Contestaţie la executare. Sentința nr. 7397/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7397/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 7397/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7397
Ședința publică din data de 04.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - N.-M. C.-S.
GREFIER - E. C. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL, pe intimații P. I. și P. I., și pe terțul poprit D.G.R.F.P.M.B.-A. DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ, având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă; la data de 12.05.2015, prin serviciul Arhivă, a fost depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul de executare silită nr. 819/2015, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 4 București, față de dispozițiile art. 131, art. 714 și art. 651 C. și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 03.04.2015 sub nr._, contestatorul M. București prin Primarul General, în contradictoriu cu intimații P. I., P. I. și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Mun. București, A. de Trezorerie și contabilitate Publică, a solicitat anularea actelor de executare din data de 18.03.2015 emise de Biroul Executorului Judecătoresc R. G. I. în dosarul de executare nr. 819/2015, încetarea executării silite și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivare s-a învederat că sunt exagerat de mari cheltuielile de executare, onorariul maxim pe care executorul îl putea percepe fiind de 200 lei plus taxa pe valoare adăugată în conformitate cu pct. 10 din ordinul Ministerului de Justiție nr. 2550/2006. De asemenea, contestatorul a susținut că și onorariul de avocat este exagerat de mare având în vedere criteriile prevăzute de art. 132 din Statutul profesiei de avocat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. C.p.c.
În dovedire contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri.
Contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Din oficiu s-au solicitat copiile actelor din dosarul de executare la care se referă contestația.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, față de dispozițiile art. 131 C.p.c. care obligă judecătorul să verifice competența și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă să soluționeze cauza, prevederile art. 132 alin. 1 C.p.c. conform cărora, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, precum și dispozițiile art. 248 alin. 1 C.p.c, conform cărora, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța reține că executarea silită la care se referă contestația la executare a început la data de 16.03.2015 când s-a depus cererea de executare la executorul judecătoresc iar executorul judecătoresc a pronunțat o încheiere prin care a dispus deschiderea dosarului de executare silită. Din cuprinsul actelor de executare reiese că la acel moment debitorul avea sediul în sectorul 6 București.
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 714 alin.1 C.p.c. republicat (art. 713 alin. 1 înainte de republicare), în forma de la data începerii executării silite, soluționarea contestației la executare este de competența instanței de executare. De asemenea, conform art. 651 alin. 1 C.p.c. republicat (art. 650 alin. 1 înainte de republicare), în forma de la data începerii executării silite, „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.
În condițiile în care debitorul are sediul în București, sector 6, după cum rezultă din copiile actelor de executare și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, față de prevederile legale menționate anterior, Judecătoria Sector 4 București nu este competentă să soluționeze acest dosar, competența revenind Judecătoriei Sector 6 București în a cărei circumscripție are sediul contestatorul.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 C.p.c. raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3, art. 651 alin. 1 și art. 714 alin. 1 C.p.c., (înainte de republicare, art. 650 alin. 1 și art. 713 alin. 1 C.p.c.) în forma de la data începerii executării silite, instanța va admite excepția de necompetență teritorială și va declina competența în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București.
Declină competența de soluționare a cauzei civile privind pe contestatorul M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL, cu sediul în sectorul 6, București, .. 291-293, C._, pe intimații P. I., CNP_, și P. I., CNP_, ambii cu domiciliul în sectorul 5, București, ., ., ., și pe terțul poprit D.G.R.F.P.M.B.-A. DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ, cu sediul în sectorul 4, București, Splaiul Unirii nr. 6-8, având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite, în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.
Dispune înaintarea dosarului, de îndată, la instanța competentă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi 4.06.2015.
Președinte, Grefier,
N.-M. C.-S.E. C. B.
Red./Dact. Jud. N.M.C.S/9.06.2015/6 ex.
← Validare poprire. Sentința nr. 7401/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria... → |
---|