Contestaţie la executare. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 13417/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

INCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.10.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: F. V.

GREFIER: B. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul Cabinet de A. P. N. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-a depus copia dosarului de executare nr.3784/2014 al B. T. B. O.. De asemenea s-a atașat din oficiu copia sentinței civile nr.3527/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria sector 4 cu mențiunea definitivă, după care:

Față de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina potrivit art.650 alin.1 raportat la art.713 Cod procedură civilă.

În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 de zile.

În temeiul art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei precum și cu sentința civilă nr.3527/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București cu mențiunea definitivă, apreciind că este pertinentă, concludentă și în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, instanța constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 30.10.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.10.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: F. V.

GREFIER: B. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul Cabinet de A. P. N. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.10.2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 la data de 19.11.2014 sub nr._/302/2014 și declinată în favoarea Judecătoriei sector 4 prin sentința civilă nr. 3750/19.05.2015, contestatorul C. de avocat P. N. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 3784/2014 al B. T. B. O. și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 10.11.2014, anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 14.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2014 al Judecătoriei Sector 4 București, constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită, constatarea faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.09.2011.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că s-a început executarea silită în temeiul procesului verbal de contravenție . nr._/19.09.2011 ce nu i-a fost comunicat anterior și care nu putea constitui titlu executoriu întrucât nu se împlinise termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG 2/2001 în acre putea formula plângere contravențională.

De asemenea, a menționat faptul a intervenit prescripția executării silite întrucât procesul verbal nu a fost comunicat în mod legal în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

În privința cheltuielilor de executare, a arătat că nu pot fi incluse și onorariile de consultanță care depășesc de două ori creanța și nici alte cheltuieli e nu sunt dovedite prin înscrisuri fiscale ce ca fiind necesare desfășurării executării silite în cauză.

În dovedirea cererii ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14, art. 37, art. 31 din OG 2/2001, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimata a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal de contravenție ce a stat la baza începerii executării silite a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, conform art. 13 din OG 2/2001 și că a fost comunicat în termen de o lună de la data încheierii acestuia.

În privința cheltuielilor de executare, s-a arătat că acestea se încadrează în limitele legale admise de OMJ 2550/2006 și că debitorul este ținut de cheltuielile de executare stabilite sau efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite prin titlul executoriu, precum și onorariul executorului judecătoresc.

La dosar, au fost depuse, în fotocopii, următoarele înscrisuri: încheierea din camera de consiliu din data de 14.08.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._/4/2014; procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.09.2011; acte din dosarul de executare nr. 3874/2014 al B. T. B. O.; sentința civilă nr. 3527/20.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ .

A fost atașat dosarul de executare nr. 3784/2014 al B. T. B. O..

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Creditoarea . Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a formulat cerere de punere în executare a titlului reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/19.09.2011 împotriva debitorului C. de avocat P. N., pentru o creanță de 28 euro (tarif de despăgubire stabilit în baza art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002), formându-se dosarul de executare nr. 3784/2014 al B. T. B. O..

După obținerea încuviințării executării silite de la Judecătoria Sectorului 4 București, executorul judecătoresc a emis somația și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.

Analizând motivele de nelegalitate a executării silite, instanța constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din O.G nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 din aceeași ordonanță, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Totodată, executarea sancțiunii contravenționale se face în condițiile prevăzute de art. 39 din O.G nr. 2/2001 și în raport de dispozițiile prevăzute pentru executarea creanțelor fiscale.

Potrivit art. 27 din O.G nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

În cauza de față, instanța reține faptul că pentru procesul verbal de contravenție în cauză, intimata a făcut dovada comunicării către contravenientul contestator prin poștă cu aviz de primire, dar aceasta a fost primită de către soție (f. 9).

Se reține că împotriva acestui proces verbal s-a formulat o plângere contravențională ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 3527/20.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei sector 4 rămasă definitivă prin neapelare.

Prin urmare, atât timp cât acest proces verbal a fost anulat, el nu putea fi pus în executare întrucât nu expirase termenul de formulare a plângerii contravenționale ce ar fi trebuit să curgă de la momentul comunicării în mod legal a acestui proces verbal.

Așadar, față de considerentele mai sus expuse, instanța reține că executarea silită este nelegală față de lipsa titlului executoriu, situație în care se impune anularea executării silite începute în mod nelegal, dar și a încheierii de încuviințare a executării silite din 14.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2014 al Judecătoriei sector 4, nemaifiind necesară și analizarea celorlalte motive de contestație la executare.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 712 alin. 1 C.proc.civ, instanța va admite contestația la executare, va anula executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 3784/2014 al B. T. B. O. și va anula încheierea de încuviințare a executării silite din 14.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2014 al Judecătoriei sector 4.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul Cabinet de A. P. N. cu sediul în București, Calea S. V., nr.282, ., . în contradictoriu cu CNADR cu sediul în București, ..401A, sector 6, O.P. 76, C.P.87.

Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 3784/2014 al B. T. B. O..

Anulează încheierea de încuviințare a executării silite din 14.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/4/2014 al Judecătoriei sector 4.

Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria sector 4.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

F. V. B. A.

Red. VF/dact.A.B./4ex/ 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI