Întoarcere executare. Sentința nr. 8126/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8126/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 8126/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI

....

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 8126

Ședința publică de la 18.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. A.

GREFIER: A. A. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâtul A. G. având ca obiect întorcere executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, judecata fiind suspendată din data de 5.05.2014 în temeiul art. 1551 alin. 1 C.p.c, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 30.12.2013 sub nr. _, ca urmare a declinării dosarul nr._/299/2013 de la Judecătoria sectorului 1 Bucuresti, reclamanta . a chemat in judecată pe pârâtul A. G. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunta să oblige pârâtul la restituirea sumei de 26.864,06 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație si la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 18.06.2015 instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Conform art.137 C.proc.civ., “instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura, precum și a celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”

Instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.05.2014, când cauza a fost suspendată în baza art.1551 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației stabilite în sarcina sa de către instanță, respectiv de a depune la dosar sentinta si decizia pronuntate in dosarul nr._/4/2010 al Judecătorie sectorului 4 Bucuresti.

La data de 18.06.2015, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, pentru perimare.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și alin. (3) Cod procedură civilă „orice cerere de chemare în judecată (…) se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an”, „în materie comercială termenul de perimare este de șase luni”, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă „perimarea se poate constata și din oficiu.”

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult un an, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și în temeiul art. 248 – 252 Cod procedură civilă va constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția perimării cererii.

Constată perimată cererea formulată de reclamanta ., cu sediul in Bucuresti, ., sector 1 în contradictoriu cu pârâtul A. G., domiciliat in ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. A. A. A. D.

Red. Jud. R.A./dact. gref. AAD./ 2 ex/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 8126/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI