Contestaţie la executare. Sentința nr. 7852/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7852/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 7852/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7852
Ședința publică din data de 12.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: F. V.
Grefier: A. G. B.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea B. A., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatoarea prin apărător, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-au depus la dosarul cauzei prin serviciul Registratură la data de 14.05.2015, dosarul de executare nr.364/2014 al ”B. L. și M.”, iar de către contestatoare la data de 25.05.2015, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 90 lei și copie CI, la data de 26.05.2015, răspuns la întâmpinare, iar la data de 04.06.2015, după care,
Instanța acordă cuvântul asupra competenței Judecătoriei Sectorului 4 București.
Apărătorul contestatoarei arată că Judecătoria Sectorului 4 București este competentă să judece prezenta cauză.
Instanța constatând că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în temeiul art.131 C., verifică din oficiu competența și în temeiul art.650 alin.1 raportat la art.713 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Apărătorul contestatoarei depune la dosarul cauzei, în ședință publică, dovada achitării cheltuielilor ocazionate de fotocopierea dosarului de executare și în original, recipisa de consemnare nr._/1 în cuantum de 50 lei, reprezentând cauțiune pe capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Instanța ia act de achitarea de către contestatoare a sumei de 30 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de fotocopierea dosarului de executare și a cauțiunii în cuantum de 50 lei pe capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Apărătorul contestatoarei solicită instanței suspendarea cauzei în baza art.413 alin.1 pct.1 C. până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale ce face obiectul dosarului nr._/4/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București și depune la dosarul cauzei în acest sens, cerere de suspendare și un set de înscrisuri.
Instanța deliberând asupra solicitării apărătorului contestatoarei, privind suspendarea cauzei în baza art.413 alin.1 pct.1 C., până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale ce face obiectul dosarului nr._/4/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, o respinge ca neîntemeiată.
Luând act de faptul că pricina se află la primul termen de judecată cu părțile legal citate și că nu există cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe, potrivit art. 254 Cod procedură civilă.
Apărătorul contestatoarei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Instanța, urmează a se pronunța asupra cererii de suspendare a executării odată cu fondul cauzei.
Instanța în baza art.244 C. declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul contestatoarei solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Depune la dosar, note scrise și practica judiciară.
Instanța declară închise dezbaterile pe fondul cauzei în temeiul art.394 NCPC și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate în dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2015 cu nr. de mai sus, contestatoarea A. B. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, anularea actelor de executare emise în dosarul nr. 364/2015 al B.E.J.A. L. și M., respectiv somația din data de 20.02.2015, încheierea executorului judecătoresc din data de 20.02.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare și încheierea executorului din data de 20.02.2015 de încuviințare a executării silite, precum și suspendarea executării până la soluționarea contestației.
În motivare contestatoarea a arătat, în esență, că la data de 26.03.2015 executorul judecătoresc i-a comunicat actele de executare din dosarul nr. 364/2015, iar cu această ocazie a aflat de existența procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.02.2012, car nu i-a fost comunicat prin poștă sau afișare și nici de executor.
Astfel, contestatoarea a apreciat că executarea silită efectuată împotriva sa este nelegală și a precizat că a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal menționat mai sus.
În drept a invocat prevederile art. 711 și urm. C.p.c.
A depus la dosar înscrisuri (f. 3-9).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 90 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 45).
La data de 14.04.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate (f. 17-20).
În motivare, intimata a precizat că procesul-verbal de contravenție a fost emis în termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, iar comunicarea acestuia s-a realizat potrivit prevederilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, în termenul de o lună de la momentul aplicării sancțiunii.
Astfel, intimata a apreciat că procesul-verbal a devenit titlu executoriu, iar creanța îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 662 C.pr.civ. Prin urmare, executarea silită este legală, iar cheltuielile de executare au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale.
În urma adresei emise de instanță din oficiu, la data de 14.05.2015 B.E.J.A. L. și M. a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 364/2015 (f. 24-43).
La data de 26.05.2015, contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a reluat, în esență, aspectele arătate prin cererea de chemare în judecată formulată.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, prin prisma aspectelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, intimata creditoare CNADNR SA a solicitat executarea silită a contestatoarei debitoare în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal . nr._/22.02.2012, cererea fiind înregistrată pe rolul B.E.J.A. L. și M. la data de 19.02.2015.
Procesul-verbal de contravenție a fost comunicat contestatoarei prin afișare, la adresa din București, . nr. 4, sector 2, aspect consemnat în procesul-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare din data de 12.03.2012 (f. 27).
Prin încheierea din 20.02.2015, executorul judecătoresc a admis cererea și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 364/2015.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 11.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014, instanța a dispus învestirea cu formulă executorie a procesului-verbal menționat.
Cheltuielile de executare silită au fost stabilite în cuantum total de 366,95 lei, prin încheierea emisă de executorul judecătoresc la data de 20.02.2015.
Prin somația de plată din data de 24.03.2015, executorul judecătoresc a somat contestatoarea să achite debitul și cheltuielile de executare. Somația a fost comunicată acesteia, în mod legal, la adresa de domiciliu, la data de 26.03.2015.
Instanța constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din O.G nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 din aceeași ordonanță, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Executarea sancțiunii contravenționale se face în condițiile prevăzute de art. 39 din O.G nr. 2/2001 și în raport de dispozițiile prevăzute pentru executarea creanțelor fiscale.
Potrivit art. 27 din O.G nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
În cauza de față, instanța reține faptul că intimata nu a făcut dovada comunicării procesului-verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 către contestatoare la domiciliul său, prin poștă, cu aviz de primire, la dosarul de executare existând numai dovada de comunicare a acestuia prin afișare, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare din 12.03.2012 (de altfel, prin întâmpinarea formulată, intimata nici nu a susținut că procesul-verbal ar fi fost comunicat în prealabil prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire și oricum nu a depus dovada la dosar, deși îi revenea sarcina probei în acest sens; mai mult, instanța observă că și această comunicare prin afișare s-a făcut la adresa din București, . nr. 4, sector 2, deși contestatoarea avea domiciliul încă din 2007 în București, ., .. 1, .).
În acest sens, instanța constată că, potrivit Deciziei nr. 10 din 10.06.2013 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Astfel, comunicarea procesului-verbal de contravenție se realizează prin afișare numai dacă există dovada faptului că modalitatea comunicării prin scrisoare recomandată nu a putut fi îndeplinită, iar în condițiile în care nu există dovada faptului că s-a procedat, în prealabil, la comunicarea procesului-verbal prin scrisoare recomandată, instanța reține că modalitatea de comunicare prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului nu este suficientă pentru a se considera că procedura de comunicare a procesului-verbal de contravenția a fost îndeplinită legal.
În consecință, întrucât la dosar intimata a depus numai dovada comunicării prin afișare, iar nu și dovada comunicării prin poștă, cu aviz de primire, instanța apreciază că procedura de comunicare nu a fost realizată conform normelor legale mai sus menționate (în acest context, instanța subliniază că Decizia 10/2013 nu este aplicată retroactiv, întrucât prin aceasta s-a stabilit doar modul de interpretare a prevederilor art. 27 din OG nr. 2/2001; or, nimic nu se opune ca textul de lege să fie interpretat în concordanță cu cele de mai sus și anterior deciziei menționate, aceasta fiind tocmai situația premisă care a condus la necesitatea formulării recursului în interesul legii).
În această situație, instanța reține că, în raport de prevederile art. 37 din O.G nr. 2/2001, întrucât procesul-verbal de contravenție nu era comunicat contestatoarei în mod legal la momentul declanșării executării silite, nu expirase termenul de contestare prevăzut la art. 31 din aceeași ordonanță, astfel că acest titlu de creanță nu devenise titlu executoriu pentru a putea fi pus în executare în condițiile prevăzute de art. 39 din O.G. nr. 2/2001.
Așadar, față de considerentele mai sus expuse, instanța reține că executarea silită este nelegală, față de lipsa titlului executoriu, situație în care se impune anularea executării silite.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 712 alin. 1 și art. 720 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite contestația la executare și va anula executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 364/2015 al B.E.J.A. L. și M..
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 719 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
De asemenea, în baza art. 1064 alin. 4 C.p.c., potrivit căruia „dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii”, instanța va dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 50 lei, achitate conform recipisei de consemnare nr._/1/20.05.2015, având în vedere că aceasta a fost achitată pentru cererea de suspendare a executării.
În baza art. 453 alin. 1 C.p.c., instanța va lua act că contestatorul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea B. A., cu domiciliul ales în București, Sector 4, ., CNP:_, în contradictoriu cu intimata C. Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România, cu sediul în București, Sector 6, ..401A, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J_, CUI:_.
Anulează executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 364/2015 al B.E.J.A. L. și M..
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect. Ia act că contestatoarea nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 50 lei, achitate conform recipisei de consemnare nr._/1/20.05.2015.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. V. A. G. B.
Red./tehnored. Jud. FV/AGB/ 4 ex/07.07.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7986/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7994/2015. Judecătoria... → |
---|