupra încheierii respective nu s-au formulat cereri de reexaminare.
La data de 20.10.2014, prin Serviciul Registratură, reclamantul a depus răspuns la întîmpinări, prin care a arătat că acțiunea nu este prematură, că parații sunt de rea credință deoarece nu a existat un act de partaj între aceștia, stfel încat nu poate întabula terenul.
La termenul de judecată din data de 09.12.2014, reclamantul a precizat acțiunea în sensul că solicită partajarea terenului în suprafață de 78 mp, cu menținerea celorlaltor capete de cerere.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, pentru ambele părți, interogatoriul paraților și expertiză topografică.
La termenul de judecată din data de 10.06.2015 numita M. D. a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului, cerere admisă în principiu.
La același termen părțile au depus o tranzacție, pe care au semnat-o în fața instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr.2072/10.10.1996 de BNP F. N.-f.117, parații N. T. și N. A. C. au cumpărat imobilul din ., sector 4, format din teren în suprafață de 100 mp și construcția existentă pe acesta de la numiții N. T. și N. E.. Potrivit schiței anexe la contract s-a cumpărat doar parterul din imobilul parter și etaj.
Prin contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr.691/03.07.2013 de BNP A.&Asociații, reclamantul a cumpărat de la parați cota parte de 82,10% căreia îi corespunde suprafața de 78 mp din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., corp B, sector 4, compus din terenul intravilan în suprafață de 95 mp (conform măsurătorilor cadastrale 100 mp), împreună cu construcția corp C2 edificată pe acesta, parter, formată din două camere de locuit, bucătărie, baie și hol, cu o suprafață utilă de 34,10 mp și pivniță în suprafață de 9,56 mp, imobilul avand numărul cadastral_-C1-U1, întabulat în CF cu nr._-C1-U1 a municipiului București, sector 4-f.9-11.
La contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr.691/03.07.2013 de BNP A.&Asociații a fost încheiat actul adițional-f.16-17, autentificat sub nr.1048/19.09.2013 de BNP A.&Asociații prin care s-a menționat construcția C1 și s-a prelungit termenul de achitare a sumei de 5000 euro reprezentand restul de preț rămas de achitat precum și temenul limită pentru obținerea de vanzatorul N. T. a documentației cadastrale pentru dezilipirea imobilului, iar în caz de nerespectare a noului termen, obligația paratului de a plăti reclamantului daune interese de 5000 euro.
Numita M. D., la randul ei, a cumpărat apartamentul nr.2 situat în ., sector 4, corp B, . 1 cameră și dependințe cu suprafața utilă de 29,66 mp, împreună cu cota indiviză din părțile și dependințele comune ale imobilului și dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinței în suprafață de 31 mp, prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr.2280/09.09.2011 la BNP Asociați M. și M.-f.119-121.
În ceea ce privește prematuritatea cererii, instanța constată că susținerile pârților sunt neîntemeiate, cât timp, pe calea instanței, partajul poate fi obținut indiferent de obținerea prealabilă a unei documentații acdastrale.
În ceea ce privește terenul aferent construcției, instanța constată că reclamantul este proprietar pe terenul în suprafață de 78 mp care include și terenul aferent construcției, drept de proprietate dobandit prin prin contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr.691/03.07.2013 de BNP A.&Asociații, iar numita M. D. este proprietara suprafeței de 31 mp, drept dobandit prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr.2280/09.09.2011 la BNP Asociați M. și M.
Prin urmare terenul de sub construcție este în indiviziune forțată, părțile neputand ieși din indiviziune cu privire la acest teren.
Instanța constată că, prin tranzacția încheiată între părți, reclamantul dobandește în proprietate și posesie suprafața de 78 mp din care face parte și suprafața de 31 mp. Din această formulare reiese că proprietarul dobandeșe drept de proprietate, partajul avand efect constitutiv de drepturi, asupra suprafeței de 78 mp teren, deși din această suprafață face parte și suprafața de 31 mp față de care reclamantul se află în indiviziune cu M. D. și asupra căruia, prin urmare, nu poate dobandi un drept de proprietate în mod exclusiv.
Prin urmare, instanța apreciază că nu se poate lua act de tranzacție, în forma arătată.
În condițiile arătate, nici primul capăt de cerere prin care reclamantul solicită partajul în sensul de a-i fi atribuit lotul 1 care să cuprindă construcția C1 în suprafața arătată de acesta precum și suprafața de teren de 78 mp, nu poate fi primit, deoarece, cu privire la suprafața de 78 mp în forma pe care o dorește reclamantul cuprinde și suprafața de 31 mp teren pe care reclamantul se află în indiviziune cu M. D..
Prin urmare, reclamantul ar putea să obțină o suprafață diminuată corespunzător cu suprafața cu care se află în indiviziune, însă acest mod de soluționare a partajului nu a fost indicat de reclamant nici în cererea introductivă și nici în tranzacția depusă la dosar. În acest sens, instanța consideră relevant raportul de expertiză efectuat în cauză și care explică cum s-a ajuns la suprafața de 64 mp în loc de 78 mp solicitați, suprafață ce ar putea fi atribuită reclamantului.
Mai mult, din raportul de expertiză rezultă cu suprafața aflată în indiviziune cu M. D. este de fapt 27 mp, iar suprafața de 4 mp este în proprietatea exclusivă a apartamentului de la etaj.
Din studiul topografic depus de parați-f.154-156 rezultă că amprenta la sol a construcției este de 57 mp, ceea ce presupune cu atat mai mult că asupra suprafeței de sub construcție nu se poate iesi din indiviziune, astfel încat nu poate fi atribuită reclamantului. Din același studiu rezultă că există de fapt 4 imobile în curtea respectivă, iar cele 4 imobile se află în indiviziune forțată și că între imobilele aflate în ..52 și 54 există suprapunere.
Instanța nu poate atribui însă lotul în suprafață de 64 mp cat timp reclamantul a solicitat 78 mp.
Mai mult, atat în legătură cu tranzacția depusă cat și cu privire la primul capăt de cerere, instanța constată că în cauză nu a fost chemată în judecată și numita Milalcea D. pentru a se putea dispune cu privire la suprafața de teren față de care aceasta se află în indiviziune cu reclamantul.
La ultimul termen de judecată, numita M. D. a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului. Prin această formă de intervenție, terțul nu dobandește un drept pentru el sau obținerea unei hotărari prin care părțile inițiale să fie condamnate față de el, ci tinde, prin apărarările pe care le face, ca instanța să pronunțe o hotărare în favoarea părții pentru care a intervenit. Prin urmare, intervenientul este parte alăturată și nu parte principală, astfel încat el nu putea tranzacționa în numele său un drept de proprietate, ci doar putea sprijini acțiunea reclamantului.
Față de acest aspect, instanța apreciază că nu se poate lua act de tranzacție în condițiile în care un proprietar al terenului în indivizune forțată este doar intervenient accesoriu, după cum nu se poate da curs primului capăt de cerere, față de aceleași considerente.
Prin urmare, față de motivele arătate, atat cererea de a se lua act de tranzacție cat și primul capăt de cerere apar ca neîntemeiate, motiv pentru care vor fi respinse ca atare.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, instanța constată că reclamantul, prin mandatar, a arătat că renunță la acest capăt de cerere. Instanța va analiza însă pe fond acest capăt, deoarece mandatarul nu avea împuternicire de a face cereri de renunțare. Instanța consideră acest cappt de cerere neîntemeiat, deoarece, pentru obținerea documentației cadastrale pentru dezlipire, trebuie acordul tuturor proprietarilor terenului, inclusiv al numitei M. D., prin urmare, nu se poate crea o obligație exclusivă în sarcina paraților din cuază.
În ceea ce privește daunele interese de 5000 euro solicitate de reclamant prin capătul 3 de cerere, instanța constată că acestea au fost stipulate în actul adițional-f.16-17, autentificat sub nr.1048/19.09.2013 de BNP A.&Asociații, la contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr.691/03.07.2013 de BNP A.&Asociații prin care s-a arătat că, în cazul în care se depăsește noul termen limită pentru obținerea documentației cadastrale, respectiv 03.12.2013, paratul îi va achita reclamantului această sumă de 5000 euro.
Instanța apreciază că, deși s-a stipulat în contract obligația plății acestei sume, paratul nu se află în culpă pentru neîndeplinirea obligației, deoarece există o situație obiectivă pentru neobținerea documentației, respectiv imposibilitatea obținerii acesteia în lipsa acordului tuturor proprietarilor terenului și imposibilitatea de a ieși din indivziune asupra terenului de sub construcție, unde există o indiviziune forțată.
De altfel paratul, a depus studiu topografic întocmit de expert ANCPI, ceea ce demonstrează efectuarea demersurilor de acesta, dar neîndeplinirea obligației din cauze obiective.
Prin urmare, întreaga acțiune a reclamantului apare ca neîntemeiată, urmand a fi respinsă ca atare. În situația respingerii cererii principale, va fi respinsă ca neîntemeiată și cererea de intervenție voluntară accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenienta M. D..
Față de soluția respingerii acțiunii, va respinge și cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de a se lua act de tranzacție ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. V. D. (CNP_), cu domiciliul în București, ., Corp B, parter, sector 4, prin mandatar M. V., în contradictoriu cu pârâții N. T. (CNP_) și N. A. C. (CNP_), ambii domiciliați în București, ., sector 4 ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.06.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. C. V. B.
Red./Tehnored. Jud. M.C./6 ex.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8045/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8065/2015. Judecătoria... → |
---|